Marea băgare mioritică

Categoria filosofică de băgare a ajuns între timp un brand cu acte în regulă pe plaiurie mioritice. Expresie esenţială a surprinderii fiinţei şi invaziunii lucrurilor, a ieşirii în faţă, a eliberării personalităţii ex-comuniste din statul la coadă, unde „se băga” ceva, românul a ajuns din ne-băgatul în seamă căruia i se băga comunism pe gît, un tip băgăcios, priceput la toate, un individ care dacă nu investeşte îşi bagă banii în ceva şi dacă nu munceşte „se bagă în seamă” pe undeva ca să „se scoată”. Astfel capitalismul occidental s-a mulat cît de cît pe băgarea mioritică. A ajuns la ordinea zilei „să te bagi în datorii” la bănci, să-ţi bagi ceva în ea de politică veşnic coruptă, vîndută străinilor, să-i bagi în origini pe unguri pentru că nu se mai satură odată să se bage şi aşa, în general, să te bagi peste tot, că trebuie că nu, da’ de îţi iese şi ţie ceva. În consecinţă iată cam ce a ieşit:

- mîna de lucru specializată sau calificată din ţară.

- capacităţi de producţie, fiare şi terenuri vechi, vîndute la preţuri derizorii.

- dezechilibru economic cu preţuri mari la produse şi servicii, versus salarii şi pensii mici.

- ochii din cap că nu te poţi „aranja” dacă nu te bagi ca vecinul şi capra lui mai „jmecheră”.

Aşadar, cu toate acestea, băgatul continuă. Nu există conversaţie în care să nu se bage ceva. Comunicarea însăşi e o băgare. Nu se spune, nu se adresează ci se bagă cîte o părere, o remarcă, un comentariu. Se bagă o vorbă, undeva, unde trebuie şi gata, te-ai aranjat. Chiar şi cu femeile doar „te bagi în seamă” că n-ai timp de vrăjeli. În ce priveşte elanul muncitoresc, atîta cît mai este şi cînd este, el „bagă mare”, inclusiv în week-end, ca să scoată un bănuţ în plus. În rest spaţiul privat e mereu invadat de băgări. Există chiar o teroare a intruşilor care îşi bagă nazul unde nu e cazul. E şi normal: doar e o modă şi toţi se bagă. Pînă la urmă dacă majoritatea competenţelor preferă să nu se bage e firesc să te alegi cu un spaţiu semi-privat, cu un trai mediocru, cu semidocţi elocvenţi care se bagă şi ne bagă. Pînă la urmă orice înţelepciune se învaţă din greşeli, din băgări pe mînecă şi pe gît. Că aşa e băgatul la români...

Băi România, să mor io, băga-mi-aş!