poem extra cu tanti Obi

mottor: „fîntînile seacă din obişnuinţă” – Sixtus Acvarius

în accepţiunea comună
în sufleţelul de mic litraj al lui tanti Obi
există rezerve
şi anume citez:
„care poezie dom’le?
vise şi iluzii în care se aberează
ca să aiurim de bine!”


tanti Obi îşi înfige demonstrativ
mîna în pămînt şi zice io
ştiu o treabă omule:
ce-i în mînă nu-s avioane verzi pe pereţi


cu toate astea
treaba e că n-are de unde să ştie
cîtă poezie e acolo în pămînt
la capătul lumii


aşa că vine cîinele de poeth îi miroase
elocvent mîna demonstrativă
şi pe urmă bestia ridică piciorul


unele tanti Obi îl mai şi mîngîie
pe chestia asta
susţin că e ordinar că ele ştiu mai bine
de cele mai multe ori îşi ia un şut
în bot
şi totul se reduce la cîteva
solemne schelălăieli sexymentale


aici intervin eu amical de cursă lungă
de zbor de înotat pe jos
şi tanti Obi sare pe mine
tocmai a aflat că transport poeme
intern şi internaţional că pun
realitatea la căruţă să-i dăm biceps


eheei tanti Obi e tristă o doare mîna
io umblu aerian pe sub pămînt ca strechea
o salvez urgent la capătul lumii
acolo unde ne învie pămîntul după glaciaţiuni


acolo unde se prăpădeşte în lacrimi toată
lumea de rîs