Marea băgare mioritică


Categoria filosofică de băgare a ajuns între timp un brand cu acte în regulă pe plaiurie mioritice. Expresie esenţială a surprinderii fiinţei şi invaziunii lucrurilor, a ieşirii în faţă, a eliberării personalităţii ex-comuniste din statul la coadă, unde „se băga” ceva, românul a ajuns din ne-băgatul în seamă căruia i se băga comunism pe gît, un tip băgăcios, priceput la toate, un individ care dacă nu investeşte îşi bagă banii în ceva şi dacă nu munceşte „se bagă în seamă” pe undeva ca să „se scoată”. Astfel capitalismul occidental s-a mulat cît de cît pe băgarea mioritică. A ajuns la ordinea zilei „să te bagi în datorii” la bănci, să-ţi bagi ceva în ea de politică veşnic coruptă, vîndută străinilor, să-i bagi în origini pe unguri pentru că nu se mai satură odată să se bage şi aşa, în general, să te bagi peste tot, că trebuie că nu, da’ de îţi iese şi ţie ceva. În consecinţă iată cam ce a ieşit:
- mîna de lucru specializată sau calificată din ţară.
- capacităţi de producţie, fiare şi terenuri vechi, vîndute la preţuri derizorii.
- dezechilibru economic cu preţuri mari la produse şi servicii, versus salarii şi pensii mici.
- ochii din cap că nu te poţi „aranja” dacă nu te bagi ca vecinul şi capra lui mai „jmecheră”.
Aşadar, cu toate acestea, băgatul continuă. Nu există conversaţie în care să nu se bage ceva. Comunicarea însăşi e o băgare. Nu se spune, nu se adresează ci se bagă cîte o părere, o remarcă, un comentariu. Se bagă o vorbă, undeva, unde trebuie şi gata, te-ai aranjat. Chiar şi cu femeile doar „te bagi în seamă” că n-ai timp de vrăjeli. În ce priveşte elanul muncitoresc, atîta cît mai este şi cînd este, el „bagă mare”, inclusiv în week-end, ca să scoată un bănuţ în plus. În rest spaţiul privat e mereu invadat de băgări. Există chiar o teroare a intruşilor care îşi bagă nazul unde nu e cazul. E şi normal: doar e o modă şi toţi se bagă. Pînă la urmă dacă majoritatea competenţelor preferă să nu se bage e firesc să te alegi cu un spaţiu semi-privat, cu un trai mediocru, cu semidocţi elocvenţi care se bagă şi ne bagă. Pînă la urmă orice înţelepciune se învaţă din greşeli, din băgări pe mînecă şi pe gît. Că aşa e băgatul la români...


Băi România, să mor io, băga-mi-aş!

„Zoon Poetikon”: semnal în „Ziarul financiar”

Articolul semnat de Stelian Ţurelea în „Ziarul Financiar” din 20.04 2010 semnalează apariţia volumului meu de debut „Zoon Poetikon” şi se arată intrigat de asemănarea frapantă a numelui meu cu acela al cunoscutului scriitor poet şi dramaturg George Astalos (fără litera „Z”). Am explicat în repetate rînduri că e o confuzie onorantă, eu fiind din Târgu Mureş, doar poet deocamdată, cu acte în regulă, iar dînsul fiind rezident la Paris. Dar iată ce spune Stelian în Ziarul Financiar:

„O frapanta asemanare de nume i-ar putea conduce pe cititori la a-l confunda pe autorul acestei carti cu sclipitorul poet, romancier si dramaturg George Astalos, actualmente traitor la Paris. Nu exista nicio legatura intre cei doi, dar e pacat ca nici editorul si nici cel care a scris "Zoon Poetikon" nu s-au gandit sa insereze o mica nota biobibliografica lamuritoare la inceputul sau la finalul cartii. Lipsa ei nu inseamna insa si lipsa poeziei, ba dimpotriva. Pentru o dreapta oglindire a volumului, iata descrierea pe care i-o face Felix Nicolau: " Daca femeia te mangaie rau/ bate-o bine". Cand am citit versurile astea, am zis ca animalul poetic are palma grea. (...) Un trubadur cu masca ironica, sub care sta pitit un sentimental. (...) Faceti bine si cititi pohemele astea copchilaresti, care pot ridica fara probleme o sala ticsita in picioare".

E drept că nu m-am gîndit la o atare confuzie şi-mi fac mea culpa în această idee dar cartea e deja cu tirajul aproape epuizat şi tot ce pot face e ca pe viitor să semnez George G. Asztalos orice voi publica. Mulţumesc autorului pentru semnal şi recomandare.

George Vasilievici s-a dus. Să moară puţin.

moda

de George Vasilievici (1978-2010)

mereu la modă
am ultimele noutăţi
în materie de inexistenţă.

din această extravaganţă
îmi schimb forma conturată
prin aer de creionul cu carne
voi semăna cu tine
voi fi frumos
voi semăna cu voi

numai aşa vom înţelege că suntem
golul ce ne umple
şi mai ales că inima există
doar când îi numărăm bătăile
primite.

mai bine ciocăneşti în loc să baţi
aşa nu-ţi voi deschide

e mult mai bine pentru tine
ca cei asemenea mie să
fugă de iubire cum fuge
ucigaşul de cuţite.

Acesta e ultimul poem pe care îl va mai citi cineva pe pagina ta. Fiecare din ultimele văd că anunţau nori negrii şi noi eram prea ocupaţi să vedem asta. Ştiu io poate ne dădea propria poezie în foc sau îi legam şireturile să nu se împiedice. Întodtdeauna e la fel. Vedem tragedia după tragedie şi e cu atît mai tragic. Strigă ceva în noi ca la facerea lumii să fie lumină. Dar lumina George, asemani ţie, s-a dus la culcare. Aşa cum spuneau clasicii, George, s-a dus să moară puţin...
Şi totuşi. Grozăvia asta de întuneric. Fiorosul şi dementul ăsta. Cred că nu anunţă decît zorii. Unei alte. Şi tot ce-i posibil minunate zile...

Să dormi în pace, George!

Vei fi aici mereu, om bun!

Anunţ umanitar de strîngere de fonduri

  Acesta este Pavel. Un copil suferind de autism. Nici un copil n-ar trebui să sufere nimic. Din păcate boala asta face victime mai ales în rîndul copiilor. În cel mai nevinovat şi iubit aspect al bucuriilor noastre. Evident că e strigător la cer de nedrept. Şi absurd. Dar stă în puterea noastră, a fiecăruia, să luptăm cu grozăvia asta. Să-i facem viaţa lui Pavel mai frumoasă. Să readucem zîmbetul în ochii acestui copil. Iată cîteva date medicale: 

- Nu e o boală psihică ci o tulburare de dezvoltare de natură neurobiogică.
- Potrivit estimărilor internaţionale, rata tulburărilor din spectrul autismului este de 1 la 150 de copii.
- Persoanele cu autism pot avea şi alte afecţiuni asociate ca: epilepsie: 25 %, retard mental, ş.a.
- 4 din 5 copii afectaţi de boală sunt băieţi.
- Terapia de recuperare a unui copil este scumpă: între 1000 şi 2000 de Euro pe lună. Statul român îi ajută pe aceşti copii momentan cu 500 de Ron lunar.

Pe numele mamei lui Pavel, poeta Mirela Burhuc, s-au deschis două conturi pentru donaţii. Conturi în care se pot depune orice sume de bani, oricît de mici ar fi ele, fiind de ajutor:

RO81INGB0000999900445265 - cont în RON


RO93INGB0000999901505938 - cont în EURO

ambele pe numele MIRELA BURHUC.

Mesajul lui Pavel: Vă mulţumesc pentru sprijin !

Al Doilea Manifest Infrarealist









TREZIŢI TOTUL, DIN NOU !

-TREZIŢI-VĂ la (i)realitate! suntem mici într-un univers enorm. suntem gîze cucerind imperii de praf. păi cum naiba să nu ne fie frică? frica e a doua natură. iar prima e curajul de a le accepta pe toate. aşa cum sunt.

- spiritul infrarealist este acela al îngerilor căzuţi. Orfeu, primul dintre infrarealişti, care îmblînzea fiare, dresorul harpist, a căzut sfîşiat... de femei. nu înainte de a coborî chiar în Infern, pentru iubita lui...da, infrarealismul e orfic dar şi realist în acelaşi timp. e realitatea care nu se vede dar pe negîndite se simte. în lumea consumeristă de azi se simte prea puţin ; ce să mai infra sau resimţim? nu e timp nici să mori. rezultatul e stressant sau oniric. stăm cu morcovul în cur sau visăm schimbarea. diversele încercări de divorţ avangardist ale post-modernismului au sfîrşit lamentabil în pacturi casnice şi turnuri de ... pixeli. în poeme cu emoticoane, bloggerite de o lene degeaba. avangarda a stat deasupra realităţii iar căderea ei a fost pe măsură. a eşuat în manualele didactice pe care le contesta. a damn beautifull end...

- e vremea să coborîm în stradă şi chiar sub ea să îi minăm zbenguios lenea, să îi terorizăm drăgăstos luxul trist. nu mai vrem o artă de cadavre în vid, de aşteptări de Godot...vrem sperietura, urletul duios de care să ne îndrăgostim subit. vrem o superbie schizoidă. zbenguioasă. vrem să ne rîdă spontan toate dedesubturile, toţi creierii din cap. asta vrem...
se spune despre cineva care şi-a găsit rostul în viaţă că s-a realizat. Sau suprarealizat. Noi nu ne găsim rostul ci rostirea. noi nu ne realizăm ci sărăcim dinadins, ca să ne găsim bogăţiile. Dacă e ceva adevărat sau sublim în noi atunci e dedesubt şi nu în feţe şi suprafeţe.

- infrastructura artei trebuie bazată pe o axiologie nouă. artistul de azi e ca naivul care exclamă oppa şi cu-cu la ochii telescopici ai melcului...şi vine kitchul, calcă melcul senin, ba mai şi şterge trotuarul cu rămăşiţele lui. infrarealistul dă în faţa kitchului cu bocancul pe lîngă melc, „şterge trotuarul” cu rămăşiţele lui virtuale şi abia pe urmă strigă oppa şi cu-cu...
fără virtualisme, fără ficţiuni, fără vise şi fără iluzii. îmbrăcaţi doar în noi, ca sabia de Toledo. e vremea să ne recunoaştem superba inferioritate de animale divine, un neocentaurism de barbari umanişti va devasta mileniul ,va cirogeniza barierele, va pune amiNtirile în formol...şi e de preferat să rămînem minunata bestie care dansează cu disperarea acestui coşmar visător...

- spuneţi lucrurilor pe nume. ne-am săturat de "fă-te că lucrezi!". Cioran...hai acasă!

- iată, că între fă-te că realizezi şi efectiva realizare e o cale destul de anevoioasă şi lungă. ce ar fi de recuperat înafară de trecutele avataruri de Auschwitz comunist? foştii angajaţi la stat şi tăiat frunză la cîini spun că naţionalismul, de preferat în varianta lui academico-manelist-izolaţionistă. zilierii post-rezistenţi şi postcomunişti spun că personalitatea postmodernistă a fiecăruia în parte, versus aşteptările unionale de a-i comasa într-un cor de rebeli fără cauză. noctambulii milenarişti nu prea ştiu sau se fac că literaturizează cu noaptea în cap. fracturism, utilitarism, boierism, toate au un aer disperat că au inventat coada la cireaşă şi nimeni nu sare în sus nebun de bucurie şi adulaţie. sunt ca formaţiile de sezon de la MTV cu hituri la modă care pier peste noapte, pe capete, din lipsă de adepţi, perspectivă, realism sau consistenţă. Hiba lor esenţială e că mizează pe tehnică în continuare, atît în proză cît şi în poezie. luaţi domnilor tehnica de gît şi tăiaţi-o : veţi fii surprinşi să constataţi că nu curge nici urmă de sînge. e doar instalaţia goală şi uscată demult...

- dacă e tehnică mai bine alegeţi televiziunea...o mică prostie pentru luminarea poporului. apeşi pe buton şi toată lumea vine la tine deşi eşti tot mai singur şi fără niciun dumnezeu...

- cultura postmodernă care administrează tehnic surogatele ei consumiste vă mîngîie pe portofele şi vă promite marea cu sarea precum şi luna de pe cer, pe altădată, evident. între timp înfiinţează alte şi alte secte elitiste, în care enoriaşii se laudă şi se mănîncă între ei. apropo de tehnici de sinucidere: la ştirile de la ora cinci am auzit că unu' a băut benzină şi apoi şi-a aruncat un chibrit aprins pe gît. interesant. o să implementăm acest know-how la euthanasia porcilor de crăciun. nu-i mai prăjim pe dinafară ci pe dinlăuntru, direct. grătarele vor sării, gata preparate, pe masa unde Orientul Românesc dansează manele din buric. tehnic vorbind, vom fi buricii pămîntului. vinul va curge ca apa şi după noi potopul...

- chiar şi postmodernismul, săracul, se simte tot mai rău. după o prelungă călătorie, prin peisaje splendide, cu all inclusive, ajunşi acasă în sat, cu maşina ultimul răcnet, primul om întîlnit acolo e unul beat turtă care vomită, ţinîndu-se de gard. imaginea asta e tot ce îl întîmpină şi de fapt, ea singură, spune totul.

- nu există un know-how anume ca să fi infrarealist în artă ci doar premiza că scri dansezi cînţi sau pictezi doar ceea ce este, într-o viziune proprie dar profund şi paradoxal universală. imago mundi al zilei de azi a ajuns şi devine tot mai fictivă, mai wishfull thinking, mai nerealistă ca oricînd. creem mai multe iluzii decît poate bietul nostru hard-drive să încapă şi ne închipuim că asta e singura salvare posibilă, singura mîntuire...

- infrarealistul frizează realitatea ca un nebun îndoielnic despre care poţi crede şi că-i normal şi că nu.
trebuie să redăm fiecare realităţii interioare valenţele natural-creative, pierdute printre interese şi convenţii sociale. să ne recuperăm nebunia raţională de bestii angelice...:)

- dă-i drumul! scrie-l cum este/ aruncă pretenţia/ lipseşte-te de poliţia aceea internă şi arată-ţi lumii faţa urîtă...te vor mai iubi atunci? te vor iubi? a fi un infrarealist e o situaţie de "muşcă şi fugi". Bukowski ştia cum să muşte dar nu ştia să fugă...fugi cum spunea Roberto Bolaño ca 500 de cai demenţi cu 500 de kilometrii pe oră. spre veceu sau spre eternitate.

- infrarealistul e copilul care nu „vede” hainele cele noi ale împăratului. ci vede că împăratul e gol. e copilul care nu ştie să „mintă frumos”, să vîndă iluzii goale pentru închipuiţii bolnavi, ca în efectul Placebo, în schimb ştie să ardă rănile cu un adevăr dureros dar vindecător, ştie să pună inima la loc cînd ne sare din piept după nimicuri şi, mai ales, simte că nu drogul va salva lumea, nu reprezentarea ci voinţa fiecăruia în parte de a pune mîna, fără kow-how, la treabă, pe ceea ce Este. nu pe avioane verzi pe pereţi,..

- lumea e sătulă de pseudoavantgardisme. vrea imediat. vrea autentic. vrea urîţenia sublimă a realităţii. vrea baba aia fără dinţi care primeşte cadou un sul de prezervative şi rîde cu noi că nu ştie ce-i aia da' e haios... ce-i lipseşte "frumoasei armurărese" a lui Rodin este sulul de prezervative din mînă...

- în viziunea adevăraţilor înţelepţi lumea nu e nici angelică nici demonică, dimpotrivă e o mixtură nefericită în care din păcate sau din fericire trebuie să faci alegeri... aşadar, din păcate sau din fericire, trebuie să punem mîna şi să alegem să fim infrarealişti, să vedem pe viu ce e acolo în inima omului şi nu în închipuirile dulci sau morbide ale unor capete înfierbîntate. şi dacă tot universul observabil e energie, dacă energia e proprietatea de bază a materiei, cine dracu’ ne pune să pierdem energia asta, mental sau afectiv, cu iluzii şi nu să o regenerăm, să o recreem, să o conservăm şi schimbăm entropic cu realitatea?

- relativ la realitate, artistică sau mai puţin, nu găsim decît termeni docţi sau pseudonime. infrarealistul, cînd îţi spune că „bunicul meu e bastonolog” îţi oferă atît realitatea cît şi corolarul ei artistic. e o meserie ciudată, aia de bastonolog dar ea, afectiv şi efectiv, există. nu e doar un pseudonim pentru „pensionar”. Omul de ştiinţă îţi va spune simplu şi plictisitor: „bunicul meu e pensionar”. artistul obişnuit de azi, eventual o răstoarnă: „pensionarul meu e bunic”...chestie destul de şic de altfel dar numai atît. cel mult un fel de haz al...lipsei de haz. la care snobimea poate da în bîlbîială. de extaz...

- scriem pentru nimeni şi pentru toţi nu pentru noi înşine. a scrie pentru tine e o egolatrie degeaba şi nimic mai mult. scriem ca ploaia dintr-un cer însorit poemele impersonale. spiritul infrarealist e impersonal în formă şi totuşi unic în fond. a fi impersonal e o artă pe care unii doar o intuiesc dar nu reuşesc s-o practice de teamă că-şi pierd originalitatea. e doar o prejudecată comodă. în tot ce se scrie azi e o grămadă de nepăsare şi egoism. ăsta e răspunsul la criza cărţilor din librării, la faptul că volumele fac vechime, necumpărate şi necitite, pe rafturi. ceilalţi au devenit o noţiune abstractă, deliberat şi programatic scoasă din ecuaţie. toţi sunt undeva departe sau nicăieri într-o infrarealitate care ne depăşeşte înţelegerea. noo că noi scriem pentru noi sau secta noastră litherară...iar cînd scriem prin nuştiuce minune pentru nimeni o facem fără farmec şi prestanţă, aşa doar de fiţe sau de doru' lelii.

- să fi Ahile şi Ulise în acelaşi timp. vulnerabil şi şmecher. expus şi invincibil. atît durerea cît şi plăcerea trebuie lăsate să treacă. fără respingeri sau ataşamente. doar observate pe viu şi astfel imortalizate. un tigru INFRAEXPLODAT în salt mortal. orice altceva e viaţă joasă şi tocuri înalte.

ASTA PRESUPUNE SĂ-ŢI IEI REALMENTE CÎMPII !

CE TOT ÎNDRUGI? MUŞCĂ ŞI FUGI !

TREZEŞTE TOTUL, DIN NOU !

Tradus pe blogul unuia din cei mai mari scriitori mexicani : Edgar Altamirano

despertar a la irrealidad

-George Asztalos (Rumania)


ella era introvertida cuando la conocí
algo despertó en mí, así que de repente
Estaba encimando un dedo en su ojo y
vierto un vaso de agua detrás en su cuello
o el diablo sabe qué animal feroz surgió
de su mochila


"la vida es dolor baby!" - Grité
mostrándole
los últimos arañazos aún sangrando


y ella me amó

con toda su furia de niña
injustamente combatida


veinte años después me despierto con una mujer
de repente en la calle
ella encima un dedo en mi ojo
mientras vierte agua detrás de mi cuello


"la vida es divertida, viejo" -susurró


entonces me invitó a su casa
y de una palabra a otra
resurgió aquélla fuerza animal
que no podríamos retener
de su introvertida timidez


una recuperación difícil ¿qué puedo decir
con toda mi calma de hombre noble
tal vez con razón,
nunca la encontré de nuevo

y odio su energía.

Marea Supravieţuire Pascală

am dat anunţul ăsta la ziar
că facem şi dregem
că suntem mari şi tari
prăpădiţi disperaţi în şomaj


că ne ducem singuri cu zăhărelu’
şi că ne sună naiba să ne salveze


era chiar înainte de Paşti
şi lumea avea nevoie de curăţenie
de-un pic de primăvară ceva
să taie şi să spargă
miei şi ouă în linişte

în pace şi lumină lină

anunţul s-a rătăcit pe undeva
n-a apărut nimic nicăieri
ăia de la Salvare probabil au uitat
pe ce lume înnebunim

au intrat în relash aveau şi ei dreptu’

pînă şi pe cîini îi laşi
în supărarea lor
vorba aia
nu poţi să-i ţii tot într-o schingiuire

l-am fi-nţeles şi pe Cristos
dacă ne lăsa
în prăpădenia noastră de leşinaţi
era chiar înainte de Paşti
şi n-am murit Cristoase

nici din cauza asta