ehee solitudinea e o maladie de performanţă
te antrenezi pentru lupte libere cu tine însuţi
fără învinşi sau învingători ajungi
un discobol cu propriul cap aruncat în mare
şi vesel săltînd ca o piatră pe valuri
solitarul fericeşte lumea oriunde seduce
iar singuraticul doar cînd se duce
niciodată n-a fost invers
speri să ajungi în iad şi te temi
că vei ajunge în rai
între timp ninge din convingere pentru că
e neînstare pămîntul să reţină apa
în marea lui dragoste de deşert
şi te trezeşti vorbind de marea ta dragoste
de înrăirea ta destul de bună
ca să ţii din rărunchi cu dinţii de cineva
la fel de confuz şi de îndîrjit
ca un dumnezeu uitat într-o milă
într-o fericit de nouă-veche disperare
în rest
ce să mai crezi fetele se prostesc serios
te tentează să atentezi la suprafaţa lor
moale şi pudică aşa în slow motion
devii păpuşa lor cu un singur picior
un fel de emoţie vibrantă
şi introductibilă
în timp ce noi ne convingem că suntem realmente
cel mai mare spermatozoid de pe planetă
fără alte soluţii decît praful şi pulberea
dar nişte prăpădenii foarte constructive
da părem varză şi totuşi căliţi
marcaţi în adevăratul sex al cuvîntului
aşa mergem înainte uşor jenaţi
amestecaţi în vin şi în pîine
să îl descoperim pe ieri şi mai ales
să-l facem memorabil pe mîinele
nenorocitul
ehei legenda continuă cu un relaş astenic
după o îndurare din răsputeri în care
păream victime sigure
nu-i chiar aşa dar vine bătrîn şi pervers
frigul ne ciupeşte de fund ca pe domnişoare
legenda continuă iar norii
se duc uşuraţi de sine
ca nişte vaci în flăcări
şi pasc asfinţitul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu