Poemul invizibil

o sa dedic tuturor o asa-zisa carte invizibila de poezie
cerneala va fi foarte simpatic oarba la tot ce se simte
e firesc nimanui nu-i mai pasa nimic
sau facem pe afectatii
iar daca ne pasa realmente sunt atitea optiuni
atitea trairi aparent straine incit privim cu obida
la nimica noastra si jumatate
de eternitate

da poezia sfirseste prin a dicta
ce trebuie sa se simta si asta pe linga ca e morbid
mai e si idiot mai bine voi oferi
o carte cu foi albe buna oricind de folosit
drept caiet sau orice altceva
o carte in care
poezia e vie
dar foile trebuiesc incalzite
ca un revelator de dincolo de alb
care ne va reanima

un pian fara corzi
plin de nemaiauzite sonate ale linistii
si impacarii

in lumea asta care ne izbeste clapele
si nu aude nimic
decit propria ura

in boala asta care ne trece
prin febre cu multa caldura

n-o să adorm:mor mai frumos

"Nevermind.Try again.Fail better" - Sam Beckett
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

n-o să adorm în veci stau cu tine

pierdut încîntat

live

pe mobil

totul e aici fara sa fie

buzele tale îmi ard toţi porii

atinge-mă uşor mi-ai zis

atît de uşor încît să te prefaci

că dormi

n-am reusit m-am trezit

că tot ce-am avut îşi face felul

ne scoate onorabil mai bine

zilele din circulaţie

n-o să adorm

stau ghemuit

ascult

cum imi latra

inima

in pustiu

doamne

ce sete ma va trezi

de dimineata

Propuneri de noi taxe si impozite

pe viciu , kitchu si bambiliciu
- - - - - - - - - - - - - - - - - - -
1.Pe lângă taxa de drum pentru traseişti se impune suplimentar,pentru traseiste,taxa DE TROTUAR.
2.Pentru toţi aceia care se axează pe ceva,pe orice,taxa de AXARE iar pentru toţi ceilalţi , taxa de RELAXARE.
3.Pentru aceia cărora le merge bine ar trebui umblat la taxa pe BINE-MERSI.Taxa asta merge bine doar cu taxa pe cei care ţin POST fără rost şi -culmea-afirmă că le MERGE PROST !
4.De dat fiscului ce sunt,aşa,propun o taxă ANONIMĂ şi grea,care va resuscita culthura leşinată ce ni se administrează la greu pe la teveu: taxa pe MUZICUŢA UŞOARĂ şi populară.E o nenorocire necesară (nu ştiu dacă taxa sau mizicuţa dar e clar că ne e drag de ceva care ne omoară)
5.Taxa pe ridicatul din umeri pentru cei care RĂMÂN în ŢARĂ,conform articolului nehotărât din Legea de STAT s-a ridicat.Sindicatele au protestat vehement că virgulă cităm :" Ridică-te Gheorghe / Ridică-te Ioane / Că la noi în bătătură /de vină că ai o oaie / Te colectează de te-ndoaie/Te ajută de te-njură / Şi-ţi bagă căpşuna-n gură.../"

Iubesc.La naiba

azi am zîmbit tuturor bătrînelor de pe stradă e bine unele au nevoie mă plac mi-au raspuns le întreb de ce nu vine odată primăvara nu stiu sunt foarte sexymental nici nu se vede unele mă ignoră am şi dispărut n-o să le contrazic merită şi ele altceva eu nu aştept pe nimeni mă confundaţi ce să vînd aţi putea să-mi fiţi mamă într-o lume paralelă cu toate suspiciunile am întineri freatic dincolo de toată iarna viitoare la naiba iubesc fiecare femeie e ea mă fură în ce hal de frumos a mai îmbătrînit ah voi îmbătrîni şi eu ca un prinţ din Seray aha voi sări peste cal la ultima mea vînătoare

Poem decorat de cuţite

azi am o lumină de cuţit în mine mi se face

infraroşu de negru sunt momenthe de- o silă universală

trebuie să mă opresc mi-e omor

ţinutul e bîntuit de regnul vegetanimal

trece pe-acolo şi femeia-crin

haita o violează într-o veselie

e un vacarm general se afirmă care mai de care

cred că e o boală de sculamenţi frustraţi

probabil că tifos exantematic sună mai frumos decît este

de fapt cui foloseşte scîrna asta?

poate ţie sfeclă de cîine

poate ţie cărălabă de porc

sau ţie varză de oaie...?

hai

luaţi-vă labele de lepre leşinate

să nu vă scuip să nu vă deochi

ea a plecat a rămas doar umbra poate vă şi pare rău aiurea

e un moment de o vomă universală

bîntuie locul un fel de negru-vodă mic şi rînjit

presimt o sărbătoare de abator

mi-e omor am o lumină în mine de cuţit

SINGURĂ ŞI IMOBILĂ , de Gellu Naum

Când te opreşti în faţa oglinzilor
o mână iese din apele clare ca să te mângâie
o mână care este totdeauna a ta
această mână de mătrăgună şi de hârtie
care-mi aminteşte dezastruoasele şi amplele întâlniri în faţa oglinzilor


şi de data aceasta umerii mei nu mai au umbră
nu mai sunt decât picioarele mele care aleargă
aceste triste biciclete aceste butoaie încărcate cu pălării


vom trece strada fără a vedea ce se întâmplă
în pachetul acesta sunt pantofii uzaţi ai cenuşăresei
dar nu ne priveşte
în camera aceea goală răsună poate armonica morţii


ceea ce văd e un fluture călcat de tren
ceea ce ating e sângele tău ca un arbore
ceea ce aud e părul tău ca o scoică
iată dezgustătoarele amintiri corpul meu împărţit în două
jumătatea mea roşie jumătatea mea albastră
linia precisă care mă împarte
pe care am construit-o muşcându-ţi palmele
iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată
îţi vor trebui ace mai tari ca să le coşi împreună
sfori mai elastice degete mai abile
va trebui să distrug singur ceea ce am iubit împreună
şi mai ales va trebui să te mişti liberă
când voi traversa oraşul acesta pustiu
în frumosul meu costum de scafandru

1943

Gellu Naum lives !

"Batrin pe balegar"... poem recitat live de autor.
De vizionat si auzit la download , la dresa: http://www.gellunaum.ro/

...si fotografiile in ordine...analfabetica

anii 44, ascultind soaptele celui de-al 2-lea uragan
mondial:"pamintul s-a uscat din experienta"

anii 80, traducem intr-un exil de constiinta

anii 90...Bravo , ati rupt-o-n fericire!

anii 2000, lumea inca nu s-a prapadit...

Gellu Naum, ultimul mohican al suprerealismului romanesc.Litere,fotografii,film...

In primul rind mentionez adresa de web a poetului aici:
http://gellunaum.ro/
un site magnific si care a prins viata si cu ajutorul guvernului Romaniei.O reparatie morala post-mortem, dupa ce dragii de comunisti l-au interzis ...25 de ani!
Si pe Isus l-au preamarit evreii si romanii dupa ce l-au sfirtecat pe cruce.Interesant.Poezia lui Gellu impiedica oamenii sa devina membrii productivi ai societatii.Ea celebreaza creativitatea libera a firescului interzis.Ea serveste drept piatra de mormint care oripileaza mortii si dispera pe cei vii.Amuzanta fara a fi in toane bune, poetica lui Gellu Naum e un calugar care a rupt din mortii ei de viata legamintul de tacere.Iata citeva litere mari, de Gellu Naum, din "Zenobia":
„în noaptea aceea n-am dormit. Era ca atunci cînd uiţi ceva important şi te chinuieşte amintirea uitării sau cînd lucrul abia presimţit te prinde în ticăloşia desfăşurării lui şi-ţi lasă pe limbă gustul unei remuşcări, fără să ştii cu ce eşti vinovat. Unde greşisem? [...] Apoi, întins pe spate cu ochii deschişi, mi-am amintit de o broscuţă verde şi lucioasă: odată, mai demult, în mlaştini, la marginea apelor, ea se oprise lîngă mine şi mă privea scăpărător de fix. I-am spus cu binele: «hai, du-te de te scaldă)). Ea nu s-a clintit, ţinea cu tot dinadinsul să-şi lipească de mine ventuzele reci ale ochilor. Atunci am luat un beţişor, un fir de trestie ca s-o alung. N-aveam intenţia s-o lovesc, i-am spus încă o dată: «hai, şterge-o», vroiam doar să o sperii. Dar cu o precizie care exprima exact bunătatea mea reală din clipa aceea (pesemne mă aflam ca şi acum, fără să-mi dau seama, pe Piramida Cîinelui) i-am atins un nerv, cel mai fragil, pentru că broscuţa s-a aruncat brusc peste cap, pe spate, şi a rămas încre­menită, ca moartă. Plutea oblic, pe jumătate cufundată în apă. Mă uitam la ea şi îmi venea să plîng. Mă redescopeream despărţit de mine, în ciuda probelor trecute. Ca purtător al unei singure părţi, oricare ar fi fost ea, simţeam cum viermuieşte zona dublului de care mă crezusem ferit. Poate că nu e clar ce spun. Oricum, era o suferinţă a structurii mele..".

Caricaturile mele, sper sa va placa...

side affects

"singuri în seceta care curge/peste păduri aprinse de blesteme" - Gellu Naum - Cîmpia stelelor

n-am ce să fac sunt viu pentru bani mai ales

vîndut ca o Iudă care pe deasupra mai şi iubeşte

de nenorocit ce e fără nimeni nicicînd nicăieri

motiv suficient să mă asemăn tuturor

şi să mă spînzur public de crucea nimicniciei

să-mi reciclez libertatea exact

ca un marfar deraiat

într-o gară părăsită

n-am să mă mint poate e magie ce spun

şi multă închipuire poate derutez adevărul

dar un zeu-animal îmi solicită crime

numite frumos casă carieră poziţie socială

aşa nu există viitor voi rupe tot

din morţii ei de viaţă să vedem

care pe care pînă cînd

atîta circ ambulant?

n-am să insist toate te uită clar dezorientate

în ordinea fenomenelor

cind dragoste găseşti doar în punctul de echilibru

din greşeala celuilalt

nu aici nu aici

aici

e cădere liberă oricît ai ierta

aici e convenţia rece a zilelor

şi dobitocul de zeu ne stă în drum

e un blestem vreau să plec

sau să fac pe urîtul

nu pot

nu pot

sunt o întîmplare abia cunoscută

doamne şi cîte frumuseţi

ar fi fost de bucurat

ochii aceştia trişti

ai urii

Entropie freatică

Mottor:"Nu vă încredeţi în om...e doar suflet...ce preţ are el?"

ochii tăi mă limpezesc tulburent

negrii cu zîmbet de cafea

în ei se sărută fluturii şoptesc

trezia unui vis noctambul

*acolo vin tătarii cu o feroce libertate

adie cutremure

mîngîie cuţite de jar

*m-am liniştit mă voi retrage şi eu

să plîng ca orice bărbat serios

debarcat într-o mare

evaporare de rouă

*azi m-am trezit resetat de unul singur

pe fast forward escape

*ce perfect strangers rupţi în vene

cu megabiţi pe secundă ce mesageri

suntem de neatins doamne şi ce

ne mai îmbrăţişăm

*departe în lipsă şi aproximativ

nici nu ne închipuimcît e de frumos

*destul că o iau prin grădini cu o

sete de pustiu peste ochi şutez în garduri

lovesc în pomi pînă mă rupde tot şi de toate

*e frumos nici nu-ţi închipui

şi

ţine cont că nu simt nimic

*da e cu totuşi altceva

se ştie

că uit şi mă plîng

doar de bucurie

Pierdut pittbul

(simt enorm şi văd pechinezi)

aveam un pittbul tare dezastru mă dezamăgea îl scoteam în înalta societate cîinească acolo făcea o figură de bou fugea se gudura pe el ca un nesimţit aşa că l-am legat din scurt mă exaspera se învîrtea jur-împrejur într-un dans debil îşi rodea toată coada asistam siderat cum se devora muream cu el de cîine nenorocit ce să mai spun într-o bună zi pur şi simplu a dispărut a intrat în pămînt nu l-am mai găsit azi îmi zbor toate poemele din cap citesc din Marile Pilde ale Dezvăţaţilor cîştig dinainte am un pechinez un ucigaş foarte liniştit

Incurabil.Zîmbet de cafea

pe foaia albă totul e foarte citeţ

ilizibil e doar

un fulger de curcubeu

cît sublim am copilărit să te cunosc

altfel decît ploaie de vară

nici azi nu ştiu de ce bucuria e ceva virtual

de ce moare o aşteptare după alta

prizionera unui sens unic

în care totul curge graţios-asasin

te caut dinadins în ţinuturi imposibile

exact unde nu eşti

aşa

mă pedepsesc de copil rău urîcios

în fine peste toate e ceva ilizibil de greu

rimează doar întîmplător

ne urîm că ne-am descoperit frumoşi

încît mă resemnez eroic

e mai bine mă vindec de-mi vine rău

Insulele Endorfine

avem ciudăţenii iubim numai ţăndări

cu ociudă pierdută în braţe

cu nenorocirea în vene

subapreciem că totul e pretabil la depreciere

da voi veni aşteaptă-mă vreau să împietresc un pic

ca pe o insulă a Paştelui Cailor

voi veni galopează-mă cu herghelia asta ecvestră

în fine în endorfine

iartă-mă greu şi sărat

îmi înoată uitarea sub gene

voi veni m-am trezit cu toată

generaţia mea pe nemaipomenite teritorii

cu părinţii lăsaţi la vatră cu plici-plici pe enter

cu viitorul amuţit de satisfacţie

acum creşte pădure peste via lui tata

sau poate chiar peste el ce mai contează

suntem online sănătate şi virtute

mergem în pămînt în cer sau pe ape

care mai de care păi normal

aşa ne trebuie

dacă nu suntem Cristos

să spunem hai

ia-ţi tristeţea şi umblă

acvariu cu păsări subterane

trăiesc un coşmar visător îmi notez atent să nu urlu de somnambul care sunt zi de zi şi să mă ia circul dacă nu e limpede singurul cuc pe care îl cunosc e la balamuc dar nu vă faceţi aluzii (sic)tot ce susţin e la singularul plural femeia îmi zice vorbeşti prostii fără mineeşti o glumă macabră n-ai nici un dumnezeu vai doamnă dumnezoaie îi zic mă exagerezi oricum n-ai nici un merit în treaba asta aşa că stai cuminte sunt un lup nenorocit eventual înhăitat cu neamu' lu' Darwin cu gudureli muşcături şuturi recompense javra de cîine e cel mai bun prieten se spune cîteodată mă şi mir că om cu om se pot chiar iubi de fapt sunt un abur de pasăre subterană zbor pe sub munţi ca îngropat în cer tu curcubee trăsnită pe ape amare fii tu seninătatea mea

izbăvitoare

îmi rîd şi creierii din cap

mottor: aiurea mea de dulce de venin

hai demontează-mă porecleşte-mi nişte referinţe sau zi de care morţi şi răniţi îţi amintesc pune-mi pe ochi pălăria ta pleoştită aolio ce haios îmi şade fă-mă să arăt ca un element profund înjurat şi hai să-ţi ciripesc ceva cu pene să te denunţ autorităţilor să te trimită în origini cu reconstituirile tale cu tot las-o-n cîini de viaţă şi să chiuim să pară trist şi să fie sublim îmi rîd şi creierii din cap de umil ce sunt dar nesimţit cum paştele cucurigului să mă dezinfectez de tine ce să mai scuip ce să înec sau să vărs?rămîi în chetrii baltă şi lată dă-te-n amaru' lu' peşte şi plîngi pentru mine aşa din senin

aiurea mea de dulce de venin

Calamităţi dansante

ah zornăim ca nişte trestii

îndrăgostite de vînt

nişte calamităţi dansante

pe cuvînt

se spune că Orfeu a fost sfîşiat de femei

culmea e că înainte

reuşise să îmblînzească fiare

pe nişte chestii cică similare orice femeie

care s-a intitulat a mea se săruta de mine

pînă în gît

şi-n rest se suspina că i se face urît

câteva obişnuiau să fie fecioare

probabil nici nu ştiau ce e aia

mie mi se ulise aveam un scaun ludovic pai

-şpe la creştet mă şi aşezam uneori

să văd cum îmi şade

bolboroseam de nespus mă aflam în neştire

rezolvam o ecuaţie orfică mă fîlfîiam

în sfîşietoarea ei necunoscută

acolo pe după palatul telefoanelor

şi lenjeriilor de damă

căzut pe scînduri împiedicat de sîrme

ţineam aproape trombonul meu roz şi oftam

cred că mă încîntam

cu nenorocirea aia de alamă

Termos cu vise

(poem premiat, ruşinîndu-se)

de-o vreme instalez o angelică drăcie sap tranşee îmi plantez venele în pămînt unde se nasc metalele unde apa are ochi de copil şi începe alfabetul unui termos cu vise am ditamai ambiţia să vă alung din case setea şi frigul pe camarazii mei îi cheamă simplu alex adi tedi florin contemporanii mei aceşti prăpadiţi de eroi mîine avem relaş ne vizitează copiii o să ne împrumute jucăria lor viu colorată o sa fim premianţi o vom strînge la piept ca pe ziua de pîine
cu toate mîinile deodată

Domnişoarele din Babilon

"Poetul, dacă mai apucă, îşi caută refugiu în nisipurile dinspre Nord" - J.L.Borges- Cartea de nisip

cred că şi ultimul bărbat ar vreasă fie un Adam un primus un fel de Alfa Centauri întîmplător ştiu ce s-a făcut din singurătatea Neasemuitului am un harem întreg de Eve câte una pentru fiecare măr din pom femeia prelung singulară e disperarea mea favorită e o hoaţă milostivă sunt furat mi se donează fiori ea-mi spune iubeşte-mă că te plesnesc sau nu mă iubi depinde oricum nu ştiu să plîng ca să îi dovedesc n-am talent să devin cel mai bogat din cimitir pământul uituc îi dă cu titirezul înainte sunt un noctambul din zodia celor solari am 16060 de zile de când nu am înnebunit şi culmea încă mai sper

Poem aproape loccomotor

miracole în sevraj handicap de ianuarie

nici iarba nu creşte pe străzi evident

poliţai dubioşi beculeţe întârziate

chiar specimeni serioşi

la locul lor cu bilet

în sala tumefiată de aşteptare

bolim cu speranţa

sau cel mai colosal plan al omenirii

fă loc să dau cu uşa de toţi pereţii

ca get-begetul de ţăran european

ultima ştire e locco în neştire: într-o singură zi

zece mii de păsări au trecut graniţa fluierând

majoritatea voiau doar să deschidă uşa

sub sigla bibliotecii publice unde sap

s-a montat solemn inscripţia

“intrare persoane cu handicap”

Îndurătorii.Sau de ce mă Bombay

mottor: mă întrebau “ tu ce mai faci”/ le răspundeam cu o singură vorbă “ auuu” G. Naum - Pătimitorii

pe mine când mă doare prefer să latru la lună

zic auuu de dragul satisfacţiei generale

luna păleşte de ciudă

îmi arată limba

îi arăt degetul murim

ne tăvălim pe jos pe sus e durere

"să nu uiţi copilul" se spune

fac şi eu pe adultul mor de grija altuia

pe mine când mă doare

sunt pe lună

acolo mi se termină cuvintele

am închis prăvălia

primesc marfă

Stupoarea ca revelatie (4)

• Rataţi ai ultimelor consecinţe ale disperării, ne calmăm cu hârjoana convalescentă de a fi.Suntem exasperaţi cu...ţârâita, niciodată pe deplin.Cum paştele cucurigului să nu te vezi un spermatozoid călare pe propriul mormânt, chiuind în uralele descreierate ale nimicniciei?
• Mărturia unui călugăr beţiv: călugării şi beţivii sunt singurii oameni hotărâţi.Ceilalţi sunt ezitanţi cu toţii, reţinuţi ca nişte muieri nereuşite! Şi mai afirmă că le e clar pe ce lume trăiesc!
• Poate că totul se petrece într-o maimuţă care a ajuns să facă ordine în cer!
• Secolul vitezei era unul progresist, escaladase şi Luna, suitul în copaci i se părea" un mărunt şi maimuţăresc deja-vu"...
• Omul nu are nicio explicaţie dar s-a îngerizat al dracului!
• Post-comunism: călăii şi-au aruncat bosumflaţi funia şi banii, ne spun să-i mai lăsăm naibii în pace!
• Mă puneţi în situaţia să aleg între două absurdităţi şi vă miraţi că nu o înţeleg pe niciuna? Ateu sau creştin n-aş face decât să mă asemăn cu iluziile voastre matherialiste sau spirithualiste pe când omul e tot sau nimic, e materie mişcată, energizată de spirit, o jalnică bucurie efemeră a acestei coincidenţe naturale! Oare nu-mi ajunge că m-am născut în acest angelic blestem, trebuie să mă şi... specializez?

Noi n-am uitat să visăm

Din volumul în curs de dispariţie “ Dreptul la stângăcie”

ţineam la nişte lucruri mărunte nostim

poate chiar fără noimă nişte ciocolate

venerabile mi le dăruia bunica paralizată de secole

îmi plac visătorii ei visează mereu altceva

acelasi lucru visează alţii

exact ce nu trebuia

sau plătesc în draci

să-i mai viseze cineva

pe de altă parte sunt insensibil la ce se spune

doar pentru că mă disperă că mi se fură

ceea ce trebuia

amintirile actualizau evenimente care acum

nu mai erau active dar susţineau că sunt

mişcătoare

am zis că ne trezim visând neasemuit

mult mai palpabil decât toţi închipuiţii

şi-au putut vreodată închipui

am zis că vă iubesc de sfioşi de visători

neapărat dar forrte moltto vivacce

şi fără nici un bis

am zis

Viaţa cu vârf şi îndesat

mottor: N-am nicio explicaţie da' m-am îngerizat al dracului

ninsorile dansează se culcă apoi cu toate mizeriile lumii poate există o aleluie pe sus ca şi sub muşuroaie sau la capătul feroce al frumuseţii care ne-a legănat adormirea cu mama lui proces-verbal mă pomenesc cu momenthe de mi se întâmplă semnificaţia începe deliru' de-a fi al phoemului continuă de fapt o mai veche anti-aminthire a noastră de care ne izbim flutureşte aici la prima vedere se observă o methaforă bine disimulată dar am argumenthe solide în debara herghelii animate de înfulecă jarul cu tavă cu tot până când văd phoeme verzi pe pereţi dar să revenim la oile lui Beethoven am observat că la capătul oglinzilor mă uit în ce hal arată oglinzile de parcă ar fi un phoet care stă într-un phoet care stă într-un foc cenuşiu până la adânci tinereţi tot aşa mai departe până la nimic şi chiar mai încolo

Phoem însufleţit la marginea lumii

dedulcit la amărăciune

simt cu o disperare de toată coma

că mâine voi da mâna cu un mort nesimţit

şi care îmi va semăna izbitor

mă grăbesc să vă însufleţesc să vă

formulez esenţialul

acest substantiv neutru singular

cu 21 de grame-mega-hertzi mi se pare

ceva de speriat prăpăstii

(nu are nicio relevanţă defel

cîte lovituri de graţii am luat pentru el)

treaba e că nu găsesc aici

decât dorinţa de a fi mereu altundeva

mai bine aş fi nicăieri cred că

absenţa e ultima speranţă

care mă mai poate re-prezenta

femeia care se intitulează a mea e uitarea

agonizează încă un an mă sărbătoreşte

de-mi vine rău

hai să ne uităm îi zic să ne îngropăm

într-un măreţ scuipat

îngheţat la marginea lumii

Pe podu' plin de pene

ca în copilarie când mi-a căzut
biblia cu Poveşti Nemuritoare
de pe pod în vale
şi de ciudă ce-mi era
a mai venit şi-o gâsca să mă sâsâie
mama ei

ce să vă povestesc Sunt Aici
înfipt ca naiba în vene
citesc o carte udă de ciudă

pe podu' plin de pene

Vin de trandafiri de pe Luna

ninsori diafane pentru noroaie abrupte îmi scriu phoemele cu nopţi albe pentru zile negre ca un adevărat dezmoştenit cu o năstruşnică nenorocire călare pe mirare de altfel o de-duceam destul de bine îmi vedeam de mama ei de treabă pluteam pe pământ mergeam pe ape ca un adevărat decolaterizam într-o mare năucire pe propriile mele picioare uite că s-a făcut foarte noiembrie cu păsări de bruma şi teiul face de pază nud şi masculin pe preşul lui galben cred că sperăm cu toţii într-o Minune sau ceva de substantiv feminin singular amatorul tău supus siderat te servesc ca pe un vin de trandafiri de pe Lună iubito de mă trântesc pe sus de înot musculos-drăgăstos în miros secolul îşi va înghiţi pănă şi secundarele papă tot măi timpule măi popă de pomană oricum nu voi mai apuca nici măcar să-mi duc mâna la rană...

Pastrati phoetul pentru control

atâta tăcere în sala delectată de lectură încât se-aude în vecini cum se trage apa uitaţi-vă: e greu dar n-am să vă amintesc nimic decât pentru a uita mai uşor am să susţin că nu vă spun nimic iar voi că nu m-aţi auzit unii care pe-alocuri au expirat se vor gâdila se vor efectua pe ei săracii vor rezista chiar şi la veselie în marea lor tristeţe în mica mea Netristeţe să moară marmelada că nu are sens să vă spun ce însumi aş vrea să aud ce să fac: mai bine vă spun ce tac mai bine am să-i dau lui bau-bau ceva bun am tichetul meu de phoet câştigător cu premii un document valabil doar însoţit de singurătate şi conform notei mărunte de la subsol o să păstraţi phoetul pentru control!

Iarna,ca lebada

a venit iarna piţigoi zgribulit
şi ce ne mai copilăreşte flutureşte
ce ne mai ninge ca o lebădă

pe urmă spunem că nu se mai termină
ca-n oriceutopie de dragoste

de fapt
de unde naiba mai luaţi
domnule căldură
pe frigurile astea

Stupoarea ca revelatie (3)

Intrăm în Casa Mare Europeană.De la anul,tot mai mulţi.Se spune că acela care va pleca ultimul din România să aibă grijă să stingă becul...Care bec domnule? Că l-au furat de mult! Şi pe deasupra, culmea e că vinovaţii fără vină cer "să se facă lumină!" Ca să vezi!?

Memoria e o calamitate de târâtoare, pornită mereu pe răzbunare: de ziua mea mi s-a furat bicicleta! Vi se pare un fapt de o jalnică memorabilitate? Da de unde!M-am distrat de minune! Lumea mănâncă sărăcie pe pită şi fură în draci, pe când eu nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să râd şi să uit...

Până şi fricosul care"doar speră" are un plan:speranţape care toată lumea o nutreşte, este cel mai colosal plan al omenirii! E chintesenţa tuturor planurilor posibile!Care scepticism domnule? Poveşti de adormit prăpăstii...

Duminica dimineaţa "ne celebrăm" plictiseala generală de la biserică sau televizor.Fiecare pe publicitatea lui: la deodorante sau la Dumnezeu. Ne parfumăm păcatele sau ne sfinţim transpiraţiile, să ne treacă de urât. "Nihil sine Deo"- spune popa. Şi acelaşi lucru reclama, la deodorant...Duminica dimineaţa e păcat, dar mirosim a plictis cu toţii...Bine cel puţin, vorba aia, că ne-am şpreiat!

Cea mai bună glumă pe care am auzit-o de la Bau-Bau încoace este moartea.Astfel, culmea fraierului e sinuciderea! Care problemă filosofică domnule? Zi moarte...şi trage apa!

Găsesc că e absurd şi mi-e ciudă că toţi copacii se dezbracă tocmai când vine frigul! Suntem prea ocupaţi sau distraţi, prea puţin sau deloc atenţi să dăm absurdului ce e al absurdului, mai bine-l numim, atît de duios de prăpădiţi, destin.Aşa şi mergem înainte ca viţeii la tăiat sau ne uităm în oglindă ca la poarta cea nouă! Naiba s-o ia de lume care ne pune să destinăm sau să fim destinaţi!

Lecţii de progres şi preamărire...Pentru cine pentru cea mai conştientă specie pe cale de dispariţie?

Cât de brontozaură e gânganiada asta a noastră!

Singura idee pentru care merită "să-ţi rupi gâtul" este aceea că omul poate fi şi altceva decât un simplu sau un strălucit repetent...

Trandafirul de sfecla

iată am convenit la toate Oficiile Respective am stat în mâini într-un poem olog am stat într-o ureche asurzitoare într-un smintit liniştit până când am simţit cum asudă moartea de ciudă îmi adia cea mai şoptită atingere şi mă izbea blândeţea unui neant însorit în general mă comport mai liric asa particip la o sală de haltere sunt foarte orfeu masculin dau cu fiarele de pământ adesea roşesc sunt un măr răsărit din baliga pământului sub greutatea ei de treabă ridicată deasupra ropotelor de aplauze sunt trandafirul de sfeclă de o simphatică ne-norocire nişte ţărani ordinari îmi sapă în phoem fără nicio jenă domnule îşi sufla mucii lor metafizici direct pe inestimabilele mele la urmă vine cititoarea mea bună mă pupă pe frunte să mă trăsnească şi-mi trece mănânc pământul pentru ea cum s-ar zice în desfăşurarea aspectelor îi com-unic în gura mare o tăcere inexplicabilă de fapt cea mai exasperantă bucurie posibilă îi zic "tu te iubesc de vezi stele verzi"iar soarele e impasibil i se fâlfâie şi înnoptează prăbuşindu-se:un adevărat balerin cu zdrenţele fluturându-i pe chelie...

Balamucul din Urlati

trecusem prin Comuna Dileşti cum se ştie că îl aplaudam prostiţi grămadă pe cetăţeanul Gardian acel rapsod popular şi totodată o calamitate ne ciripea urechea ne lălăia la melodie se comporta elefant dobitocu' insista cu trompetha lui nasoală să ne absoarbă spre secretul cimitir de fildeş noi preferam să rămânem şefi personali în Industria Constructoare de Iarbă mai bine înfloream de rupeam pământul în grădina aia omologică ne zicea băi zburătaciţilor să mor io că vă desfiinţez că de ce nu vă încadraţi naibii că nu vedeţi câtă graţie mângâie şi cheleşte dihorul până când devine fosforescent aha ne prăpădeam ne tăvăleam pe jos pe sus probabil arătam ca trăsniţii deraiaţi în graţiile lui fosforescente aveam impresia că mai e şi bine pe lumea hastalaltă ziceam o să vă desenăm vă pronunţăm o phoezie ceva nu putem să fim aşa de nesimţiţi !

In dulce-amara miezului de nucă

nimic definitiv
într-o lume aproape praf şi pulbere
ca-n propria ei definiţie

noi germinam ne conţineam în casa de sticlă
era beton avea ferestre din zid
ne iubeam la fix
iubitha îmi zicea deschide puţin te rog
zidul iubithule să intre nişte frig

eu deschideam
intra şi pisica era rebegită de tot
luam o gură de frig ne emoţiona
până la lacrimi

ne a-dresam semnul disperării
în limba aceea transparentă
pe care doar o gândim

apoi râdeam de noi cât puteam să fim
de pe ducă
aici în dulce-amara miezului de nucă

Poem de dat si de lasat

frustraţi ca nişte ţânci cu scaunele ude
unii mă acuzau că le-am deflorat floricelele
se aşteptau să mă arăt jignit
ca un pumn în meclă sau ceva
pe mine de fapt mă apuca un calm mortal
şi zâmbeam siderat
cu mecla mea de stoic-fachir-sictir

eşti băiat bun băi banditule ziceau
meriţi să-ţi netezim cocoaşele alea
de cămilă oropsită
aşa că hai la noi te punem rest-aurator-dregător
de icoane făcătoare de minciuni

şi hăhă-iau cu hă şi cu hi
de era să le sară ochii din scăfârlii
eu strigam că băi bambilicilor fac ceva
pe minunile voastre belite
simţeam cum mirosea a frică toată hihăiala
şi imediat s-a instalat o tăcere de rahat

erau frustraţi ca nişte ţânci cu scaunele ude
aşa că le-am dat să aibă
până i-am lăsat

Stupoarea ca revelatie(2)

Nu suntem liberi cu-adevărat pâna când nu se revoltă şi nu ne-a părăsit absurdul pe care l-am domesticit!

Din momentul în care începem să ne AMINtim ceva, am gustat deja din prima porţie de moarte,suntem deja nişte beţivi ai nimicniciei.Amintirile care nu le laşi să moară nu te lasă să trăieşti.A trăi din amintiri este specialitatea viermilor.Ergo: există ieri pentru că proştii nu ştiu ce-o să fie mâine!

Paradisul, aşa utopic cum e, nu-l putem uita pentru prima dragoste(un sărut cu gust de mere coapte, s-ar zice)care de fapt a creat Legenda.În rest, tot "avantajul călăreţului" e că şarpele nu ne-a strâns de gât.Iartă-l Doamne căci nu ştia ce face!

Cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla este să sperăm într-o Altă Lume.Iar în Asta să disperăm liniştiţi!

Ştiinţa, care a pornit vitează în recunoaşterea necunoscutului nu se poate lăuda că a trecut de aceste două cuvinte:recunoaşterea necunoscutului...

Beethoven avea o ureche mai silenţioasă decât cealaltă, care nu se auzea!

Omul nu se poate identifica lui Dumnezeu decât punându-se de acord cu imposibilul.Dacă însăşi identificarea Divinităţii cu omul, în cazul lui Isus, a fost imposibilă,rezultă că fenomenul invers e şi mai imposibil!

Mă ţin ocupat,îmi place să scriu ca să nu urlu de silă.Sunt o specie ciudată: un intelectuanimal!

După cum spuneam, pseudorecepţia lăsa de dorit.Mă gândeam serios să-i pun urechile pe nas să vadă mai bine cum să îşi suflece mâinile,să atingă sublimul!

Tradiţia e să-ţi pui proteza să râzi cu toată gura de aur ieftin, a melancoliei.

La grădina zoologică, între aerobe şi târâtoare, popa cu bancherul îşi disputau nemurirea.

Intoarcerea paginii

Atunci le-am zis phoemelor că tu phoemelor ce-ar fi să ne mai jucăm de-a cititorul cui îi pasă?Asta cu păsatul e o întrebare m-au întrebat ele sau e cumva un semn de exclamare mi-au exclamat ele.M-am enervat şi le-am mottotolit pe câteva să ia aminte mama ei de importanţă în neştire să ne jucăm să valsăm de-a cititorul pur şi simplu indiferent!Mai bine ne-am juca de-a altceva mi-au zis ele mai bine ne-am juca de-a mama neştirii!Nu vreţi să ştiţi de cititor nu vedeţi cât amar de bucurie îl doare păi ce naiba aţi trăit atunci dacă pe toate le întoarceţi aşa: ca pe o pagină oarecare?

Poemul care poate fi

De-ar fi după mine şi nu după prietenul meu Platon aş pune oraşul pe fugă legându-i un sat de coadă ca pe-o conservă.Nu am deloc impresia că doar o frumuseţe de giuvaer ar putea de Pildă îngădui poemul acesta pe lîngă casa omului.Am în schimb impresia asta cu iarba cu dilia care ne filează la periscopul seminţei.Ah terorista asaltează metropola creşte prin ambrazuri nivelul poetic al betonului!Cal necăjit cal necăjit n-am nici un ham la mine: de unde să am?

La pomu devotat

Uite ies mai bine în oraş intru în bulevarde magistrale sunt neoane tentante sunt macaroane de crocodil palpabil aici mă dau în vânt dupa sticla de oţel şi beton trec exact pe lângă tine contempo-rana mea ca şi când ne-ar tenta de fapt mă apucă mila de statuile astea mă şi văd parcat în parc ca orice phoet postum cum mă bronzez în concediu asistând interzis de un calm antediluvian cerul cu zburătoarele care mi se uşurează fireşte în cap desigur ies din oraş unde ajung copacul mă aşteaptă în poziţie de drepţi cu creanga-streaşină la ochi îmi vine să-l alung să-l iau la şuturi dar e un prieten mai vechi e norocos măi devotatule îi zic mai ieşi şi tu prin oraş ce stai ca blegu el tace îmi face semn cu ochiul lui umbros

Stupoarea ca revelatie (1)

Îmi permit să fac pe prostul: aflu zilnic că nu ştiu nimic!

Orice idee nouă nu e decât un pretext ca, mai târziu, proştii să se laude că o ştiu !

Ar trebui să fim mândri de prostia noastră: avem ce exploata, deştepta sau chiar maestrifica !

Iertăm prostia fiindcă e frumoasă: tem-bella nostra innocentia!

Viaţa, acest coşmar în care mereu ne trezim că visăm!

Uitaţi-vă cu atenţie la om şi veţi înţelege de ce vă spune că natura se prosteşte...

Sunt un optimist: nu-mi dau palme înainte să-mi iau un şut în dos...

N-o să te pună niciodată pe gânduri ceva care încă te mai poate prosti. Viaţa e o curvă. Hi-hi-hi!

Tatăl meu e lemnolog (zice Pinochio ) ...mi-a făcut un kilometru nazal!

Ratarea... acest crocodil palpabil!

Cea mai subtilă ironie mi se pare moartea: ne trebuie o viaţă întreagă ca s-o înţelegem!

Moartea n-are decât să se odihnească în pacea ei tembelă! Atâta timp cât sunt, e absolut firesc să nu o cunosc. Când o să mă ia lumea ailaltă o vor cunoaşte şi îi vor da te-miri-ce importanţă alţii. Eu, în nici un caz!

S-au cunoscut pe Internet şi şi-au dat întâlnire "ca să moară împreună"... Iată ce viteze molto vivacce pot să atingă japonezii în lumea noastră grăbită şi aglomerată! O lume în care n-avem timp nici să "murim ca lumea"! O lume în care tot mai mulţi obosesc să trăiască, încă înainte de a şti ce-i aia oboseala. O lume în care obosim de prostie, pentru că nu suntem în stare nici să ne facem că trăim!

Orice am face e contra naturii prostia de a nu munci. Până şi viermele e un maistru minier în paradisul lui fructifer!

Vultur impiedicat

niciodată nu voi obosi să sap în cer sau să zbor pe sub pământuri cu sămânţa mea de vultur împiedicat vânător demn de o cauză mai bună al tuturor intemperiilor dacă voi arunca pe geam toată vesela tristă a fragilităţii e pentru că găsesc dezastre pe pîine în blidul meu de Libertador şi n-am scos niciodată sabia doar ca să o aerisesc hai ai hodină măi omule îmi spune incompatibila Doamnă şi Coasa de-un timp mă ocoleşte mă face nesimţit mă tem că îi place îmi vine să mor de râs cum galopează călare pe câinele ei jigărit

Mottografie cu Jenică

aveam un păianjen îl botezasem Jenică deşi părea un tip dur în felul lui era o fihinţă şi jumătate ce să facă ţesea toată ziua nu bea nu mânca eheei aproape că nici nu respira şi mai ales nu umbla la femei s-ar zice că stătea degeaba în felul lui era şi el bun la ceva îl ţineam pe lângă casă era grozav nu bea ţesea mai Ales nu umbla îl mângâiam pe creştet îi dădeam speranţe cum să vă spun principiul de bază era să îmi scuzaţi expresia să scoatem rahatul din foc cu mâna altuia nişte pompieri focoşi nici nu apucau să se stingă că le ardea eram tot o apă şi-un pământ nu ştiam dacă să iau sau să aduc aminte şi acum aveam păianjenul meu Jenică deşi un tip dur ţesea poeme pe pereţi era un mare Miniaturist îl mângâiam am şi fotografie încă de când era bătrân

Alt titlu

în labirintul degetului meu arătător
halucinant se învârteşte
maşina de mângâiat a lumii
mamă-doamne şi ce volute ameţitoare
mi se vor atribui supranumindu-mă
pe urma bietei mele numiri

unii s-au speriat că li se-atată
mai degrabă dosul poartă pe ochi
un fel de ceaţă bine definită
nu ştiu ce somitate îi somează
să dea parola o recită automat
mi-ar veni să vomit

sunt lăsaţi să treacă unde ajung
nu se tem să mângâie cu mâna lor
senthimentu' de câine

eu cu vulturele meu pleoştit
ne încîlcim în telegrafi peste drum
si funcţionăm aşa pe cârâite

ceva cu aripi oricum

Unde ne mai cad ochii

aerian ca bradul şi îndrăgostit ca gardul
aveam ceva de vultur tulburat
stăteam ghemuit probabil cujetam
cum să mă deochi mai bine să
mă lansez în gol

citeam găinilor din catastiful de phoeme
purtam ochelari invizibili aveam
şi o porta-voce puternică de tăcut
pe lângă stingătorul cu spumă de şampanie

ardeam de nerăbdarea de a mai amin-ti
şi de mottorul gazat electric AM 25
de ani ziceam păcat de mine
că fac şi poesii

era o zi ca oricare altă mâncare de peşte
unii curcani aveau şi pene măgarii
dădeau ora exactă

Aerostatul imposibil

mereu stau şi mă-ntreb oare
ce altceva pot face decât
să-mi dau cuvântul de onoare
că exist ?

tatăl meu de dimineaţă
cu noaptea în cap se trezeşte
visând o pâine mare cât casa
şi chiar o casă mare
cât mâinile lui

cred că e scris în dreptul nostru
să ne viseze cineva să ne vedem
cuvintele cu ochii

si cum să te exprimi mă rog ud leoarcă
pe ploaia asta de aleşi
când până şi Aleşii Pompelor Funebre
fac tot imposibilul
numai să pară cât mai vii ?

tocmai acum m-am găsit şi eu
să-mi dau aere
ca şi când aş respira direct din cer
sau poate chiar respir mai şti ?

"Păi ne uităm la color laţăranii ăştia cum joacă"
-spune mama la celular-
"george ce să facă : nimic
scrie poesii "...

Frumuseţe sub ocupaţie

Mottor: "a mai ramas o litera v-as invata cum poate fi tacuta" G.Naum

e o zi adorabilă cât amar de bucurie se dăruieşte
ai zice uite ăsta e scopul care ne scuză mijloacele
ai zice şi că nu-i aşa e doar o magie: uităm să luăm
şi frumuseţea iese o clipă de sub ocupaţie

firesc interzis
o scumpă neapărat a cuiva
deseori blondă şi amuţită de splendoare
azi ne ocupăm de ea o boss-umflăm cu lupa o
legănăm îi punem fundiţe uite că şi protestează
poate o şi luăm în serios

dar poate suntem şi noi implicaţi altundeva
poate la un birou de mişcare trenăm în
simţuri vegetale ne limpezeşte tulburent
un ceai de tei un cimitir vesel
de frunze

acolo vine un fel de popă aproape negru face aluzii
la frumuseţe zice mă jur pe ce-am mai sfânt
să nu mă mai scol din beţie dacă morţii nu învie

într-una din zilele astea adorabile cu
o groază visătoare de-atâta amar de bucurie
am să mă-ntorc să vă trăiesc de să mor

ca un prăpădit de învingător

Îmi fac dinainte viaţa de apoi

două grăunţe calde
în ochii piţigoiului
întindem mâna şi zbrr: s-a dus
tremură creanga
în locul lui

uite de ce
îmi fac dinainte viaţa de apoi
îmi tremură şi mie creanga
dar sunt acasă mereu sunt aici
îmbrăcat doar în mine ca sabia de Toledo

nud şi masculin ca un tei
dau cu mantia de pământ
şi fac pe adormitul

da
veghez