Dialoguri cu infra sau supratereștrii

Viitorul e aici. Stă la un chat cu extratereștrii într-o cafenea virtuală. Și ei îl întreabă:

- Ce reprezintă de fapt amuleta aceea căreia îi spuneți cruce și pe care majoritatea o purtați?

- Dincolo de ideea de simbol religios suprem, la origini a fost un instrument de tortură. Are un destin interesant dacă te gîndești că drăcia asta barbară a ajuns simbol de referință pentru cultură și civilizație.

- Să înțelegem că sunteți o specie masochist-autodestructivă și care își zeifică propria maladie?

- Aproximativ da, cu singura scuză că prin acest accesoriu ne și recunoaștem păcatul, fiind în consecință pasibili de iertare.

- Deci aroganța voastră ca specie ține pînă la cruce și de acolo începe umilința, iertarea și smerenia?

- Conform ipocriziei noastre dumnezeiești da, așa este: punem cruce sfidării și ”ne vine mintea la cap”. Ba chiar se crede că ne schimbăm în bine.

- Dar victoria asta se pare că vă scapă mereu printre degete și boala revine...

- Din nefericire da, nu am găsit încă un panaceu universal pentru blestemul ăsta care transformă peste noapte eroii în tîlhari. Și invers.

- De ce nu renunțați atunci la simulacrul ăsta de vindecare pe care îl numiți cruce sau religie? Doar pentru că spiritul comunitar are nevoie de drogul lui ieftin?

- Probabil că da, suntem o specie tînără și ignorantă, încă. Una în care se pretinde că ”vox populi” e ”vox dei”, că legea e strîmbă dar e sfîntă.

- Mulțimea l-a pus pe cruce pe Fiul Zeului și tot ea ”l-a înviat”. Principiul care guvernează aici e kitch-ul acela politic numit și democrație. Dar chiar prin faptele biblice se dovedește că nu se poate avea încredere în așa ceva.

- E derizoriu desigur, la asta se reduce oricum libertatea noastră: la pîinea religiei și circul democrației. Să fim sătui și veseli. Să ne invidieze și Dumnezeu.

- Concluzia noastră e că nu vă purtați crucea ci simbolul prostiei bădărane a mulțimii.

Asta ca să știți mereu de unde plecați și ca să fiți mai înțelepți în fața unui rău incurabil.

- Tot ce-i posibil: în lumea noastră nu există bine sau rău definitive. Nu se pierde și nu se cîștigă nimic. Nici măcar Cristos nu-i bătut în cuie. Totul curge și singurul păcat e acela că ne pierdem vremea cu alte nimicuri, timpul o zbunghește și ne pune cruce, așa, pe negîndite.

- Știm, sunteți niște fragili efemeri care se amăgesc că s-ar putea să dureze.

- Normal, doar suntem disperant de plini de speranțe. Și cel mai bun lucru care ni se poate întîmpla nu e a Doua Venire a Cuiva pe Pămînt ci noi să ajungem realmente într-o altă lume. Una în care nu mai e nevoie de vise. În care totul se realizează mai repede decît îți poți imagina!