Club Pogor - Cenaclul Virtualia afterparty

De la lucruri serioase la destindere, felicitări şi îmbrăţişări

Maria ninsă pe treptele clubului Pogor

Ramy "văduva" veselă cu felicitările în braţe

Ramy cu baronul de Tîrgu Mureş, George cel Asztalos

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Ramy cu un îngeraş pe nume Ştefana

Veteranii Virtualiei cucerind încă o Troie

Ramy cu Valter, doi folkişti ardeleni

Georgel cu Nanu, ca un tată şi fiu virtuali

Silişteanu cu două îngerese din Ardeal

Cu muţumiri gazdei noastre de suflet Alina Manole şi celei a oaselor noastre obosite, Maria Prochipiuc, cu bucurie şi speranţa revederii în viitoarea ediţie a cenaclului, amical şi fain-frumos al dumneavoastră George Asztalos.

Cenaclul Virtualia ediţia a IX-a Iaşi 15 decembrie 2007

Pentru detalii amănunţite despre cenaclu accesaţi www.virtualia.wordpress.com
Eu am doar un punct de vedere fotografic şi acela de ardelean. sâc sâc.
i-ote şi pozele:
Iaşi, zona centrală, Eminescu şi Coca-Cola

Voievozii Moldovei cu zăpezi în plete

Aici sunt esenţele dumneavoastră bahice

Afişul ambiţios al Cenaclului Virtualia

Bugetul suprasolicitat al Virtualiei

Stelian Vicol - redactor la Porto Franco, Galaţi

Grup de crăciuniţe "prietenii muzicii", colinde din Ardeal

Dublă lansare de carte, Paul Gorban - "Îngerii mint femeile" şi "Galeria de artă vie" împreună cu purtătorii de cuvânt Maria Prochipiuc şi Ciprian Voloc

Ramy Secrieru ghin Lechinţa ghe Argheal, folk angelic

Alina Manole, zâna şefă a cenaclului o gazdă sănătoasă, frumoasă şi devreme acasă

Valter Ghicolescu, recital de folk, colinde ardeleneşti şi versuri de A.Păunescu

Florian Stoian Siliştianul ghin Cluj ot Piteşti cu poeme aproape aromânesti


Alexander Stoicovici, un poem serioos

George Asztalos fâstâcind două poeme vesel-hibernale în premieră la Virtualia

Liviu Nanu ot Roşiori, poeme apăsate pe orice tastă (tasta any)

Daniel Bratu ot loco, don' poet-inginer

Daniela Bordieanu ot Bacău, o ing(in)ereasă poetică

Bogdan Groza ot Baia Mare

Eugenia Reiter din Slatina

Grup "folk-ist" Ramy cu Ştefana, Mircea, Matei şi prietena

La plecare, două doamne, pe scara în spirală
(Maria Prochipiuc şi Ramy Secrieru)

O ediţie reuşită, oameni calzi şi generoşi, gazde perfecte, o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului după care ne pare rău că a durat atât de puţin din care implacabil rămâne doar amintirea. Amintirea la care subscriu şi eu fotografic, convins că bucuria e să mergi acolo unde nu e nici o cărare şi să laşi o urmă.

Amical şi fain frumos,
al dumneavoastră George Asztalos

Zîmbeşte.E o nebunie

maxi-taxiul citadin opreşte la staţia Oropsiţilor
un el şi o ea rebegiţi deschid uşa întreabă şoferul
"sara bună nu mereţi la Berghia?" e stupoare
se răspunde că "nu că merem la şcoala de hanalfabeţ"
"aha noa bine" zic ei "de fapt" zice omul cu volanul
"scrie şi aicea pe tabla asta...""lasă-i dom'le"zice
o deranjată cu ruj "nu vez' că o mîncat bureţ'?"

se rîde sunt excedat de vulgarismele astea educate
îi spun şoferului "stai dom'le numai un minut că am
o treabă şi revin" cobor apoi şi îi îmbrăţişez.
mai întîi pe băiat pe urmă fata le urez "să fiţi iubiţi"
respectiv "nu vă pierdeţi speranţa" i-am năucit

treaba lor mă întorc în maşină ofer explicaţii savante
"e fratele meu şi sora mea" zic "o să moară amîndoi"
"au un cancer terminal cu autor necunoscut e o belea"
zic şi adaug "e jalnic : toate vor fi bune şi frumoase"

ciudat obicei spun unii dar eu sunt berbec
faptul că îmbrăţişez mulţi oameni aproape străini
e stupefiant îi bulversează efuziunile mele
şi cum să nu te bage ciuda asta în toţi dracii
dacă şti clar că nu-i vei mai vedea niciodată?
dacă se vor înstrăina definitiv ca moartea
cum să nu fi dureros de diliu
cu tot ce ţi-a rămas mai viu?

aha moartea dă speranţe s-ar spune
măcar atît în morţii ei
de oaie turmentată de streche
măcar atît cititorule
anonimule şi şmechere
fratele meu
cred că în fiecare zi
sunt pretutindeni
tot mai mulţi oameni vii

şi aici lîngă sperietoarea asta
lîngă care leşin că e musai
într-o fericită de zi să mor
aici lîngă apocalipsele călare pe cai
tupeul nostru e tot mai nebun

şi tot
mai zîmbitor

poate că totul se petrece într-un limbric

era un realism muşcător m-am trezit într-un cîine
în cele mai umile simţăminte posibile
eram indignat strigam strident
cred că înjuram în cîineasca mea de baltă
dincolo de gard la spital pe un teritoriu sigur
îmi făceam şi eu ca tot omu' dathoria
îmi răcneam plămînii la diverse mă cam hîrîiau
îmi stîrneau cele mai ostile animozităţi
eram capabil să rup lanţul cu capul nu alta
păream o catastrofă m-au dat şi într-o emisiune
la ziar stăteam în patru labe în amiaza mare
speriam lumea pe drum aveam o animalică sălbăticie
în atitudini eram dat dracului dar cică-mi apăram
propriile principii de înger prădător păzitor
prădam pe naiba şi ce chetrii păzeam exasperam
populaţia afectiv ca o bestie domnule tulburam
neliniştea publică serios eram o calamitate
se umpluse oraşul de unii ca mine nu mai avea
loc omu' de noi să parcheze nici acasă nevasta
îi făcea nişte crize de toată coma avea şi cu inima
ca să vezi totul dovedea un realism foarte tăios
încît m-am trezit un chirurg
şef general de spital răcneam tăios la subalterni
la subordonaţii mei subdezvoltaţi de pildă
aveam un specialist în limbrici
ăsta credea că pe toţi pacienţii îi durea în cur
de fapt ei voiau doar să-i facă bine care limbric
uite venea o gravidă îi zicea "ai limbrici" şi ea
înţelegea nu era bătută în cap "se mai întîmplă" era convinsă "poate că totu' se petrece
într-un limbric" explica specialistul
anume "într-unul extrem de cosmic
şi prost ca noaptea" zicea "nici nu sesizezi
acest aspect colosal" era halucinant era o situaţie
pacienţii deveneau tot mai impacienţi ei nu muşcau
atît de uşor gogoaşa asta insipidă cu limbrici
erau agnostici unii pretindeau un diagnostic fix
la obiect şi anume precis cu exactitate "vă spun io"
zicea specialistul "că domnul cu mîna ruptă care
a căzut din pom are limbrici" "limbrici pe mă-ta"
i-am tăiat-o ca un şef care mă respectam de spital
"are o fractură băi loază" şi "de ce stetoscopu' meu
să aibă taman limbrici?""păi" îmi şopteşte
specialistul "pe mă-sa" cică "dacă l-a mîncat în cur
să se suie în pom..." e-te na:
ce poate face limbricu' din om!

oferta de tristete

imi voi vopsi tristetea
ca pe-o cioara
si voi umbla cu fericirea papagalic
zicind ca e toata o bucurie

astfel si numai astfel
o vind

auto - aplauze

azi împlinesc fix 16060 de zile
de cînd nu m-am dilit
şi culmea e
că încă mai sper
sper să nu deranjez scaunul dacă mă aşez
vreau doar să mai zîmbesc un pic
e voie?
azi mă aplaud singur am un
nivel de trai mortal
de bine de rău
mereu falit şi îndrăgostit
cred că de-aş avea un cîine ar fugi în lume
chiar de a doua zi
femeia face minuni te sărbătoreşte fără averi
şi lumea e a ta
mama se simte binişor
de bătrînă zice ea
parcă aş avea o sută de ani
sper să nu deranjez sper că
mergem înainte mamă
de fapt
cine amaru' ei
de bucurie
ne mai
poate
opri?

atenţie: se-nchid uşile

ne-am acomodat lumea e deja călduţă
încă mă aşteaptă
cu drag ca să am de unde pleca
aşa că plec bunii mei plec
frumoasele mele de iubit
şi de urît ce sunt chiar plec
nu mai contează dispar
la capătul vremii undeva

acolo nimănui n-o să-i pese şi
nu exist pentru nimeni
acolo nu mai ajung nicăieri
acolo nu mai am nimic

aici tuturor
vă va fi un dor de nu se poate
exact de altcineva
exact de altundeva
exact de altceva
pe cînd eu inocent şi inexact absent
mă prezint cînd vă aşteptaţi mai puţin
mă voi bucura aiurit
aşa ca ăia micii
oh da
ce fericit voi fi
că aţi revenit!

Poemul invizibil

o sa dedic tuturor o asa-zisa carte invizibila de poezie
cerneala va fi foarte simpatic oarba la tot ce se simte
e firesc nimanui nu-i mai pasa nimic
sau facem pe afectatii
iar daca ne pasa realmente sunt atitea optiuni
atitea trairi aparent straine incit privim cu obida
la nimica noastra si jumatate
de eternitate

da poezia sfirseste prin a dicta
ce trebuie sa se simta si asta pe linga ca e morbid
mai e si idiot mai bine voi oferi
o carte cu foi albe buna oricind de folosit
drept caiet sau orice altceva
o carte in care
poezia e vie
dar foile trebuiesc incalzite
ca un revelator de dincolo de alb
care ne va reanima

un pian fara corzi
plin de nemaiauzite sonate ale linistii
si impacarii

in lumea asta care ne izbeste clapele
si nu aude nimic
decit propria ura

in boala asta care ne trece
prin febre cu multa caldura

n-o să adorm:mor mai frumos

"Nevermind.Try again.Fail better" - Sam Beckett
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
n-o să adorm în veci stau cu tine
pierdut încîntat
live
pe mobil
totul e aici fara sa fie
buzele tale îmi ard toţi porii
atinge-mă uşor mi-ai zis
atît de uşor încît să te prefaci
că dormi
n-am reusit m-am trezit
că tot ce-am avut îşi face felul
ne scoate onorabil mai bine
zilele din circulaţie
n-o să adorm
stau ghemuit
ascult
cum imi latra
inima
in pustiu
doamne
ce sete ma va trezi
de dimineata

Propuneri de noi taxe si impozite

pe viciu , kitchu si bambiliciu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - -
1.Pe lângă taxa de drum pentru traseişti se impune suplimentar,pentru traseiste,taxa DE TROTUAR.
2.Pentru toţi aceia care se axează pe ceva,pe orice,taxa de AXARE iar pentru toţi ceilalţi , taxa de RELAXARE.
3.Pentru aceia cărora le merge bine ar trebui umblat la taxa pe BINE-MERSI.Taxa asta merge bine doar cu taxa pe cei care ţin POST fără rost şi -culmea-afirmă că le MERGE PROST !
4.De dat fiscului ce sunt,aşa,propun o taxă ANONIMĂ şi grea,care va resuscita culthura leşinată ce ni se administrează la greu pe la teveu: taxa pe MUZICUŢA UŞOARĂ şi populară.E o nenorocire necesară (nu ştiu dacă taxa sau mizicuţa dar e clar că ne e drag de ceva care ne omoară)
5.Taxa pe ridicatul din umeri pentru cei care RĂMÂN în ŢARĂ,conform articolului nehotărât din Legea de STAT s-a ridicat.Sindicatele au protestat vehement că virgulă cităm :" Ridică-te Gheorghe / Ridică-te Ioane / Că la noi în bătătură /de vină că ai o oaie / Te colectează de te-ndoaie/Te ajută de te-njură / Şi-ţi bagă căpşuna-n gură.../"

Iubesc.La naiba

azi am zîmbit tuturor bătrînelor de pe stradă e bine unele au nevoie mă plac mi-au raspuns le întreb de ce nu vine odată primăvara nu stiu sunt foarte sexymental nici nu se vede unele mă ignoră am şi dispărut n-o să le contrazic merită şi ele altceva eu nu aştept pe nimeni mă confundaţi ce să vînd aţi putea să-mi fiţi mamă într-o lume paralelă cu toate suspiciunile am întineri freatic dincolo de toată iarna viitoare la naiba iubesc fiecare femeie e ea mă fură în ce hal de frumos a mai îmbătrînit ah voi îmbătrîni şi eu ca un prinţ din Seray aha voi sări peste cal la ultima mea vînătoare

Poem decorat de cuţite

azi am o lumină de cuţit în mine mi se face
infraroşu de negru sunt momenthe de- o silă universală
trebuie să mă opresc mi-e omor
ţinutul e bîntuit de regnul vegetanimal
trece pe-acolo şi femeia-crin
haita o violează într-o veselie
e un vacarm general se afirmă care mai de care
cred că e o boală de sculamenţi frustraţi
probabil că tifos exantematic sună mai frumos decît este
de fapt cui foloseşte scîrna asta?
poate ţie sfeclă de cîine
poate ţie cărălabă de porc
sau ţie varză de oaie...?
hai
luaţi-vă labele de lepre leşinate
să nu vă scuip să nu vă deochi
ea a plecat a rămas doar umbra poate vă şi pare rău aiurea
e un moment de o vomă universală
bîntuie locul un fel de negru-vodă mic şi rînjit
presimt o sărbătoare de abator
mi-e omor am o lumină în mine de cuţit

SINGURĂ ŞI IMOBILĂ , de Gellu Naum

Când te opreşti în faţa oglinzilor
o mână iese din apele clare ca să te mângâie
o mână care este totdeauna a ta
această mână de mătrăgună şi de hârtie
care-mi aminteşte dezastruoasele şi amplele întâlniri în faţa oglinzilor


şi de data aceasta umerii mei nu mai au umbră
nu mai sunt decât picioarele mele care aleargă
aceste triste biciclete aceste butoaie încărcate cu pălării


vom trece strada fără a vedea ce se întâmplă
în pachetul acesta sunt pantofii uzaţi ai cenuşăresei
dar nu ne priveşte
în camera aceea goală răsună poate armonica morţii


ceea ce văd e un fluture călcat de tren
ceea ce ating e sângele tău ca un arbore
ceea ce aud e părul tău ca o scoică
iată dezgustătoarele amintiri corpul meu împărţit în două
jumătatea mea roşie jumătatea mea albastră
linia precisă care mă împarte
pe care am construit-o muşcându-ţi palmele
iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată
îţi vor trebui ace mai tari ca să le coşi împreună
sfori mai elastice degete mai abile
va trebui să distrug singur ceea ce am iubit împreună
şi mai ales va trebui să te mişti liberă
când voi traversa oraşul acesta pustiu
în frumosul meu costum de scafandru

1943

Gellu Naum lives !

"Batrin pe balegar"... poem recitat live de autor.
De vizionat si auzit la download , la dresa: http://www.gellunaum.ro/

...si fotografiile in ordine...analfabetica

anii 44, ascultind soaptele celui de-al 2-lea uragan
mondial:"pamintul s-a uscat din experienta"
anii 80, traducem intr-un exil de constiinta

anii 90...Bravo , ati rupt-o-n fericire!


anii 2000, lumea inca nu s-a prapadit...



Gellu Naum, ultimul mohican al suprerealismului romanesc.Litere,fotografii,film...

In primul rind mentionez adresa de web a poetului aici:
http://gellunaum.ro/
un site magnific si care a prins viata si cu ajutorul guvernului Romaniei.O reparatie morala post-mortem, dupa ce dragii de comunisti l-au interzis ...25 de ani!
Si pe Isus l-au preamarit evreii si romanii dupa ce l-au sfirtecat pe cruce.Interesant.Poezia lui Gellu impiedica oamenii sa devina membrii productivi ai societatii.Ea celebreaza creativitatea libera a firescului interzis.Ea serveste drept piatra de mormint care oripileaza mortii si dispera pe cei vii.Amuzanta fara a fi in toane bune, poetica lui Gellu Naum e un calugar care a rupt din mortii ei de viata legamintul de tacere.Iata citeva litere mari, de Gellu Naum, din "Zenobia":
„în noaptea aceea n-am dormit. Era ca atunci cînd uiţi ceva important şi te chinuieşte amintirea uitării sau cînd lucrul abia presimţit te prinde în ticăloşia desfăşurării lui şi-ţi lasă pe limbă gustul unei remuşcări, fără să ştii cu ce eşti vinovat. Unde greşisem? [...] Apoi, întins pe spate cu ochii deschişi, mi-am amintit de o broscuţă verde şi lucioasă: odată, mai demult, în mlaştini, la marginea apelor, ea se oprise lîngă mine şi mă privea scăpărător de fix. I-am spus cu binele: «hai, du-te de te scaldă)). Ea nu s-a clintit, ţinea cu tot dinadinsul să-şi lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un beţişor, un fir de trestie ca s-o alung. N-aveam intenţia s-o lovesc, i-am spus încă o dată: «hai, şterge-o», vroiam doar să o sperii. Dar cu o precizie care exprima exact bunătatea mea reală din clipa aceea (pesemne mă aflam ca şi acum, fără să-mi dau seama, pe Piramida Cîinelui) i-am atins un nerv, cel mai fragil, pentru că broscuţa s-a aruncat brusc peste cap, pe spate, şi a rămas încre­menită, ca moartă. Plutea oblic, pe jumătate cufundată în apă. Mă uitam la ea şi îmi venea să plîng. Mă redescopeream despărţit de mine, în ciuda probelor trecute. Ca purtător al unei singure părţi, oricare ar fi fost ea, simţeam cum viermuieşte zona dublului de care mă crezusem ferit. Poate că nu e clar ce spun. Oricum, era o suferinţă a structurii mele..".

Caricaturile mele, sper sa va placa...

side affects

"singuri în seceta care curge/peste păduri aprinse de blesteme" - Gellu Naum - Cîmpia stelelor
n-am ce să fac sunt viu pentru bani mai ales
vîndut ca o Iudă care pe deasupra mai şi iubeşte
de nenorocit ce e fără nimeni nicicînd nicăieri
motiv suficient să mă asemăn tuturor
şi să mă spînzur public de crucea nimicniciei
să-mi reciclez libertatea exact
ca un marfar deraiat
într-o gară părăsită
n-am să mă mint poate e magie ce spun
şi multă închipuire poate derutez adevărul
dar un zeu-animal îmi solicită crime
numite frumos casă carieră poziţie socială
aşa nu există viitor voi rupe tot
din morţii ei de viaţă să vedem
care pe care pînă cînd
atîta circ ambulant?
n-am să insist toate te uită clar dezorientate
în ordinea fenomenelor
cind dragoste găseşti doar în punctul de echilibru
din greşeala celuilalt
nu aici nu aici
aici
e cădere liberă oricît ai ierta
aici e convenţia rece a zilelor
şi dobitocul de zeu ne stă în drum
e un blestem vreau să plec
sau să fac pe urîtul
nu pot
nu pot
sunt o întîmplare abia cunoscută
doamne şi cîte frumuseţi
ar fi fost de bucurat
ochii aceştia trişti
ai urii

Entropie freatică

Mottor:"Nu vă încredeţi în om...e doar suflet...ce preţ are el?"
ochii tăi mă limpezesc tulburent
negrii cu zîmbet de cafea
în ei se sărută fluturii şoptesc
trezia unui vis noctambul
*acolo vin tătarii cu o feroce libertate
adie cutremure
mîngîie cuţite de jar
*m-am liniştit mă voi retrage şi eu
să plîng ca orice bărbat serios
debarcat într-o mare
evaporare de rouă
*azi m-am trezit resetat de unul singur
pe fast forward escape
*ce perfect strangers rupţi în vene
cu megabiţi pe secundă ce mesageri
suntem de neatins doamne şi ce
ne mai îmbrăţişăm
*departe în lipsă şi aproximativ
nici nu ne închipuimcît e de frumos
*destul că o iau prin grădini cu o
sete de pustiu peste ochi şutez în garduri
lovesc în pomi pînă mă rupde tot şi de toate
*e frumos nici nu-ţi închipui
şi
ţine cont că nu simt nimic
*da e cu totuşi altceva
se ştie
că uit şi mă plîng
doar de bucurie

Pierdut pittbul

(simt enorm şi văd pechinezi)
aveam un pittbul tare dezastru mă dezamăgea îl scoteam în înalta societate cîinească acolo făcea o figură de bou fugea se gudura pe el ca un nesimţit aşa că l-am legat din scurt mă exaspera se învîrtea jur-împrejur într-un dans debil îşi rodea toată coada asistam siderat cum se devora muream cu el de cîine nenorocit ce să mai spun într-o bună zi pur şi simplu a dispărut a intrat în pămînt nu l-am mai găsit azi îmi zbor toate poemele din cap citesc din Marile Pilde ale Dezvăţaţilor cîştig dinainte am un pechinez un ucigaş foarte liniştit

Incurabil.Zîmbet de cafea

pe foaia albă totul e foarte citeţ
ilizibil e doar
un fulger de curcubeu
cît sublim am copilărit să te cunosc
altfel decît ploaie de vară
nici azi nu ştiu de ce bucuria e ceva virtual
de ce moare o aşteptare după alta
prizionera unui sens unic
în care totul curge graţios-asasin
te caut dinadins în ţinuturi imposibile
exact unde nu eşti
aşa
mă pedepsesc de copil rău urîcios
în fine peste toate e ceva ilizibil de greu
rimează doar întîmplător
ne urîm că ne-am descoperit frumoşi
încît mă resemnez eroic
e mai bine mă vindec de-mi vine rău

Insulele Endorfine

avem ciudăţenii iubim numai ţăndări
cu ociudă pierdută în braţe
cu nenorocirea în vene
subapreciem că totul e pretabil la depreciere
da voi veni aşteaptă-mă vreau să împietresc un pic
ca pe o insulă a Paştelui Cailor
voi veni galopează-mă cu herghelia asta ecvestră
în fine în endorfine
iartă-mă greu şi sărat
îmi înoată uitarea sub gene
voi veni m-am trezit cu toată
generaţia mea pe nemaipomenite teritorii
cu părinţii lăsaţi la vatră cu plici-plici pe enter
cu viitorul amuţit de satisfacţie
acum creşte pădure peste via lui tata
sau poate chiar peste el ce mai contează
suntem online sănătate şi virtute
mergem în pămînt în cer sau pe ape
care mai de care păi normal
aşa ne trebuie
dacă nu suntem Cristos
să spunem hai
ia-ţi tristeţea şi umblă

acvariu cu păsări subterane

trăiesc un coşmar visător îmi notez atent să nu urlu de somnambul care sunt zi de zi şi să mă ia circul dacă nu e limpede singurul cuc pe care îl cunosc e la balamuc dar nu vă faceţi aluzii (sic)tot ce susţin e la singularul plural femeia îmi zice vorbeşti prostii fără mineeşti o glumă macabră n-ai nici un dumnezeu vai doamnă dumnezoaie îi zic mă exagerezi oricum n-ai nici un merit în treaba asta aşa că stai cuminte sunt un lup nenorocit eventual înhăitat cu neamu' lu' Darwin cu gudureli muşcături şuturi recompense javra de cîine e cel mai bun prieten se spune cîteodată mă şi mir că om cu om se pot chiar iubi de fapt sunt un abur de pasăre subterană zbor pe sub munţi ca îngropat în cer tu curcubee trăsnită pe ape amare fii tu seninătatea mea
izbăvitoare

îmi rîd şi creierii din cap

mottor: aiurea mea de dulce de venin
hai demontează-mă porecleşte-mi nişte referinţe sau zi de care morţi şi răniţi îţi amintesc pune-mi pe ochi pălăria ta pleoştită aolio ce haios îmi şade fă-mă să arăt ca un element profund înjurat şi hai să-ţi ciripesc ceva cu pene să te denunţ autorităţilor să te trimită în origini cu reconstituirile tale cu tot las-o-n cîini de viaţă şi să chiuim să pară trist şi să fie sublim îmi rîd şi creierii din cap de umil ce sunt dar nesimţit cum paştele cucurigului să mă dezinfectez de tine ce să mai scuip ce să înec sau să vărs?rămîi în chetrii baltă şi lată dă-te-n amaru' lu' peşte şi plîngi pentru mine aşa din senin
aiurea mea de dulce de venin

Calamităţi dansante

ah zornăim ca nişte trestii
îndrăgostite de vînt
nişte calamităţi dansante
pe cuvînt
se spune că Orfeu a fost sfîşiat de femei
culmea e că înainte
reuşise să îmblînzească fiare
pe nişte chestii cică similare orice femeie
care s-a intitulat a mea se săruta de mine
pînă în gît
şi-n rest se suspina că i se face urît
câteva obişnuiau să fie fecioare
probabil nici nu ştiau ce e aia
mie mi se ulise aveam un scaun ludovic pai
-şpe la creştet mă şi aşezam uneori
să văd cum îmi şade
bolboroseam de nespus mă aflam în neştire
rezolvam o ecuaţie orfică mă fîlfîiam
în sfîşietoarea ei necunoscută
acolo pe după palatul telefoanelor
şi lenjeriilor de damă
căzut pe scînduri împiedicat de sîrme
ţineam aproape trombonul meu roz şi oftam
cred că mă încîntam
cu nenorocirea aia de alamă

Termos cu vise

(poem premiat, ruşinîndu-se)

de-o vreme instalez o angelică drăcie sap tranşee îmi plantez venele în pămînt unde se nasc metalele unde apa are ochi de copil şi începe alfabetul unui termos cu vise am ditamai ambiţia să vă alung din case setea şi frigul pe camarazii mei îi cheamă simplu alex adi tedi florin contemporanii mei aceşti prăpadiţi de eroi mîine avem relaş ne vizitează copiii o să ne împrumute jucăria lor viu colorată o sa fim premianţi o vom strînge la piept ca pe ziua de pîine
cu toate mîinile deodată

Domnişoarele din Babilon

"Poetul, dacă mai apucă, îşi caută refugiu în nisipurile dinspre Nord" - J.L.Borges- Cartea de nisip

cred că şi ultimul bărbat ar vreasă fie un Adam un primus un fel de Alfa Centauri întîmplător ştiu ce s-a făcut din singurătatea Neasemuitului am un harem întreg de Eve câte una pentru fiecare măr din pom femeia prelung singulară e disperarea mea favorită e o hoaţă milostivă sunt furat mi se donează fiori ea-mi spune iubeşte-mă că te plesnesc sau nu mă iubi depinde oricum nu ştiu să plîng ca să îi dovedesc n-am talent să devin cel mai bogat din cimitir pământul uituc îi dă cu titirezul înainte sunt un noctambul din zodia celor solari am 16060 de zile de când nu am înnebunit şi culmea încă mai sper

Poem aproape loccomotor

miracole în sevraj handicap de ianuarie
nici iarba nu creşte pe străzi evident
poliţai dubioşi beculeţe întârziate
chiar specimeni serioşi
la locul lor cu bilet
în sala tumefiată de aşteptare
bolim cu speranţa
sau cel mai colosal plan al omenirii
fă loc să dau cu uşa de toţi pereţii
ca get-begetul de ţăran european
ultima ştire e locco în neştire: într-o singură zi
zece mii de păsări au trecut graniţa fluierând
majoritatea voiau doar să deschidă uşa
sub sigla bibliotecii publice unde sap
s-a montat solemn inscripţia
“intrare persoane cu handicap”

Îndurătorii.Sau de ce mă Bombay

mottor: mă întrebau “ tu ce mai faci”/ le răspundeam cu o singură vorbă “ auuu” G. Naum - Pătimitorii
pe mine când mă doare prefer să latru la lună
zic auuu de dragul satisfacţiei generale
luna păleşte de ciudă
îmi arată limba
îi arăt degetul murim
ne tăvălim pe jos pe sus e durere
"să nu uiţi copilul" se spune
fac şi eu pe adultul mor de grija altuia
pe mine când mă doare
sunt pe lună
acolo mi se termină cuvintele
am închis prăvălia
primesc marfă

Stupoarea ca revelatie (4)

  • Rataţi ai ultimelor consecinţe ale disperării, ne calmăm cu hârjoana convalescentă de a fi.Suntem exasperaţi cu...ţârâita, niciodată pe deplin.Cum paştele cucurigului să nu te vezi un spermatozoid călare pe propriul mormânt, chiuind în uralele descreierate ale nimicniciei?
  • Mărturia unui călugăr beţiv: călugării şi beţivii sunt singurii oameni hotărâţi.Ceilalţi sunt ezitanţi cu toţii, reţinuţi ca nişte muieri nereuşite! Şi mai afirmă că le e clar pe ce lume trăiesc!
  • Poate că totul se petrece într-o maimuţă care a ajuns să facă ordine în cer!
  • Secolul vitezei era unul progresist, escaladase şi Luna, suitul în copaci i se părea" un mărunt şi maimuţăresc deja-vu"...
  • Omul nu are nicio explicaţie dar s-a îngerizat al dracului!
  • Post-comunism: călăii şi-au aruncat bosumflaţi funia şi banii, ne spun să-i mai lăsăm naibii în pace!
  • Mă puneţi în situaţia să aleg între două absurdităţi şi vă miraţi că nu o înţeleg pe niciuna? Ateu sau creştin n-aş face decât să mă asemăn cu iluziile voastre matherialiste sau spirithualiste pe când omul e tot sau nimic, e materie mişcată, energizată de spirit, o jalnică bucurie efemeră a acestei coincidenţe naturale! Oare nu-mi ajunge că m-am născut în acest angelic blestem, trebuie să mă şi... specializez?

Noi n-am uitat să visăm

Din volumul în curs de dispariţie “ Dreptul la stângăcie”
ţineam la nişte lucruri mărunte nostim
poate chiar fără noimă nişte ciocolate
venerabile mi le dăruia bunica paralizată de secole
îmi plac visătorii ei visează mereu altceva
acelasi lucru visează alţii
exact ce nu trebuia
sau plătesc în draci
să-i mai viseze cineva
pe de altă parte sunt insensibil la ce se spune
doar pentru că mă disperă că mi se fură
ceea ce trebuia
amintirile actualizau evenimente care acum
nu mai erau active dar susţineau că sunt
mişcătoare
am zis că ne trezim visând neasemuit
mult mai palpabil decât toţi închipuiţii
şi-au putut vreodată închipui
am zis că vă iubesc de sfioşi de visători
neapărat dar forrte moltto vivacce
şi fără nici un bis
am zis

Viaţa cu vârf şi îndesat

mottor: N-am nicio explicaţie da' m-am îngerizat al dracului
ninsorile dansează se culcă apoi cu toate mizeriile lumii poate există o aleluie pe sus ca şi sub muşuroaie sau la capătul feroce al frumuseţii care ne-a legănat adormirea cu mama lui proces-verbal mă pomenesc cu momenthe de mi se întâmplă semnificaţia începe deliru' de-a fi al phoemului continuă de fapt o mai veche anti-aminthire a noastră de care ne izbim flutureşte aici la prima vedere se observă o methaforă bine disimulată dar am argumenthe solide în debara herghelii animate de înfulecă jarul cu tavă cu tot până când văd phoeme verzi pe pereţi dar să revenim la oile lui Beethoven am observat că la capătul oglinzilor mă uit în ce hal arată oglinzile de parcă ar fi un phoet care stă într-un phoet care stă într-un foc cenuşiu până la adânci tinereţi tot aşa mai departe până la nimic şi chiar mai încolo

Phoem însufleţit la marginea lumii

dedulcit la amărăciune
simt cu o disperare de toată coma
că mâine voi da mâna cu un mort nesimţit
şi care îmi va semăna izbitor
mă grăbesc să vă însufleţesc să vă
formulez esenţialul
acest substantiv neutru singular
cu 21 de grame-mega-hertzi mi se pare
ceva de speriat prăpăstii
(nu are nicio relevanţă defel
cîte lovituri de graţii am luat pentru el)
treaba e că nu găsesc aici
decât dorinţa de a fi mereu altundeva
mai bine aş fi nicăieri cred că
absenţa e ultima speranţă
care mă mai poate re-prezenta
femeia care se intitulează a mea e uitarea
agonizează încă un an mă sărbătoreşte
de-mi vine rău
hai să ne uităm îi zic să ne îngropăm
într-un măreţ scuipat
îngheţat la marginea lumii

Pe podu' plin de pene

ca în copilarie când mi-a căzut
biblia cu Poveşti Nemuritoare
de pe pod în vale
şi de ciudă ce-mi era
a mai venit şi-o gâsca să mă sâsâie
mama ei

ce să vă povestesc Sunt Aici
înfipt ca naiba în vene
citesc o carte udă de ciudă

pe podu' plin de pene

Vin de trandafiri de pe Luna

ninsori diafane pentru noroaie abrupte îmi scriu phoemele cu nopţi albe pentru zile negre ca un adevărat dezmoştenit cu o năstruşnică nenorocire călare pe mirare de altfel o de-duceam destul de bine îmi vedeam de mama ei de treabă pluteam pe pământ mergeam pe ape ca un adevărat decolaterizam într-o mare năucire pe propriile mele picioare uite că s-a făcut foarte noiembrie cu păsări de bruma şi teiul face de pază nud şi masculin pe preşul lui galben cred că sperăm cu toţii într-o Minune sau ceva de substantiv feminin singular amatorul tău supus siderat te servesc ca pe un vin de trandafiri de pe Lună iubito de mă trântesc pe sus de înot musculos-drăgăstos în miros secolul îşi va înghiţi pănă şi secundarele papă tot măi timpule măi popă de pomană oricum nu voi mai apuca nici măcar să-mi duc mâna la rană...

Pastrati phoetul pentru control

atâta tăcere în sala delectată de lectură încât se-aude în vecini cum se trage apa uitaţi-vă: e greu dar n-am să vă amintesc nimic decât pentru a uita mai uşor am să susţin că nu vă spun nimic iar voi că nu m-aţi auzit unii care pe-alocuri au expirat se vor gâdila se vor efectua pe ei săracii vor rezista chiar şi la veselie în marea lor tristeţe în mica mea Netristeţe să moară marmelada că nu are sens să vă spun ce însumi aş vrea să aud ce să fac: mai bine vă spun ce tac mai bine am să-i dau lui bau-bau ceva bun am tichetul meu de phoet câştigător cu premii un document valabil doar însoţit de singurătate şi conform notei mărunte de la subsol o să păstraţi phoetul pentru control!

Iarna,ca lebada

a venit iarna piţigoi zgribulit
şi ce ne mai copilăreşte flutureşte
ce ne mai ninge ca o lebădă

pe urmă spunem că nu se mai termină
ca-n oriceutopie de dragoste

de fapt
de unde naiba mai luaţi
domnule căldură
pe frigurile astea

Stupoarea ca revelatie (3)

Intrăm în Casa Mare Europeană.De la anul,tot mai mulţi.Se spune că acela care va pleca ultimul din România să aibă grijă să stingă becul...Care bec domnule? Că l-au furat de mult! Şi pe deasupra, culmea e că vinovaţii fără vină cer "să se facă lumină!" Ca să vezi!?

Memoria e o calamitate de târâtoare, pornită mereu pe răzbunare: de ziua mea mi s-a furat bicicleta! Vi se pare un fapt de o jalnică memorabilitate? Da de unde!M-am distrat de minune! Lumea mănâncă sărăcie pe pită şi fură în draci, pe când eu nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să râd şi să uit...

Până şi fricosul care"doar speră" are un plan:speranţape care toată lumea o nutreşte, este cel mai colosal plan al omenirii! E chintesenţa tuturor planurilor posibile!Care scepticism domnule? Poveşti de adormit prăpăstii...

Duminica dimineaţa "ne celebrăm" plictiseala generală de la biserică sau televizor.Fiecare pe publicitatea lui: la deodorante sau la Dumnezeu. Ne parfumăm păcatele sau ne sfinţim transpiraţiile, să ne treacă de urât. "Nihil sine Deo"- spune popa. Şi acelaşi lucru reclama, la deodorant...Duminica dimineaţa e păcat, dar mirosim a plictis cu toţii...Bine cel puţin, vorba aia, că ne-am şpreiat!

Cea mai bună glumă pe care am auzit-o de la Bau-Bau încoace este moartea.Astfel, culmea fraierului e sinuciderea! Care problemă filosofică domnule? Zi moarte...şi trage apa!

Găsesc că e absurd şi mi-e ciudă că toţi copacii se dezbracă tocmai când vine frigul! Suntem prea ocupaţi sau distraţi, prea puţin sau deloc atenţi să dăm absurdului ce e al absurdului, mai bine-l numim, atît de duios de prăpădiţi, destin.Aşa şi mergem înainte ca viţeii la tăiat sau ne uităm în oglindă ca la poarta cea nouă! Naiba s-o ia de lume care ne pune să destinăm sau să fim destinaţi!

Lecţii de progres şi preamărire...Pentru cine pentru cea mai conştientă specie pe cale de dispariţie?

Cât de brontozaură e gânganiada asta a noastră!

Singura idee pentru care merită "să-ţi rupi gâtul" este aceea că omul poate fi şi altceva decât un simplu sau un strălucit repetent...

Trandafirul de sfecla

iată am convenit la toate Oficiile Respective am stat în mâini într-un poem olog am stat într-o ureche asurzitoare într-un smintit liniştit până când am simţit cum asudă moartea de ciudă îmi adia cea mai şoptită atingere şi mă izbea blândeţea unui neant însorit în general mă comport mai liric asa particip la o sală de haltere sunt foarte orfeu masculin dau cu fiarele de pământ adesea roşesc sunt un măr răsărit din baliga pământului sub greutatea ei de treabă ridicată deasupra ropotelor de aplauze sunt trandafirul de sfeclă de o simphatică ne-norocire nişte ţărani ordinari îmi sapă în phoem fără nicio jenă domnule îşi sufla mucii lor metafizici direct pe inestimabilele mele la urmă vine cititoarea mea bună mă pupă pe frunte să mă trăsnească şi-mi trece mănânc pământul pentru ea cum s-ar zice în desfăşurarea aspectelor îi com-unic în gura mare o tăcere inexplicabilă de fapt cea mai exasperantă bucurie posibilă îi zic "tu te iubesc de vezi stele verzi"iar soarele e impasibil i se fâlfâie şi înnoptează prăbuşindu-se:un adevărat balerin cu zdrenţele fluturându-i pe chelie...

Balamucul din Urlati

trecusem prin Comuna Dileşti cum se ştie că îl aplaudam prostiţi grămadă pe cetăţeanul Gardian acel rapsod popular şi totodată o calamitate ne ciripea urechea ne lălăia la melodie se comporta elefant dobitocu' insista cu trompetha lui nasoală să ne absoarbă spre secretul cimitir de fildeş noi preferam să rămânem şefi personali în Industria Constructoare de Iarbă mai bine înfloream de rupeam pământul în grădina aia omologică ne zicea băi zburătaciţilor să mor io că vă desfiinţez că de ce nu vă încadraţi naibii că nu vedeţi câtă graţie mângâie şi cheleşte dihorul până când devine fosforescent aha ne prăpădeam ne tăvăleam pe jos pe sus probabil arătam ca trăsniţii deraiaţi în graţiile lui fosforescente aveam impresia că mai e şi bine pe lumea hastalaltă ziceam o să vă desenăm vă pronunţăm o phoezie ceva nu putem să fim aşa de nesimţiţi !

In dulce-amara miezului de nucă

nimic definitiv
într-o lume aproape praf şi pulbere
ca-n propria ei definiţie

noi germinam ne conţineam în casa de sticlă
era beton avea ferestre din zid
ne iubeam la fix
iubitha îmi zicea deschide puţin te rog
zidul iubithule să intre nişte frig

eu deschideam
intra şi pisica era rebegită de tot
luam o gură de frig ne emoţiona
până la lacrimi

ne a-dresam semnul disperării
în limba aceea transparentă
pe care doar o gândim

apoi râdeam de noi cât puteam să fim
de pe ducă
aici în dulce-amara miezului de nucă

Poem de dat si de lasat

frustraţi ca nişte ţânci cu scaunele ude
unii mă acuzau că le-am deflorat floricelele
se aşteptau să mă arăt jignit
ca un pumn în meclă sau ceva
pe mine de fapt mă apuca un calm mortal
şi zâmbeam siderat
cu mecla mea de stoic-fachir-sictir

eşti băiat bun băi banditule ziceau
meriţi să-ţi netezim cocoaşele alea
de cămilă oropsită
aşa că hai la noi te punem rest-aurator-dregător
de icoane făcătoare de minciuni

şi hăhă-iau cu hă şi cu hi
de era să le sară ochii din scăfârlii
eu strigam că băi bambilicilor fac ceva
pe minunile voastre belite
simţeam cum mirosea a frică toată hihăiala
şi imediat s-a instalat o tăcere de rahat

erau frustraţi ca nişte ţânci cu scaunele ude
aşa că le-am dat să aibă
până i-am lăsat

Stupoarea ca revelatie(2)

Nu suntem liberi cu-adevărat pâna când nu se revoltă şi nu ne-a părăsit absurdul pe care l-am domesticit!

Din momentul în care începem să ne AMINtim ceva, am gustat deja din prima porţie de moarte,suntem deja nişte beţivi ai nimicniciei.Amintirile care nu le laşi să moară nu te lasă să trăieşti.A trăi din amintiri este specialitatea viermilor.Ergo: există ieri pentru că proştii nu ştiu ce-o să fie mâine!

Paradisul, aşa utopic cum e, nu-l putem uita pentru prima dragoste(un sărut cu gust de mere coapte, s-ar zice)care de fapt a creat Legenda.În rest, tot "avantajul călăreţului" e că şarpele nu ne-a strâns de gât.Iartă-l Doamne căci nu ştia ce face!

Cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla este să sperăm într-o Altă Lume.Iar în Asta să disperăm liniştiţi!

Ştiinţa, care a pornit vitează în recunoaşterea necunoscutului nu se poate lăuda că a trecut de aceste două cuvinte:recunoaşterea necunoscutului...

Beethoven avea o ureche mai silenţioasă decât cealaltă, care nu se auzea!

Omul nu se poate identifica lui Dumnezeu decât punându-se de acord cu imposibilul.Dacă însăşi identificarea Divinităţii cu omul, în cazul lui Isus, a fost imposibilă,rezultă că fenomenul invers e şi mai imposibil!

Mă ţin ocupat,îmi place să scriu ca să nu urlu de silă.Sunt o specie ciudată: un intelectuanimal!

După cum spuneam, pseudorecepţia lăsa de dorit.Mă gândeam serios să-i pun urechile pe nas să vadă mai bine cum să îşi suflece mâinile,să atingă sublimul!

Tradiţia e să-ţi pui proteza să râzi cu toată gura de aur ieftin, a melancoliei.

La grădina zoologică, între aerobe şi târâtoare, popa cu bancherul îşi disputau nemurirea.

Intoarcerea paginii

Atunci le-am zis phoemelor că tu phoemelor ce-ar fi să ne mai jucăm de-a cititorul cui îi pasă?Asta cu păsatul e o întrebare m-au întrebat ele sau e cumva un semn de exclamare mi-au exclamat ele.M-am enervat şi le-am mottotolit pe câteva să ia aminte mama ei de importanţă în neştire să ne jucăm să valsăm de-a cititorul pur şi simplu indiferent!Mai bine ne-am juca de-a altceva mi-au zis ele mai bine ne-am juca de-a mama neştirii!Nu vreţi să ştiţi de cititor nu vedeţi cât amar de bucurie îl doare păi ce naiba aţi trăit atunci dacă pe toate le întoarceţi aşa: ca pe o pagină oarecare?

Poemul care poate fi

De-ar fi după mine şi nu după prietenul meu Platon aş pune oraşul pe fugă legându-i un sat de coadă ca pe-o conservă.Nu am deloc impresia că doar o frumuseţe de giuvaer ar putea de Pildă îngădui poemul acesta pe lîngă casa omului.Am în schimb impresia asta cu iarba cu dilia care ne filează la periscopul seminţei.Ah terorista asaltează metropola creşte prin ambrazuri nivelul poetic al betonului!Cal necăjit cal necăjit n-am nici un ham la mine: de unde să am?

La pomu devotat

Uite ies mai bine în oraş intru în bulevarde magistrale sunt neoane tentante sunt macaroane de crocodil palpabil aici mă dau în vânt dupa sticla de oţel şi beton trec exact pe lângă tine contempo-rana mea ca şi când ne-ar tenta de fapt mă apucă mila de statuile astea mă şi văd parcat în parc ca orice phoet postum cum mă bronzez în concediu asistând interzis de un calm antediluvian cerul cu zburătoarele care mi se uşurează fireşte în cap desigur ies din oraş unde ajung copacul mă aşteaptă în poziţie de drepţi cu creanga-streaşină la ochi îmi vine să-l alung să-l iau la şuturi dar e un prieten mai vechi e norocos măi devotatule îi zic mai ieşi şi tu prin oraş ce stai ca blegu el tace îmi face semn cu ochiul lui umbros

Stupoarea ca revelatie (1)

Îmi permit să fac pe prostul: aflu zilnic că nu ştiu nimic!

Orice idee nouă nu e decât un pretext ca, mai târziu, proştii să se laude că o ştiu !

Ar trebui să fim mândri de prostia noastră: avem ce exploata, deştepta sau chiar maestrifica !

Iertăm prostia fiindcă e frumoasă: tem-bella nostra innocentia!

Viaţa, acest coşmar în care mereu ne trezim că visăm!

Uitaţi-vă cu atenţie la om şi veţi înţelege de ce vă spune că natura se prosteşte...

Sunt un optimist: nu-mi dau palme înainte să-mi iau un şut în dos...

N-o să te pună niciodată pe gânduri ceva care încă te mai poate prosti. Viaţa e o curvă. Hi-hi-hi!

Tatăl meu e lemnolog (zice Pinochio ) ...mi-a făcut un kilometru nazal!

Ratarea... acest crocodil palpabil!

Cea mai subtilă ironie mi se pare moartea: ne trebuie o viaţă întreagă ca s-o înţelegem!

Moartea n-are decât să se odihnească în pacea ei tembelă! Atâta timp cât sunt, e absolut firesc să nu o cunosc. Când o să mă ia lumea ailaltă o vor cunoaşte şi îi vor da te-miri-ce importanţă alţii. Eu, în nici un caz!

S-au cunoscut pe Internet şi şi-au dat întâlnire "ca să moară împreună"... Iată ce viteze molto vivacce pot să atingă japonezii în lumea noastră grăbită şi aglomerată! O lume în care n-avem timp nici să "murim ca lumea"! O lume în care tot mai mulţi obosesc să trăiască, încă înainte de a şti ce-i aia oboseala. O lume în care obosim de prostie, pentru că nu suntem în stare nici să ne facem că trăim!

Orice am face e contra naturii prostia de a nu munci. Până şi viermele e un maistru minier în paradisul lui fructifer!

Vultur impiedicat

niciodată nu voi obosi să sap în cer sau să zbor pe sub pământuri cu sămânţa mea de vultur împiedicat vânător demn de o cauză mai bună al tuturor intemperiilor dacă voi arunca pe geam toată vesela tristă a fragilităţii e pentru că găsesc dezastre pe pîine în blidul meu de Libertador şi n-am scos niciodată sabia doar ca să o aerisesc hai ai hodină măi omule îmi spune incompatibila Doamnă şi Coasa de-un timp mă ocoleşte mă face nesimţit mă tem că îi place îmi vine să mor de râs cum galopează călare pe câinele ei jigărit

Mottografie cu Jenică

aveam un păianjen îl botezasem Jenică deşi părea un tip dur în felul lui era o fihinţă şi jumătate ce să facă ţesea toată ziua nu bea nu mânca eheei aproape că nici nu respira şi mai ales nu umbla la femei s-ar zice că stătea degeaba în felul lui era şi el bun la ceva îl ţineam pe lângă casă era grozav nu bea ţesea mai Ales nu umbla îl mângâiam pe creştet îi dădeam speranţe cum să vă spun principiul de bază era să îmi scuzaţi expresia să scoatem rahatul din foc cu mâna altuia nişte pompieri focoşi nici nu apucau să se stingă că le ardea eram tot o apă şi-un pământ nu ştiam dacă să iau sau să aduc aminte şi acum aveam păianjenul meu Jenică deşi un tip dur ţesea poeme pe pereţi era un mare Miniaturist îl mângâiam am şi fotografie încă de când era bătrân

Alt titlu

în labirintul degetului meu arătător
halucinant se învârteşte
maşina de mângâiat a lumii
mamă-doamne şi ce volute ameţitoare
mi se vor atribui supranumindu-mă
pe urma bietei mele numiri

unii s-au speriat că li se-atată
mai degrabă dosul poartă pe ochi
un fel de ceaţă bine definită
nu ştiu ce somitate îi somează
să dea parola o recită automat
mi-ar veni să vomit

sunt lăsaţi să treacă unde ajung
nu se tem să mângâie cu mâna lor
senthimentu' de câine

eu cu vulturele meu pleoştit
ne încîlcim în telegrafi peste drum
si funcţionăm aşa pe cârâite

ceva cu aripi oricum

Unde ne mai cad ochii

aerian ca bradul şi îndrăgostit ca gardul
aveam ceva de vultur tulburat
stăteam ghemuit probabil cujetam
cum să mă deochi mai bine să
mă lansez în gol

citeam găinilor din catastiful de phoeme
purtam ochelari invizibili aveam
şi o porta-voce puternică de tăcut
pe lângă stingătorul cu spumă de şampanie

ardeam de nerăbdarea de a mai amin-ti
şi de mottorul gazat electric AM 25
de ani ziceam păcat de mine
că fac şi poesii

era o zi ca oricare altă mâncare de peşte
unii curcani aveau şi pene măgarii
dădeau ora exactă

Aerostatul imposibil

mereu stau şi mă-ntreb oare
ce altceva pot face decât
să-mi dau cuvântul de onoare
că exist ?

tatăl meu de dimineaţă
cu noaptea în cap se trezeşte
visând o pâine mare cât casa
şi chiar o casă mare
cât mâinile lui

cred că e scris în dreptul nostru
să ne viseze cineva să ne vedem
cuvintele cu ochii

si cum să te exprimi mă rog ud leoarcă
pe ploaia asta de aleşi
când până şi Aleşii Pompelor Funebre
fac tot imposibilul
numai să pară cât mai vii ?

tocmai acum m-am găsit şi eu
să-mi dau aere
ca şi când aş respira direct din cer
sau poate chiar respir mai şti ?

"Păi ne uităm la color laţăranii ăştia cum joacă"
-spune mama la celular-
"george ce să facă : nimic
scrie poesii "...

Frumuseţe sub ocupaţie

Mottor: "a mai ramas o litera v-as invata cum poate fi tacuta" G.Naum

e o zi adorabilă cât amar de bucurie se dăruieşte
ai zice uite ăsta e scopul care ne scuză mijloacele
ai zice şi că nu-i aşa e doar o magie: uităm să luăm
şi frumuseţea iese o clipă de sub ocupaţie

firesc interzis
o scumpă neapărat a cuiva
deseori blondă şi amuţită de splendoare
azi ne ocupăm de ea o boss-umflăm cu lupa o
legănăm îi punem fundiţe uite că şi protestează
poate o şi luăm în serios

dar poate suntem şi noi implicaţi altundeva
poate la un birou de mişcare trenăm în
simţuri vegetale ne limpezeşte tulburent
un ceai de tei un cimitir vesel
de frunze

acolo vine un fel de popă aproape negru face aluzii
la frumuseţe zice mă jur pe ce-am mai sfânt
să nu mă mai scol din beţie dacă morţii nu învie

într-una din zilele astea adorabile cu
o groază visătoare de-atâta amar de bucurie
am să mă-ntorc să vă trăiesc de să mor

ca un prăpădit de învingător

Îmi fac dinainte viaţa de apoi

două grăunţe calde
în ochii piţigoiului
întindem mâna şi zbrr: s-a dus
tremură creanga
în locul lui

uite de ce
îmi fac dinainte viaţa de apoi
îmi tremură şi mie creanga
dar sunt acasă mereu sunt aici
îmbrăcat doar în mine ca sabia de Toledo

nud şi masculin ca un tei
dau cu mantia de pământ
şi fac pe adormitul

da
veghez