un cartof de-men-ţi-al

doamne şi eu tocmai voiam să mă şi veselesc

să mă simt sau să îmi pară bine

dar dumnezeul meu e musai ceva

de care mă simt

sau îmi pare rău

mă întreb cam trist

ca o jivină orbeţ de divină

cît mai putem ajunge de ne-mai-văzuţi

şi nu doar că e de dorit dar

e de-men-ţi-al stringent

ca să ne vedem

păi cum de ce păi numai faptul că în consecinţă

ne-am putea despărţi prieteni

ar merita ditamai harababura

mă bîntuie benga la devlă

cum să mai spun nici mie

nu mi-e destul de limpede ceaţa

inima mea e un cartof creşte în cîmp

liber ca iarba plouă buruieni acolo

dinadins ca să înfloresc drăgăstos

da' numa' de-al naibii mă imunizez cu ambiţia

să vin să aburesc în farfuria ta

pe urmă gata devin invizibil şi

asta e toată memoria cartofului

tot dumnezeul lui nenorocit

he-he păi cine să mai şi ştie

care anume cartof

şi cum

şi de ce?

Zoon poetikon * fă click să te vadă calu' :))

The happy side of naiba

numele fişierului e naiba
cînd vreau să-l închid mă întreabă
salvaţi modificările făcute la naiba?

salvez la naiba da
suntem specia care salvează naibii tot
deşi cea mai conştientă
din cele pe cale de dispariţie
nişte fragilopaţi dîrdîici
o momentană complicaţie
a unei simple picături de apă

ne salvăm marea noastră dorinţă de milenii
fiind aia să anihilăm frica de moarte
deşi suntem tot timpul
acelaşi inutil şi împuţit lucru
acelaşi cadavru constructiv
de miresme suav însufleţite
cu visele noastre mustind de zei
un zombi pe care-l trăsneşte aşa
o putere şi un curaj
de-vas-ta-toa-re

uite civilizaţia e mediul ideal
în care vezi de viu că mori
aşa că îţi dai seama ce bucurie e
doar faptu’ că eşti aici?
că aici e singura bucurie care te mai iubeşte
indiferent de răspunsuri sau tăceri?

orice lucru e de prisos
iar bucuria e aici fără cauză
şi e pe negîndite

„te rîzi ca proasta în tîrg” – se spune
şi e un mare adevăr aici
şi e o mare tristeţe
e chiar o nebunie

frica de moarte: da’cine
mă-sa e acest zeu malefic
de care ne temem mai dihai ca de dracu’?
şi de ce naiba să mă tem cînd din prima secundă
a acestei Nesimţite
nu mai simt naibii nimic?
cînd nu mai sunt decît un împuţit de lucru inutil?

păi măi Lucrule
io-te că io te comentez şi te omorez de nu te vez’:
dacă nu simt nimic după tine
de ce chetrii aş mai simţi înainte
cînd erai al naibii de fierbinte?

o fotografie de pe net care mi-a plăcut. de oribilă ce e şi sublimă

EXBIRD

Protest in numele puilor de brad

Mos Craciun taie numai porcii cuminti

Club Pogor - Cenaclul Virtualia afterparty

De la lucruri serioase la destindere, felicitări şi îmbrăţişări

Maria ninsă pe treptele clubului Pogor

Ramy "văduva" veselă cu felicitările în braţe

Ramy cu baronul de Tîrgu Mureş, George cel Asztalos

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Ramy cu un îngeraş pe nume Ştefana

Veteranii Virtualiei cucerind încă o Troie

Ramy cu Valter, doi folkişti ardeleni

Georgel cu Nanu, ca un tată şi fiu virtuali

Silişteanu cu două îngerese din Ardeal

Cu muţumiri gazdei noastre de suflet Alina Manole şi celei a oaselor noastre obosite, Maria Prochipiuc, cu bucurie şi speranţa revederii în viitoarea ediţie a cenaclului, amical şi fain-frumos al dumneavoastră George Asztalos.

Cenaclul Virtualia ediţia a IX-a Iaşi 15 decembrie 2007

Pentru detalii amănunţite despre cenaclu accesaţi www.virtualia.wordpress.com

Eu am doar un punct de vedere fotografic şi acela de ardelean. sâc sâc.
i-ote şi pozele:

Iaşi, zona centrală, Eminescu şi Coca-Cola

Voievozii Moldovei cu zăpezi în plete

Aici sunt esenţele dumneavoastră bahice

Afişul ambiţios al Cenaclului Virtualia

Bugetul suprasolicitat al Virtualiei

Stelian Vicol - redactor la Porto Franco, Galaţi

Grup de crăciuniţe "prietenii muzicii", colinde din Ardeal

Dublă lansare de carte, Paul Gorban - "Îngerii mint femeile" şi "Galeria de artă vie" împreună cu purtătorii de cuvânt Maria Prochipiuc şi Ciprian Voloc

Ramy Secrieru ghin Lechinţa ghe Argheal, folk angelic

Alina Manole, zâna şefă a cenaclului o gazdă sănătoasă, frumoasă şi devreme acasă

Valter Ghicolescu, recital de folk, colinde ardeleneşti şi versuri de A.Păunescu

Florian Stoian Siliştianul ghin Cluj ot Piteşti cu poeme aproape aromânesti


Alexander Stoicovici, un poem serioos

George Asztalos fâstâcind două poeme vesel-hibernale în premieră la Virtualia

Liviu Nanu ot Roşiori, poeme apăsate pe orice tastă (tasta any)

Daniel Bratu ot loco, don' poet-inginer

Daniela Bordieanu ot Bacău, o ing(in)ereasă poetică

Bogdan Groza ot Baia Mare

Eugenia Reiter din Slatina

Grup "folk-ist" Ramy cu Ştefana, Mircea, Matei şi prietena

La plecare, două doamne, pe scara în spirală
(Maria Prochipiuc şi Ramy Secrieru)

O ediţie reuşită, oameni calzi şi generoşi, gazde perfecte, o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului după care ne pare rău că a durat atât de puţin din care implacabil rămâne doar amintirea. Amintirea la care subscriu şi eu fotografic, convins că bucuria e să mergi acolo unde nu e nici o cărare şi să laşi o urmă.

Amical şi fain frumos,
al dumneavoastră George Asztalos

Zîmbeşte.E o nebunie

maxi-taxiul citadin opreşte la staţia Oropsiţilor
un el şi o ea rebegiţi deschid uşa întreabă şoferul
"sara bună nu mereţi la Berghia?" e stupoare
se răspunde că "nu că merem la şcoala de hanalfabeţ"
"aha noa bine" zic ei "de fapt" zice omul cu volanul
"scrie şi aicea pe tabla asta...""lasă-i dom'le"zice
o deranjată cu ruj "nu vez' că o mîncat bureţ'?"

se rîde sunt excedat de vulgarismele astea educate
îi spun şoferului "stai dom'le numai un minut că am
o treabă şi revin" cobor apoi şi îi îmbrăţişez.
mai întîi pe băiat pe urmă fata le urez "să fiţi iubiţi"
respectiv "nu vă pierdeţi speranţa" i-am năucit

treaba lor mă întorc în maşină ofer explicaţii savante
"e fratele meu şi sora mea" zic "o să moară amîndoi"
"au un cancer terminal cu autor necunoscut e o belea"
zic şi adaug "e jalnic : toate vor fi bune şi frumoase"

ciudat obicei spun unii dar eu sunt berbec
faptul că îmbrăţişez mulţi oameni aproape străini
e stupefiant îi bulversează efuziunile mele
şi cum să nu te bage ciuda asta în toţi dracii
dacă şti clar că nu-i vei mai vedea niciodată?
dacă se vor înstrăina definitiv ca moartea
cum să nu fi dureros de diliu
cu tot ce ţi-a rămas mai viu?

aha moartea dă speranţe s-ar spune
măcar atît în morţii ei
de oaie turmentată de streche
măcar atît cititorule
anonimule şi şmechere
fratele meu
cred că în fiecare zi
sunt pretutindeni
tot mai mulţi oameni vii

şi aici lîngă sperietoarea asta
lîngă care leşin că e musai
într-o fericită de zi să mor
aici lîngă apocalipsele călare pe cai
tupeul nostru e tot mai nebun

şi tot
mai zîmbitor

poate că totul se petrece într-un limbric

era un realism muşcător m-am trezit într-un cîine
în cele mai umile simţăminte posibile
eram indignat strigam strident
cred că înjuram în cîineasca mea de baltă
dincolo de gard la spital pe un teritoriu sigur
îmi făceam şi eu ca tot omu' dathoria
îmi răcneam plămînii la diverse mă cam hîrîiau
îmi stîrneau cele mai ostile animozităţi
eram capabil să rup lanţul cu capul nu alta
păream o catastrofă m-au dat şi într-o emisiune
la ziar stăteam în patru labe în amiaza mare
speriam lumea pe drum aveam o animalică sălbăticie
în atitudini eram dat dracului dar cică-mi apăram
propriile principii de înger prădător păzitor
prădam pe naiba şi ce chetrii păzeam exasperam
populaţia afectiv ca o bestie domnule tulburam
neliniştea publică serios eram o calamitate
se umpluse oraşul de unii ca mine nu mai avea
loc omu' de noi să parcheze nici acasă nevasta
îi făcea nişte crize de toată coma avea şi cu inima
ca să vezi totul dovedea un realism foarte tăios
încît m-am trezit un chirurg
şef general de spital răcneam tăios la subalterni
la subordonaţii mei subdezvoltaţi de pildă
aveam un specialist în limbrici
ăsta credea că pe toţi pacienţii îi durea în cur
de fapt ei voiau doar să-i facă bine care limbric
uite venea o gravidă îi zicea "ai limbrici" şi ea
înţelegea nu era bătută în cap "se mai întîmplă" era convinsă "poate că totu' se petrece
într-un limbric" explica specialistul
anume "într-unul extrem de cosmic
şi prost ca noaptea" zicea "nici nu sesizezi
acest aspect colosal" era halucinant era o situaţie
pacienţii deveneau tot mai impacienţi ei nu muşcau
atît de uşor gogoaşa asta insipidă cu limbrici
erau agnostici unii pretindeau un diagnostic fix
la obiect şi anume precis cu exactitate "vă spun io"
zicea specialistul "că domnul cu mîna ruptă care
a căzut din pom are limbrici" "limbrici pe mă-ta"
i-am tăiat-o ca un şef care mă respectam de spital
"are o fractură băi loază" şi "de ce stetoscopu' meu
să aibă taman limbrici?""păi" îmi şopteşte
specialistul "pe mă-sa" cică "dacă l-a mîncat în cur
să se suie în pom..." e-te na:
ce poate face limbricu' din om!