maxi-taxiul citadin opreşte la staţia Oropsiţilor
un el şi o ea rebegiţi deschid uşa întreabă şoferul
"sara bună nu mereţi la Berghia?" e stupoare
se răspunde că "nu că merem la şcoala de hanalfabeţ"
"aha noa bine" zic ei "de fapt" zice omul cu volanul
"scrie şi aicea pe tabla asta...""lasă-i dom'le"zice
o deranjată cu ruj "nu vez' că o mîncat bureţ'?"
se rîde sunt excedat de vulgarismele astea educate
îi spun şoferului "stai dom'le numai un minut că am
o treabă şi revin" cobor apoi şi îi îmbrăţişez.
mai întîi pe băiat pe urmă fata le urez "să fiţi iubiţi"
respectiv "nu vă pierdeţi speranţa" i-am năucit
treaba lor mă întorc în maşină ofer explicaţii savante
"e fratele meu şi sora mea" zic "o să moară amîndoi"
"au un cancer terminal cu autor necunoscut e o belea"
zic şi adaug "e jalnic : toate vor fi bune şi frumoase"
ciudat obicei spun unii dar eu sunt berbec
faptul că îmbrăţişez mulţi oameni aproape străini
e stupefiant îi bulversează efuziunile mele
şi cum să nu te bage ciuda asta în toţi dracii
dacă şti clar că nu-i vei mai vedea niciodată?
dacă se vor înstrăina definitiv ca moartea
cum să nu fi dureros de diliu
cu tot ce ţi-a rămas mai viu?
aha moartea dă speranţe s-ar spune
măcar atît în morţii ei
de oaie turmentată de streche
măcar atît cititorule
anonimule şi şmechere
fratele meu
cred că în fiecare zi
sunt pretutindeni
tot mai mulţi oameni vii
şi aici lîngă sperietoarea asta
lîngă care leşin că e musai
într-o fericită de zi să mor
aici lîngă apocalipsele călare pe cai
tupeul nostru e tot mai nebun
şi tot
mai zîmbitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu