Stupoarea ca revelaţie

     Stupoarea ca revelaţie

Mottor: ” treziţi-vă la (i)realitate! suntem mici într-un univers enorm. suntem vii într-o groază de moarte. suntem gîze cucerind imperii de praf. păi cum naiba să nu ne fie frică? frica-i a doua natură. iar prima e curajul de a le accepta pe toate. aşa cum sunt.” – George Asztalos – Al Doilea Manifest Infrarealist, România, 2010.

îmi permit să fac pe prostul: aflu zilnic că nu ştiu nimic!
*
orice idee nouă nu e decît un pretext ca, mai tîrziu, proştii să se laude că o ştiu!
*
ar trebui să fim mîndri de prostia noastră: avem ce exploata, deştepta sau chiar maestrifica!
*
iertăm prostia fiindcă e frumoasă: tem-bella nostra innocentia!
*
viaţa. acest coşmar în care mereu ne trezim că visăm!
*
uitaţi-vă cu atenţie la om şi veţi înţelege de ce vă spune că natura se prosteşte...
*
sunt un optimist: nu-mi dau palme înainte să-mi iau un şut în dos...
*
n-o să te pună niciodată pe gînduri ceva care încă te mai poate prosti. viaţa e o curvă. hi-hi-hi!
*
tatăl meu e lemnolog (zice Pinocchio)...mi-a făcut un kilometru nazal!
*
ratarea... acest crocodil palpabil!

*

ce vreau să spun e că să nu mai spun...că altfel încep să vreau.
*
cea mai subtilă ironie mi se pare moartea: ne trebuie o viaţă întreagă ca s-o înţelegem!

*
moartea n-are decît să se odihnească în pacea ei tem-bellă! atîta timp cît sunt, e absolut firesc să nu o cunosc. cînd o să mă ia lumea ailaltă o vor cunoaşte şi îi vor da te miri ce importanţă alţii. eu, în nici un caz!
*
s-au cunoscut pe Internet şi şi-au dat întîlnire "ca să moară împreună"... iată ce viteze molto vivace pot să atingă japonezii în lumea noastră grăbită şi aglomerată! o lume în care n-avem timp nici să "murim ca lumea"! o lume în care tot mai mulţi obosesc să trăiască, încă înainte de a şti ce-i aia oboseala. o lume în care obosim de prostie, pentru că nu suntem în stare nici să ne facem că trăim!
*
orice am face e contra naturii prostia de a nu munci. pînă şi viermele e un maistru minier în paradisul lui fructifer!

*

nu suntem liberi cu adevărat până când nu se revoltă şi nu ne-a părăsit absurdul pe care l-am domesticit!
*
din momentul în care începem să ne AMINtim ceva, am gustat deja din prima porţie de moarte, suntem deja nişte beţivi ai nimicniciei. amintirile care nu le laşi să moară nu te lasă să trăieşti. a trăi din amintiri este specialitatea viermilor. ergo: există ieri pentru că proştii nu ştiu ce-o să fie mîine!
*
paradisul, aşa utopic cum e, nu-l putem uita pentru prima dragoste (un sărut cu gust de mere coapte, s-ar zice) şi care, de fapt, a creat Legenda. în rest, tot "avantajul călăreţului" e că şarpele nu ne-a strîns de gît. iartă-l Doamne căci nu ştia ce face!
*
cel mai bun lucru care ni se poate întîmpla este să sperăm într-o altă lume. Iar în asta să disperăm liniştiţi!
*
ştiinţa care a pornit vitează în recunoaşterea necunoscutului nu se poate lăuda că a trecut de aceste două cuvinte: recunoaşterea necunoscutului...
*
Beethoven avea o ureche mai silenţioasă decît cealaltă, care nu se auzea!
*
omul nu se poate identifica lui Dumnezeu decît punîndu-se de acord cu imposibilul. dacă însăşi identificarea divinităţii cu omul, în cazul lui Isus, a fost imposibilă, rezultă că fenomenul invers e şi mai imposibil!
*
mă ţin ocupat, îmi place să scriu ca să nu urlu de silă. Sunt o specie ciudată: un intelectuanimal!
*
după cum spuneam, pseudorecepţia lăsa de dorit. mă gîndeam serios să-i pun urechile pe nas să vadă mai bine cum să îşi suflece mîinile, să atingă sublimul!
*
tradiţia e să-ţi pui proteza, să rîzi cu toată gura de aur ieftin...a melancoliei.
*
la grădina zoologică, între aerobe şi tîrîtoare, popa cu bancherul îşi disputau nemurirea.
*
se spune că a pleca înseamnă a muri un pic. daca nu de tot...
iar a veni nu înseamnă neapărat a învia...
*
frumuseţea e splendoarea adevărului, spun francezii. fără adevăr, fără autentic, ca orice minune... durează trei zile!

*

memoria e o calamitate de tîrîtoare, pornită mereu pe răzbunare: de ziua mea mi s-a furat bicicleta! vi se pare un fapt de o jalnică memorabilitate? da de unde! m-am distrat de minune! lumea mănîncă sărăcie pe pită şi fură în draci, pe când eu nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să rîd şi să uit...
*
pînă şi fricosul care "doar speră" are un plan:speranţa pe care toată lumea o nutreşte, este cel mai colosal plan al omenirii! e chintesenţa tuturor planurilor posibile! care scepticism domnule? poveşti de adormit prăpăstii...
*
duminica dimineaţa "ne celebrăm" plictiseala generală de la biserică sau televizor. fiecare pe publicitatea lui: la deodorante sau la Dumnezeu. ne parfumăm păcatele sau ne sfinţim transpiraţiile, să ne treacă de urît. "Nihil sine Deo"- spune popa. şi acelaşi lucru reclama, la deodorant...duminica dimineaţa e păcat, dar mirosim a plictis cu toţii...bine cel puţin, vorba aia, că ne-am şpreiat!
*
cea mai bună glumă pe care am auzit-o de la Bau-Bau încoace este moartea. astfel, culmea fraierului e sinuciderea! care problemă filosofică domnule? zi moarte...şi trage apa!

*

natura acţionează fără intenţie deci nu poate fi descrisă ca acţionînd cu bună sau rea voinţă, în orice lucru. aşa lucrează şi poemul fără un scop anume, scopul fiind însăşi acţiunea. asta înseamnă să te goleşti de dorinţe sau aversiuni şi să-ţi conservi energia. să te călătorească drumul şi nu destinaţia. asta înseamnă viaţă în sine şi nu o fugă de moarte. nici muritor nici nemuritor, fără atracţii sau respingeri faţă de un fenomen absolut natural. în poem sinele nu are nevoie de conştiinţă pentru a fi, el există şi e non-existent concomitent, nefiind perceput nici drept fiind nici nefiind. poemul nu e nici egoist nici altruist. el doar e, fara nuciun efort de a fi, fără necesitatea firii.

*
găsesc că e absurd şi mi-e ciudă că toţi copacii se dezbracă tocmai când vine frigul! suntem prea ocupaţi sau distraţi, prea puţin sau deloc atenţi să dăm absurdului ce e al absurdului, mai bine-l numim, atît de duios de prăpădiţi, destin. aşa şi mergem înainte ca viţeii la tăiat sau ne uităm în oglindă ca la poarta cea nouă! naiba s-o ia de lume care ne pune să destinăm sau să fim destinaţi!
*
lecţii de progres şi preamărire...pentru cine pentru cea mai conştientă specie pe cale de dispariţie?
*
cît de brontozaură e gînganiada asta a noastră!
*
singura idee pentru care merită "să-ţi rupi gîtul" este aceea că omul poate fi şi altceva decît un simplu sau un strălucit repetent...
*
minunatul infern actual nici nu putea veni decît dintr-un
paradis paradit...
*
dacă singura problemă în definitiv e moartea, singura rezolvare e să trăim fără probleme!

*

rataţi ai ultimelor consecinţe ale disperării, ne calmăm cu hîrjoana convalescentă de a fi. suntem exasperaţi cu...ţîrîita, niciodată pe deplin. cum paştele cucurigului să nu te vezi un spermatozoid călare pe propriul mormînt, chiuind în uralele descreierate ale nimicniciei?
*
mărturia unui călugăr beţiv: călugării şi beţivii sunt singurii bărbaţi hotărîţi. ceilalţi sunt ezitanţi cu toţii, reţinuţi ca nişte muieri nereuşite! şi mai afirmă că le e clar pe ce lume trăiesc!
*
poate că totul se petrece într-o maimuţă care a ajuns să facă ordine în cer!
*
secolul vitezei era unul progresist, escaladase şi Luna, suitul în copaci i se părea" un mărunt şi maimuţăresc deja-vu"...
*
omul nu are nicio explicaţie dar s-a îngerizat al dracului!
*
post-comunism: călăii şi-au aruncat bosumflaţi funia şi banii, ne spun să-i mai lăsăm naibii în pace!
*
mă puneţi în situaţia să aleg între două absurdităţi şi vă miraţi că nu o înţeleg pe niciuna? ateu sau creştin n-aş face decât să mă asemăn cu iluziile voastre matherialiste sau spirithualiste pe când omul e tot sau nimic, e materie mişcată, energizată de spirit, o jalnică bucurie efemeră a acestei coincidenţe naturale! oare nu-mi ajunge că m-am născut în acest angelic blestem, trebuie să mă şi... specializez?

*

viaţa nu e legată de numărul de respiraţii ci de momentele care ne taie respiraţia.
*
99% din statistici sunt fără rost. aia una la sută e cea de faţă. dar teveul îi dă înainte la faiv’o’clock news: “anul trecut, şaisprăzece mii şapte sute nouăzeci de femei în etate au fost violate”...
*
în majoritatea profesiilor clientul e stăpînul nostru şi are ultimul cuvînt. singura scăpare e să te faci poliţist...
*
apreciem cu daruri cerşetoria drept cea mai inteligentă dintre nenorociri...
*
arheolog : un tip care poate face o celebritate dintr-o ruină...
*
femeia şi felul în care te zgîrie pe sub piele. felul în care îţi bagă în priză adrenalina. după ea scapă cine poate: Măria Sa...Vibratorul !
*
iartă-i pe toţi şi pe toate dar nu ierta ceea ce trebuie făcut acum şi aici: dă-i bătaie !
*
facem pace dar realizăm sideraţi că vecinul ne-a furat-o demult şi acum se laudă că e a lui !
*
ce ar spune un E.T. care vede prima oară şi relativ de aproape Planeta Albastră: “ măi, e mai mult apă chioară planeta asta...io cred că la ăştia a plouat în prostie...!”
*
păi s-au bătut o grămadă da’ niciunul nu a cedat nici măcar un gram. aşa cum se rostogoleau, pînă la urmă au căzut amîndoi în prăpastie. da’ şi acolo, în aer, Făt-Frumos i-a introdus una în sfeclă la Zmeu. aşa.
ca să se înveţe minte !

*

abia cînd ajungi să te cunoşti realist pe tine însuţi, începi să înţelegi şi să uiţi. pînă atunci îţi aminteşti cu drag de tine, drept cea mai importantă persoană din Univers. deşi nu înţelegi şi habar nu ai cine eşti.

*

e doar parţial corect faptul că ştiinţa e o punere de acord cu imposibilul. categoria filosofică de imposibil e eronată, bazată aprioric pe o prezumpţie de vinovăţie.

adevărul e că nu există imposibil doar un grad mai înfricoşător de dificultate.

prin extensie la imposibilul de mai sus, nu există învinşi doar diferite grade de doborîre. iar istoria e cronica unor eroi şi cuceritori semi-învinşi

dar care au doborît timpul...

*

e plăcut să fii la asentimentul cititorului. abia atunci eşti la propriul tău asentiment. şi îţi vine inima la loc cît de cît. te vindeci. pentru ca s-o iei de la început. fără nicio tastă escape. pentru că aşa e cancerul. mai îndrăgostit decît o alungare din rai...

*

aserţiunea preferată a muncitorului: „ hai să prindem să duceţi”...

*

privesc meditativ o halteră. fizicul îmi strigă: fără mine ai fi un zero barat şi vegetarian. o legumă.

*
mi-ar plăcea să scriu un text erotic în care zonele profunde şi superficiale să alterneze tot mai rapid pînă la demenţa finală a unui orgasm spiritual-afectiv.
*
cel mai de temut duşman al unui poet nu e moartea. moartea e doar o trecere, o părere. ceea ce te desfiinţează realmente e abstracţia. un fel de matematică a uitării.
*
dacă tot murim ar trebui să luăm cu noi doar strictul necesar: viermii, aceste drăgălaşe drăcii angelice...
*
vreau un cimitir all inclusive, cu garaj subteran, room service şi vedere la mare...
*
să scrii povestea secretă de care te temeai că n-o vei afla niciodată. pentru că o trăiai de pe-o zi pe alta, crezînd că eşti viu, că ai totul sub control şi că lucrurile pe care le ignori nu contează.
*
cititul cărţilor te face un fel de apostol un fel de răspînditor de bună vestire a unei ficţiuni literare. în absolut cartea e urmaşa tuturor bibliilor nescrise, a miturilor umanităţii. dar adevăratul cititor a văzut prea multe ca să o creadă aşa că nu vede divinitatea în ea. îi este de ajuns să înţeleagă şi, eventual, să se schimbe.
*
zice tot ce mai visez e să-mi stropesc prietenii cu un Jeep. să am o moacă de ghiftuit, de cocălar cretin, fără niciun gust şi umflat cu pompa. un fel de ardei turcesc, de poliţai grăsun şi proaspăt bărbierit ca porcul de Crăciun.
*
se pare că Borges a trebuit să orbească pentru ca să nu mai vadă în singurătate o formă de nefericire. adevărul e că poţi fi fericit doar fără să-ţi foloseşti ochii pentru întunecarea singurătăţii. doar folosindu-i pentru iluminarea ei cu o nouă zi. şi încă una care poate fi în întregime a ta.
*
certitudinea trecutului. mirarea de prezent. frica de viitor. şi mereu această frică devenind cu stupoare o liniştită certitudine.
*
deghizaţi-vă poemele în lucruri simple, în turişti distraţi ai eternităţii, într-un continuu afterparty de carnaval veneţian. în felul acesta atît trecătorii, cît şi remanenţii au doar de cîştigat. iar voi autorii veţi fii tatăl de duminică al acestui bîlci al nemuririi.
*
Cioran tipărit, după revoluţie, pe hîrtie mai proastă ca aceea maro, de împachetat. Schimbarea la faţă a României.

de-ar fi văzut-o Apocalipticul poate că mai murea o dată.
şi românii, parcă strigînd: „hai acasă Emile!”. asta nu-i sigur că se va întîmpla. poate nici în viaţa de apoi.
*
nu excelent. nu extraordinar. astea sunt doar foste vorbe de clacă. vorbe volante. nimic nu se pierde. totul devine script-amane(n)tabil!
*
Maimuţa cu pedale feat. Godzilla...mai sunteţi mulţi măi em ti vii?
*
ce magie să schimbe lumea? realmente lumea se schimbă singură. noi doar constatăm şi ne pufneşte plînsul. ca la Ştirile de la ora 5.

*

da am vizitat castelul Bran şi Ţepeş-Dracula, acest domnitor al dracului, n-a vrut să se arate să ne verse frumos sîngele în gîţii noştri de poetzi...
*
curajul e tot un fel de teamă în care rişti conştient pentru o siguranţă veşnic inconştientă.
*
viaţa e o durere caraghioasă, spun fachirii!
*
pelerinaje aspre şi vii la mormintele unor catifelate pasiuni...
*
pe harta aventurii scrie pretutindeni „hic sunt leones”
şi acolo nu se înaintează decît tiptil şi la pîndă, ca leii.
*
inima nu e calculată. o doare în 3,14.
*
prezentul ca un stomac care rumegă. ce anume? vise inimoase care devin gînditoare amintiri!
*
a aborda realitatea la modul radical fără ştiinţă sau religie, aceste sclavii moderne ale conştiinţei. o provocare a libertăţii ca şi cînd ai fi primul om pe lună, cu toate riscurile şi bucuriile aferente.
*
adevărul e experimental nu religios. iar a fi viu înseamnă mereu cu totul altceva.
*
nimic vechi sub acest soare doar cimitirele. în rest totul e nou, totul e mîine şi poţi începe chiar de azi să-l faci cimitiric...
*
de ce suntem noi, ardelenii, aşa de bătăioşi, de curioşi şi tăcuţi? pentru că ne răsar tot dealuri şi păduri în cale şi după fiecare din ele s-ar putea să fie altceva. şi chiar e. şi asta ne amuţeşte...
*
cine încearcă să-şi ascundă emoţiile va deveni ţipător de emoţionat. mai bine arată-le aşa cum sunt şi te linişteşti. ca urmare oamenii te vor aprecia de două ori mai mult.
*
treziţi-vă la (i)realitate! suntem mici într-un univers enorm. suntem vii într-o groază de moarte. suntem gîze cucerind imperii de praf. păi cum naiba să nu ne fie frică?
frica-i a doua natură. iar prima e curajul de a le accepta pe toate. aşa cum sunt.
*
am fost închis o vreme. cu toată dragostea din lume. acum sunt liber. doar cu prietenii mei. în sfîrşit am învins. şi abia acum ştim. să ne stăpînim.
*
am boală pe viaţă. în rest moartea ştiu că e sănătoasă. tun.
*
de ce enervează poezia ermetică? pentru că subînţelesurile nu se mai înţeleg nici pe ele însele. cum naiba să le priceapă alţii?
*
meditaţi fără sportul iubirii, ca un cap fără trup. vegetaţi ca o legumă pînă vă acriţi. murăturilor!

       (pauză de inspiraţie...:)

aşa...acum expiraţi!