Subscripţie publică la" VIAŢA FĂRĂ URMĂRI "de Adrian Suciu,

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ
pentru publicarea volumului de versuri
VIAŢA FĂRĂ URMĂRI
de Adrian Suciu,
în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu,
cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.
Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa www.adriansuciu.ro Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul noone4none@yahoo.com

Lonely people can`t jump

da e haios fascinant înfricoşător şi naiv
am renunţat la asigurare
cu mărunţişul recuperat
mi-am luat o bicicletă

şi cu ea era să-mi rup gîtul!

aşa e şi-n dragoste
nici pomeneală de prinţ
pînă nu pupi broscoiul pe bot

totul e o generozitate dilie
şi nimeni nu stă să-şi numere
lacrimile care îi dorm sub pleoape

trebuie să fii apa rece şi vie
care spală dimineaţa
visele pe ochi

să vezi cum o să te sară prăpastia
în braţe la cea mai super
evăr
posibilă
bucurie...:)

Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi

Virtualia devine subiect fierbinte în fiecare început de iarnă şi ne pune pe drumuri ca la un fel de Mecca a poeţilor virtualişti şi ne...într-un pelerinaj la finele căruia poezia are doar de cîştigat. devine nu invizibilă ci invincible to everyone. mă bucur întrucît Alina Manole ţine sus spiritul acestei instituţii ieşene şi cu un farmec inconfundabil măiastru duce sărbătoarea mereu la bun sfîrşit. anul acesta evenimentul s-a desfăşurat într-un anticariat pentru că rimează cu poezia nouă...:) D-l Grumăzescu e o gazdă minunată, un bonom hîtru şi pus pe glume. lume multă şi totuşi lipsesc destui din obişnuiţii evenimentului. atmosfera e cozy, caldă şi plăcută, prăjiturile, sucul şi şampania la locul lor. spre deosebire de anii trecuţi parcă mai sobră şi mai altfel. în esenţă o spectaculoasă prezentare de carte, intrecalată cu muzică folk şi-n partea a doua lecturi din Antologia Virtualia Nr.8, nou apărută la editura Pim din Iaşi. per total un banchet literar oleacă mai serios, terminat apoteotic cu recitări de epigrame haioase şi poeme real-patriotice ale poeţilor basarabeni.dar să lăsăm imaginile să vorbească:

V1.jpg
Locul cu pricina de pe strada Lăpuşneanu.
V2.jpg
Dorin Cozan şi reprezentanta Editurii Humanitas: lansare la „Apocalipsa după Vaslui”, Humanitas, 2009.
V3.jpg
Leonard Ancuţa: lansare romanul „Control”- Editura Tritonic, 2009.
V4.jpg
Folk autohton şi străin, cu emoţie: Anamaria Bordean
V5.jpg
Florin Caragiu autor şi Şerban Axinte critic, lansarea volumului de poeme „Scentic” – Editura Vinea, 2009.
V6.jpg
Cosmin Tănăsescu autor şi Alina Manole întrebătoare, lansarea volumului de versuri „Romanul în care mor” – Editura BrumaR, 2009.
V7.jpg
George Asztalos autor şi Alina Manole prezentatoare entuziastă şi întrebătoare: lansarea volumului de poeme „Zoon Poetikon” – Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009.
V8.jpg
Tot George Asztalos, vorbind despre Zoon şi Poetikon.
V9.jpg
Maria Prochipiuc şi Carmelia Leonte prezentînd cartea lui
Adrian Erbiceanu „La fontaine de ce siecle” – versuri în traducerea lui Constantin Frosin. Editura ASLRQ, 2009.
V10.jpg
Şerban Axinte, de data asta cu folk, mezzo şi forte haihucesc.
V11.jpg
Alina Manole prezintă noua Antologie Virtualia, Nr.8, apărută recent la editura Pim din Iaşi.
V12.jpg
Adrian Diniş citeşte propriile versuri din Antologie.
V13.jpg
Laurenţiu Belizan citind din Antologie propriile creaţii.
V14.jpg
Recital Daniel Bratu.
V15.jpg
Roxana Sonea. Recital din propria proză, din Antologie.
V16.jpg
Recital Magda Chiosac, propria proză din Antologie.
V17.jpg
Paul Gorban prezentînd ultimul număr al revistei Feed-Back
şi recitînd creaţii proprii din Antologie.
V18.jpg
Şerban Georgescu în recital.
V19.jpg
Ion Diviza ot Basarabia. Recital să mori de rîs de epigrame...
V20.jpg
Încă un epigramist haios, în recital.
V21.jpg
Şi încă...
V22.jpg
spre final recital actoricesc de poeme patriotice din Grigore Vieru şi Alexandru Dabija.
V23.jpg
Cuvînt de încheiere de la iniţiatoarea Virtualiei, Alina Manole.
V24.jpg
La plecare, doi porumbei îndrăgostiţi şi...
V25.jpg
Tot ce-i frumos a fost ieri, Virtualia. dar noi ştim că tu eşti Mecca noastră, dragostea şi stelele verzi. care vor reveni chiar de mîine...

Debutul liturgic al unui zoon poetikon postmodern

Prima recenzie şi comentariu critic mai consistente, la Zoon Poetikon, semnată de Paul Gorban. urmăriţi link-ul de mai sus pe poezie.ro. lăsaţi şi un comentariu dacă vă dă mîna timpul şi inspiraţia necesare. vă mulţumesc.

Zoon Poetikon – lansare la Iaşi

Zoon Poetikon – lansare la Iaşi




În cadrul cenaclului Virtualia, ediţia a XI-a, va fi lansat şi volumul Zoon Poetikon de George Asztalos,
(editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009)
în sala anticariatului Grumăzescu, de pe strada Lăpuşneanu, din Iaşi, sâmbătă, 5 decembrie 2009, începând cu ora 17.
Sperăm că veţi ajunge la cenaclu şi că o criză economică nu va duce şi la o criză a poeziei.
Contact, Email: cenaclul_virtualia@yahoo.com

Site: http://virtualia.wordpress.com/

Vă aşteptăm cu drag!

poemul-pirat



scriu cu un singur ochi
senzaţia e aia a ochelarilor de cal
spun asta ca să nu vă plictisesc cu durerea
a o sută de mini-ace înfipte în cornee
şi mă simt ca un pirat care te fură din priviri
din umbră cu ochiul ăla bun

aşa e
realitatea e o doamnă care
te iubeşte şi te plesneşte de vezi stele
chiar acum mă uit la ea pe geam şi văd
seara pe frig o femeie cu un copil în cărucior
copilul plînge şi ea vorbeşte la mobil
şi mă gîndesc că ori e proastă
ori e o mare tragedie acolo

în timp ce stăm în călduricile noastre
cu un singur ochi sau cu doi încă buni
noi nu ştim
draga mea doamnă realitate

noi suntem prosteşte

noi suntem dureros de nebuni

Ultima casă pe stînga

dacă mai vrea careva să mă localizeze
aflaţi că stau în ultima casă
pe stînga

fără număr
şi
fără nume

prietenii mei cei mai mulţi nu-s de-ai casei
sunt ca şi mine legaţi de exterioare
peste tot unde-am stat
am dat tot de-un frig şi-un străin
la mine e cald şi acasă
numai pe dinlăuntru

habar nu am ce-nseamnă să vină cineva la mine
casa mea e dată drumului şi drumul dracului
la mine e pretutindeni şi nicăieri
ca un fel de explozie

la mine totul e pe ducă şi casa fuge la vale
cu mîinile pe cap

HeartCore

Mottor: "did ya kiss yo toilet goodnight?"

cred că după veacuri şi veacuri de biblioteci
pogorîte din Golgota sau
stinse din Alexandria
nu prea am ajuns atotştiutori
nu prea am ajuns atotputernici
după secole sure de istorie şi
nici măcar atotvăzători nu vom deveni
după milenii de internet

în haina ei vaporoasă
inima obscenă a poeţilor
tot mai gonflabilă şi mai grea
exhibată în public degeaba
fără proteste şi admiraţii în masă
rămîne o scîrbă dulce un fel de suspin
cu sînii mari ca în telenovele
mîngîiată doar de fraţii de suferinţă
ca în sectele alea în care sora
îţi dă trupul ei cu un gest teatral
apocaliptico-mărinimos

ici-colo o mică furie o nenorocită de milă
în rest coada între picioare şi viteză

ambiţia maladivă de a vedea şi pe mama dracului
senzaţia scărpinată în ochi de nisip
şi totul scufundat pînă în gît
într-o mare de monitoare
cu pupilele mărite ca nişte sexe oribile

noroc că unii mai ies pe nevăzute afară
să hrănească şi să şuteze cîinii
şi tot ce mai aud e un cîntec stupid
de jucărie muzicală

schelălăită razna în cucuruz
cu bateriile duse

Noe în paranoie

e fain la început de veac ne debordăm entuziast
ne ronţăie un fel de Eugenie cu mult mai bună
deşi mai plouă în unele regiuni mai expuse
alegem soluţia umbrelei de soare
suntem la mare preţ în ţările calde
iar la retur vom fi sătui ne vom deschide
cîte o mînăstire de foste prostituate

mă rog să nu ne strîngem iubitele de gît
fiindcă ne lasă singuri ci
pentru că se-ntorc mereu
ca să ne liniştească

în timp ce pe aici ne zîmbeşte isteţ o prostie tristă
casa ne e furată de vie şi nici noi
nici mama lui Dumnezeu nu urăşte asta
cu o dragoste mai dementă

e fain nimeni nu dă un scuipat borît pe ce simţi
va trebui să mergi umil să îl iei
şi în sfîrşit să fie în întregime
numai şi numai al tău

restul sunt nişte chestii
umede şi păroase în care
nu te bagi din principiu

ai putea să juri că te înjură
cu toată dragostea de care se simt incapabile

în luna a zecea cînd începe lumea
cu aer şi lapte
şi cînd ne ciuguleşte inocentă din palme

Dublă lansare de carte la Bucureşti


Dacă nu vine Bucureştiul la noi mergem noi la el: dublă lansare de carte : Zoon Poetikon de George Asztalos, editura Grinta, Cluj, iunie 2009, se lansează la Bucureşti sîmbătă 4 iulie de la ora 18 pe strada Blănari la Club A şi duminică 5 iulie pe aceeaşi stradă dar vis-a-vis la Iron City, tot de la ora 18. evenimentele sunt sponsorizate de http://roliteratura.ro/ respectiv de http://bocancul-literar.ro/ intrarea e liberă şi vă aştept cu drag. George cel Asztalos

Poze de la "nunta din cer", alias lansare, la Cluj






Afishu' evenimentului, Critici : Francois Breda, Pavel Azap şi Gabi Cojocaru, Phoem pe vreme de secetă...:)
mai multe aici: http://picasaweb.google.com/gyuriland/ZoonPoetikonEdituraGrintaLansareLaCluj#

Lansare la Cluj-Napoca


Dragilor are loc o mică mare lansare de carte la Cluj-Napoca: Zoon Poetikon de George Asztalos. E vorba de volumul meu de debut literar, apărut la editura Grinta. Joi 18 iunie de la ora 17 la Clubul Insomnia, în zona Universităţii Babeş-Bolyai. Vă aştept cu drag.

despre nişte bau-bau



scrie nişte poizii frumuaase zice Sănduca
despre ceva cu flori şi cîmp cu iarbă
sau despre zăpăcelile alea de păsări
nu despre bau-bau

i-am zis că scriu o poiezire de iubire
către bau-bau
ca să nu mai fie rău dar ţi-ai găsit

bau-bau ăsta e o cocomîrlă necesară
creşte pe lîngă casa omului
creşte cophii cuminţi
şi nici nu cere de mîncare
dară-mi-te o poezire de iubire?

l-am lăsat să-şi vadă the amaru’ lui şi ne-am dus
cu Sănduca fără flori păsări şi iarbă
direct la magazin
era o mare criză de lapte şi mălai
da’ mai ales de cipsuri d’ălea
cu surprize de doi lei
toate bune şi murfoase sau invers

cine mai ştie de unde a venit omul ăsta negricios
io taciturn ea vorbăreaţă s-a băgat în seamă cu el
am un sac mare i-a zis închid acolo copiii răi
ca să păzească şobolanii să nu fugă din sac
bîrrrr a zis Sănduca io sunt cumiiinte
i-am zis că vezi să nu mai faci belele că acolo ajungi
şi o să ţineţi unii de alţii cu dinţii ca şobolanii

Sănduca a făcut click în căpşorul ei şi a zis ochei
şi aşa într-o murfoasă de zi a rupt o creangă din mălin
m-am ofuscat şi i-am spus că de ce rupe floarea
cu tot cu săraca aia de creangă
că florile sunt puii ei şi creanga e mama
şi că să-i fie ruşine că face belele şi o spun lui bau-bau

Sănduca nu ştia de ce e voie să luăm puii şi mama nu
i-am spus că atunci n-are cine să mai facă pui
aha a zis păi am fost foarte rea şi cred că nenea ăla
o să mă pună în sac să mă joc cu urîţii ăia de şobolani

lasă i-am zis
că vorbesc io cu el să te ierte de data asta
de data asta Sănduca nu m-a crezut
şi seara am văzut-o cu o găletuşă de apă
ţinea creanga aia udă şi ofilită în mînuţele ei aşa

şi o mîngîia

de ce mă bonsai

totu-i o chestie de dresaj şi de repetiţie
ne miniaturizăm ştiinţific e raiul pe pămînt
aici la Popasul Muma Pădurii

în puterea obişnuinţei dimineaţa
e un tranchilizant maniaco-depresiv
care îşi pierde efectul rapid

e nevoie de alta şi alta şi niciodată
nu e destul
e schizofrenetic de puţin
încet încet şi inevitabil
dependenţa ajunge la electro-şocuri

oamenii sunt ciudaţi nu crezi
că ăia răi sunt toţi închişi
în schimb eşti mereu mai convins
că o grămadă umblă liberi
şi tot mai trăsniţi printre noi

uite asta e o dimineaţă atît de liniştită
încît nu m-ar mira
dacă ar deschide termopanul
o con-tempo-rană frumoasă

şi ar urla îndrăgostită spre cer

Teiul meu balşoi. Zis şi Gică2


am un tei am un tovarăş de proximitate
lîngă blok un tip înalt şi balşoi
de cîte ori ies în balcon să iau aer cu pipa
mă ameţeşte îl întreb ce să mai zăpăcim
de parfum draj tovarăj gică tace
în general îi trec păsări prin cap îşi ţine
creanga streaşină la frunte se leagănă
şi-mi face subtil cu ochiu’

are nişte ochi de camuflaj
uneori e o lumină în ei de parcă
răsare clorofilă din soare

vecinii şoptesc pe ascuns „a crescut feroce”
(gică spune că sunt cîini răpciugoşi
şi pestilenţiali care se pişă la rădăcină)
ei spun că riscă să cadă pe blok şi ehee
riscă pe mama lor de meschini

gică e un deosebit de galben-verzui
în ordinea fenomenelor

văzuţi la microscop toţi suntem mici ticăloşi
de diverse calibre
avem impresia că jupînii ne scuipă distraţi
direct în creştetul capului
aşa că învîrtim găinării mărunte
să nu se sesizeze din avion

io cred că gică ăsta al meu rîde
de toată insatisfacţia de boala esenţială
a spaimelor noastre

ştie că mai sus de el nu e nimeni
aşa plouat cum e şi ascuns sub iarbă
dar dacă prin nuştiuce minune ar fi
şi-ar ţine creanga streaşină la frunte

aşa amical şi bio-zeieşte
cum mă tot zăpăceşte gică pe mine
io cred că i-ar zîmbi

De-a mă-sa şi de-a tac-su

pînă la urmă ce mă-sa suntem adulţi
avem deprinderi cu greutate chiar grave
dacă nu mă înşel
pînă la urmă vine o linişte aşa
aproape cimitirică
umblăm aşa pe vîrfuri
să nu trezim copchilu’
pe urmă strigăm „copchileee
făzz lecţiile nu te prosti lela-n tramvai
că îţi abrutizez delicatesele...”

pînă la urmă umblăm în deprinderi
în sobra noastră de surîzătoare dezamăgire
dar există consolări se dau şi premii
ne giugiuleşte la sexyment o naibă angelică
da’ cum să mai reţii de unde ai plecat
te lasă neuronii cu ochii în soare
sau sideraţi în foste sticle pline
în melanholii de siliciu

la urma urmelor avem şi soluţii
ne spală de zor nişte ape murdare
ne iasă experienţa pe urechi cine ştie
ne dau şi adeverinţă cu acte în regulă
ne pun la punct în rîndu’ lumii

în trăsnita ei de nenorocită
de ipocrizie

mahmuritor.exe

azi sunt rupt în gură copii
un fel de tinereţe mahmură
şi patinată cu oxizi face lumea
bine-nţeleasă
iar pe mine tot mai rău

mîngîiat deasupra mormîntului gol
şi lovit cu dedesubturi în plin

e clar o să-i iert pe toţi şi pe toate
înafară de ce trebuie făcut acum
şi asta e tot ce mai vreau
să-i dau bătaie

deşi
am prostit ştiu că doar inocenţa
asta a mea e de vină

nu ne scăldăm de două ori
în aceeaşi şampanie desigur
m-am hotărît mă fac arheolog
vreau să ajung o celebritate
dintr-o ruină

Ateisme foarte creştine. Aproape paranormale (2)

lumea e necesitate sau întîmplare, e spirit sau materie în esenţă, atîta cît gîlceava filosofilor o vrea pură şi definitiv distilată în concept. buba e aia că toată cunoaşterea nu e pînă la urmă decît o punere de acord cu imposibilul. iar norocul e ăla că nu ne puşcă nime' dacă nu vrem să alegem. s-au cam rărit dictaturile iar inchiziţia s-a mulţumit pînă la urmă să scurme în cutia milei...:) asta nu ne împiedică să punem în discuţie variantele principale disponibile şi, eventual, să construim una nouă. nu prin demolare şi nici prin castele gonflabile. rănile comunisto-naziste ale secolului abia trecut nu se vor vindeca prin mila mîntuitoare a creştinismului şi nici prin jemonfişul capitalist. nicio ideologie nu are panaceul universal, necesar stuporilor noastre autodestructive. în felul ăsta pot crede foarte bine într-o religie a literaturii de pildă, într-o sectă a lui Als Ob sau ceva...e acelaşi lucru şi total aiurea. se poate desfiinţa şandramaua la primul vînt mai nervos...deocamdată ne mulţumim să strigăm "vino doamne, vino doamne" şi domnul respectiv se face siderat că-şi leagă şiretele...:) unii spun că adevărul e pur ştiinţific. şi socialismul era la fel şi ne-a adus la sapă de cauciuc...:) după mine ştiinţa, care a pornit vitează în recunoaşterea necunoscutului nu a ajuns decît în acelaşi loc: la recunoaşterea necunoscutului. cît la sută din funcţionalitatea creierului uman e cunoscută? foarte puţin. ridicol de puţin. în schimb am ajuns la nivel subatomic, la bombe nucleare şi inginerii genetice, gata să distrugem şi să recreem lumea de la început. spunem despre un biet cerşetor că n-are niciun dumnezeu dar despre lumea în care ne mor copiii de Sida noo...că ne beşteleşte popa şi pune poliţia pe noi. ar trebui date legi pentru orice formă de teroare inclusiv sau mai ales ideologică iar copiii la şcoală să fie învăţaţi mai ales să creadă în propriile lor mîini. mîini care, singure, îi pot face stăpîni ai propriilor destine. nu părinţii, nu sistemul sau sistemele, nu aleluia din cer sau naiba de subpămînturi. alegerea suntem noi, fiecare în parte, noi suntem alfa şi omega, în rest ducă-se toată lumea cu şandramaua ei...de zoozei! nu ne oblgă nimeni să sărim în prăpastie sau să escaladăm groapa himalayelor. dar orice formă de ideologie e şi una de drog. drog pe cere îl testăm pe pielea noastră şi care dă dependenţă şi ne "eliberează" în mama ei de sclavie. se spune "să gîndim liber" dar nu e suficient, trebuie acţionat liber, trăit pe deplin liber ca Diogene odinioară, din propria neacecvare la lume şi datele ei corupte, din pur şi simpla bucurie de a fi viu, ca vrăbiile, fără fanatisme de sectă sau my way or the highway... poate lumea e doar o cifră într-un şir infinit de numere naturale, un atom dintr-o broască mai mare, ştiu io, ne-am amuza savuros să aflăm astfel de adevăruri, nimic nu e exclus, lumea e oricum amalgamată şi în perpetuu mixaj, nu ne scăldăm de două ori în aceeaşi şampanie şi aşa mai departe... cu asta ne punem de acord de fapt, cu limitele cunoaşterii, cu neputinţa noastră eroică de a cuprinde totul, într-un Singur Cuvînt. totul nu e spirit şi nu e materie, nu e Dumnezeu şi nu e em ce pătrat. şi în niciun caz nu vom plînge sub drobul de sare din cauza asta sau să ambiţionăm ştiinţa să recreze lumea că ne-am plictisit sau ne pare imposibilă. ne-am săturat de experimente tip Auschwitz de la inchiziţie la bomba atomică, de la Ana la Caiafa. e timpul să punem mîna pe propriile destine şi în secolul prezent să facem tot atît bine cît rău au adus ele în trecut. e timpul să punem cruce tuturor ideologiilor de balamuc care ne-au copt-o atît de democratic de te miri că mai suntem întregi. şi dacă am făcut istorie cu răsturnarea uneia din cele mai scîrbavnice şi bestiale dictaturi, să punem şi ceva comestibil pe masă nu doar old-relieable-ul capitalism consumist, cu reclame pe băţ. ce va fi nu prea ştim, e o frontieră aici, ne punem doar de acord şi vrem cu totul şi cu totul Altceva...:)
Hmm...poate om muri ş-om vedea!...:))

Îndrăgostit noctambul

era ca o vedenie aşa uite stăteam
într-un bar şi orbul ăsta se uită fix la mine
în timp ce întreabă chelneriţa ce mai face
şi dacă e liberă cînd face
o întreba asta în felul lui timid
felul lui de duios de prostuţ
şi de îndrăgostit

evident chelneriţa nu ştia
sau se prefăcea aiurea că îl serveşte
aşa că m-am dus la masa orbului
şi l-am întrebat
nu vrei să vorbesc eu cu ea
să o rog să vă întîlniţi?

văd că se simte de la distanţă mi-a spus
dar nu domnule
nu ştiu ce-ar crede
oricum vă mulţumesc pentru intenţie

eu cred

că ea
nu mă vede

PS : Dacă ţi-a plăcut fă un click pe titlu şi astfel mă votezi în topul www.roliteratura.ro

Puş ză batăn

s-a-nchis şi fabrica de cizme de damă
acolo se suferea acolo se murea bestial
angajatele au protestat în şlapi
de cauciuc ploua le-a udat
pînă la piele să le fie ruşine

unii se dovedeau mai simandicoşi pretindeau
că e un lucru absurd
ăilalţi erau mai optimişti susţineau
că e bine totuşi
că nu e şi complicat

sălbăticiseră banii nu se mai legau
ba chiar se bălegau ca vita
ne consumau în prostie trebuiau redresaţi

ce-i de făcut se întrebau puturoşii de şefi
ai lumii
lumea habar n-avea se rupea în figuri lucrative
pe urmă se manifesta vocal se jelea
iar puturoşii fugeau să o liniştească

îi puneau biberoane fundiţe
o dădeau uţa uţa

zilele apuneau tot mai tăcut
şi cu toate astea spiritele erau încrezătoare
în dumnezeii lor trebuia să vină
unu’ mai răsărit să apese butonu’
şi să strige „tulai”
sau „huoo umfle-v-ar buba”

dacă tot s-a băgat urîtul în noi
adică munca asta penală ruptă din rai
toată treaba e să-l facem drăgăstos

hai
să ne suflecăm mîinile să scoatem
şi din el ceva
baremi pe noi să ne scoatem
aşa
fain-frumos

PS: Dacă ţi-a plăcut dă un click pe titlu şi astfel mă votezi în topul www.roliteratura.ro

Zei cîini şi crize (Phoem)

„...şi tare băiat bun Erea domnule
citea şi romane nu bea nu fuma...”
(ia uite mă gîndeam: acu’ nici nu mai suflă !)
apoi se trăgea concluzia:
„săracu’”
şi urma o ploaie bogată de pămînt

şi toate astea în timp ce noi
Eream ploaţi
Eream invadaţi de lucruri
nu mai ştiam cum să ne investim naibii
să ne strîngem cît mai bine de gît

bieţi eroi de circ şi de pîine
cucerind cu burţile
în hohotele moarte de rîs
ale nimicniciei

una peste alta zilele noastre
nişte scîrbe duioaaaase de fapt
iremediabil plictisite
ca nişte coridoare de spital

există şanse să ne lovească mila

dar soarele e impasibil se ştie
şi înnoptează prăbuşindu-se lin
un adevărat balerin
cu zdrenţele fluturîndu-i pe chelie

Elodia reloaded. Bărbaţii e porci

Întotdeauna am admirat cum învîrt ele pe degete pînă şi bărbatul cel mai puternic. Normal că mă refer la aspectul moral, la dîrzenie. Altminteri trebuie să fi tare slabă de înger să te cuplezi cu o dihanie masculină. Sau o faci aşa...de kiki...să vezi ce muşchi are în pantaloni...
Odată prins în adorabila lor cursă de şoareci, dacă mai eşti întreg, îţi rămîn două variante: cămaşa de forţă sau mahmureala.
În ce le priveşte nu e vorba de morală ci pur şi simplu de a pune farmecele la lucru. Nu în vitrină sau în oglindă, e clar.
La modul general el e muncit amărît şi stresat. Cel mai probabil uşor de cucerit cu un simplu zîmbet. De fapt nici ăla nu trebuie la orgoliile lui de donjuan irezistibil. Se spune că un bărbat de succes e acela care cîştigă mai mult decît poate cheltui soţia lui. Iar femeia de succes e norocoasa care găseşte acest bărbat...
De fapt e vorba de un principiu aici: ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să te saturi...
Aşa că bărbaţii trebuiesc consolaţi. În fine îi consolez şi eu cu o poveste:
cică un tip şi-a tăiat nevasta ( Elodia e floare la ureche)
pe urmă a fiert-o şi a dat-o de mîncare la porci. Evident că au venit grămadă poliţiştii şi judecătorii. Care, tot evident, l-au Introdus pe nefericit la Zdup. Bun şi?...
Păi credeţi că a scăpat cineva întreg după draga asta de blestemăţie? Nu au scăpat nici măcar porcii. Au fost tăiaţi şi au fost mîncaţi de poliţişti şi de judecători...

Apocalipsa după Bukowski


Mottor: „sîntem pe lume ca să rîdem...încît morţii să-i fie teamă să vină după noi”
Charles Bukowski

Cheirea lumii după Bukowski are nume de femeie. Acesta e secretul care îl arde,
îl consumă şi-i macină disperarea de mascul feroce amorezat de toate Scumpele
Nenorocite ale Pămîntului. Mereu în căutarea unui substantiv feminin singular şi
mereu pierdut în verbe acuzative, în imperfect şi interjecţie, în belicoasa oftică
a unui Samson american genial de ridicol.
Volumul „Cea mai frumoasă femeie din oraş şi alte povestiri” (ce titlu erect !) de
Charles Bukowski, apărut la editura Rao în 2008, în traducerea Dominicăi Drumea
şi a lui Carmen Ciora, cuprinde 28 de povestiri eroto-vesele şi triste, majoriratea despre calamitatea de dragoste a frmoasei cu bestia. Titluri sugestive ca: „ Viaţa
într-un bordel din Texas” , „ Maşinăria de făcut sex”, „ Zece labe”, „ Sirena copulantă din Venice, California” , „ Şi toate găuricile din lume” ţin afişul de story hollywoodian al unei literaturi underground cu un picior pe pămînt şi altul în iad, a lui Băchauschi. O lume terifiantă, ruptă pe alocuri din Kafka şi care, pe timp de război, n-are altă distracţie decît să-şi bea minţile şi să sară pe geam. O lume în care ţi- e rău mereu de drăgăstoasa ei perfidie şi pe care o faci sistematic de minune şi de rahat. De ce? Pentru că tot ce simţi în ea e exasperant de moral, tot
ce faci e imbecil de legal şi tot ce consumi e o reclamă care ar face eventual scîrba porcilor. Iar tot ce e bun în nebunia acestei lumi ori e imoral ori ilegal ori are prea multe calorii şi îngraşă. În aceste condiţii „eroiul” principal al poveştilor lui Buko e un cow-boy de L.A. , care bea bere şi călăreşte dame de ocazie, ştiind că tot ele îi vor pune capac, asemeni lui Orfeu, care îmblînzea odată fiare şi care a fost sfîşiat de femei. Dintr-un punct feminist de vedere amator de glume dez-gustătoare şi mereu dat dracului, această bestie de Bukowski aduce pe masa literaturii aşa-zis consumiste de scenariu reclamogen american, o sclipire de genialitate. În „Naşterea viaţa şi moartea unui ziar underground” i se cere să spună o poveste şi el începe: „ Păi, era odată un om bătrîn şi o fetiţă drăguţă care
s-au rătăcit împreună în pădure...” la care Cherry, mămică de fetiţă îi replică:
„Ascultă Bukowski, obsedat bătrîn ce eşti...” iar el : „ Cherry cred că îţi stă mintea numai la prostii ! „ Mă gîndesc că acesta e preludiul care „ia faţa„ oricărui
cititor de basme pentru adulţi... Bukowski Henry Charles vă invită să jucaţi un rol
de bun cititor în best-sellerul lui în care Scufiţa Roşie papă împreună cu lupul pe bunica şi la urmă, ca o feroce Lolită adulterină, fuge cu vînătorul în lume...

Tu şi tot neamul tău

de Langston Hughes

traducere de George Asztalos

Tu şi tot neamul tău.
Uită-te la oraşul în care trăieşti
Şi să-ţi fie ruşine.
Uită-te la rasa celor albi
Şi la voi
Şi să-ţi fie ruşine
Că există acolo atîta autosuficienţă a sărăciei
Că o astfel de ignoranţă stupidă creşte acolo copii
În dosul unor atît de umile adăposturi ale disperării
Încît voi înşivă n-aveţi sens să vă pese
Nici bărbăţie să vă ridicaţi să spuneţi
Te provoc, lume rea, să vi un pas mai aproape
Cu mîinile lăcomiei tale căutînd să-mi strîngi gîtul
Te provoc doar un pas lîngă mine să vi :
Abia cînd poţi spune asta
Liber cu-adevărat vei fii !

Semn de carte : Antologia Virtualia Nr 7


Nu ştiu alţii cum sunt dar eu cînd mă gîndesc la Moldova Eminescului Literaturii Române, mă gîndesc implicit la cenaclul Virtualia. Pod peste timp între Junimea clasică şi spaţiul virtual al realităţii literare actuale, Virtualia e agora unde se revăd anual scriitori din toată ţara, unde poezia vorbeşte doar limba prieteniei şi
generozităţii, fără critici, fără cîrcoteli, ca la şezătorile din vechime, unde contează doar să se facă iarna magică, mai caldă şi mai frumoasă...:)
Ei bine şezătoarea noastră virtuReală a mai scos o antologie de autori, o colecţie de frumoşi nebuni ai libertăţii poetice de creaţie. Printre ei mă număr şi eu anul acesta şi, mulţumită alfabetului se pare, primul pe listă. Menţionez faptul că e primul volum colectiv în care apar ca autor.
Cu mulţumiri editorilor şi coordonatoarei Alina Manole, tuturor, un 2009 nebun de inspirat şi îngropat în succese...:)
Bată-vă dragostea şi să vă iubească numai bucuria!

Lista autorilor:

George Asztalos
Dana Banu
Laurenţiu Belizan
Silvia Bitere
Florina Bordieanu
Daniel Bratu
Florin Caragiu
Katya Kelaro
Mahmoud Djamal
Şerban Georgescu?
Bogdan Groza
Adriana Lisandru
Alina Manole
Dan Mitruţ
Diana Mitruţ
Andu Moldovan
Liviu Nanu
Laurenţiu Orăşanu
Emilian Pal
Ioan Peia
Mariana Prihor
Maria Prochipiuc
Eugenia Reiter
Florian Silişteanu
Aleksandar Stoicovici
Luminiţa Suse
Costin Tănăsescu
Virgil Titarenco
Vlad Turburea
şi copilul:
Andreea Dăncinescu

Dispero... ergo sum !

Am hotărît să-mi public eseurile de adolescent furios-dezamăgit în „lumea ailaltă”,
comunistă. Sunt multe pasaje care vor părea rupte din raiul lui Emil Cioran, cel din
„Pe culmile disperării” , maestrul meu la ora aceea, „actuală”...Realmente obişnuim
să ne amăgim că fericirea constă în schimbare, în orice altceva mai bun decît nimic.
Ei bine aici intervine Cioran nihilistul şi vă dă de ştire că uneori e mai bun nimicul decît orice altceva.
Ca preambul, postez aici o fotografie gotică în alb-negru a românului nostru parizian precum şi cîteva citate celebre:



Emil Cioran
• Între o palmă şi o jignire, suportăm întotdeauna mai bine palma. - Ecartèlement
• Cred în salvarea umanităţii, în viitorul cianurii... - Syllogismes de l’amertume
• E lucru de mirare că perspectiva de a i se scrie biografia n-a descurajat pe nimeni de la ideea de a avea o viaţă. - Syllogismes de l’amertume
• Toate apele au culoarea înecului. - Syllogismes de l’amertume
• Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul. - Amurgul gândurilor
• Speranţa e o virtute a sclavilor. - Précis de décomposition
• Este evident că Dumnezeu era o soluţie şi că nu vom mai găsi niciodată o alta la fel de satisfăcătoare. - Cahiers
• Obiecţie împotriva ştiinţei: această lume nu merită să fie cunoscută. - Syllogismes de l’amertume
• Suntem toţi nişte farseuri: supravieţuim problemelor noastre. - Syllogismes de l’amertume
• Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva. - Ecartèlement
• Gânditorul de primă mână meditează asupra lucrurilor; ceilalţi, asupra problemelor. - De l'inconvénient d'être né
• N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăzni să le mărturisim nimănui. - De l'inconvénient d'être né
• La Zoo. Toate animalele au o ţinută decentă, cu excepţia maimuţelor. Simţi că omul e pe-aproape. - Ecartèlement
• Să fi comis toate crimele, cu excepţia aceleia de a fi tată. - De l'inconvénient d'être né
• Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalţi, am dispărea într-o clipită. - De l'inconvénient d'être né
• Opinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale. - Aveux et anathèmes
• Nu are convingeri decât acela care n-a aprofundat nimic. - De l’inconvénient d’être né
• Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu. - Syllogismes de l’amertume

Despre absurditatea fericirii

Se spune în deviza făcătorilor de minuni că „fă ceva pentru fericirea ta”. Stau şi mă minunez dacă e o deviză pentru mediocrii sau pentru naivi. Desigur pentru cei lucizi, pentru cei încercaţi de mîngîierile nu tocmai fericite ale vieţii, sună ca o sentinţă, ca o acuzaţie faţă de care, instinctiv, simţi nevoia să te aperi...” omul e un animal prea orgolios ca să accepte fericirea şi prea căzut pentru a o preţui”... spune Cioran, adăugînd : „ de cîte ori n-am încerca să devenim fericiţi de nu ne-ar fi ruşine ?!” Şi într-adevăr în trista noastră Ro(mânie) e mai mare ruşinea decît a face miraculos ceva pentru fericire. De asta mi se şi pare de-a dreptul trivială, accesibilă doar leprelor şi ignoranţilor. Iar impresia asta de trivialitate o dă tocmai ostentaţia falsetului. Atît în renunţarea cumpătatului, cît şi în aviditatea ghiftuitului, fericirii îi înfloreşte acelaşi rînjet grotesc pe mutră, al stupizeniei afectate sau şmecheriei exaltate de satisfacţie. Imposibil să fii fericit fără să rînjeşti mai mult sau mai puţin animalic, imbecil sau cu ură, către lume. Ne „răzbunăm” stupid şi absurd, prin modestie sau desfrîu, împotriva lumii. Iată „cheia fericirii”. Iată de ce e aşa o oază pustie, lumea asta, a noastră... Profund nefericiţi, răstigniţi între materie şi spirit, fructe bolnave ale curiozităţii noastre de a fii, pînă cînd nu vom atinge indiferenţa nevoii de fericire, rămînem aceeaşi fii nemernici ai nimicniciei. Iar bucuria exasperării ne rămîne singurul cer din care mai putem respira...