Toate grijile mor. De dau in gropi

fraţilor iată că în zilele mele de la apusul verii
la vremea cînd împrăştie teiul
ploaia lui de aur
a venit la mine neştiut şi pe ne-simţite
îngerul cel pazitor-exterminator
care m-a întrebat ce este
cu faţa mea dusă si
cu umerii mei aduşi?

păream mai degrabă du-te-vino
(între noi fie vorba)
la o sumară luare în evidenţă

“nu te mai tot îngrijora”- mi-a zis -
“în grijania ta îngrijorătoare”
(nu ştiu dacă mă înjura sau ceva)
“caută acolo pe dedesubt nişte linişte”-
mi-a zis el liniştit -“caută dedesubt si
toate celelalte ţi se vor oferi pe deasupra”

(arătarea asta chiar începea
să mă îngrijoreze)

“oricît s-ar strădui cineva
să se necăjească azi” -
spunea -
“mîine statuia lui nu va creşte
nici măcar un milimetru”

tot ce-i posibil şi chiar mai mult
i-am zis
oamenii se întrec pînă şi în olimpiade
ale nenorociţilor
îsi smulg coafura laolaltă cu paranoia din cap
şi mor de dau în gropi
mai ales pentru grija altuia

habar nu am i-am zis de ce e musai
sa-şi facă unii zilele
cu urîciuni probabile
cînd toată lumea ţi le serveşte aici şi acum
gratis sau pe doi lei

“păi vezi?” - mi-a zis el -

“grija e cam perversă dacă o atingi
pretinde că e copilul tău
şi mai tîrziu copilul vrea afară
vrea acolo la întuneric unde e plînsetul
şi scrîşnetul dintilor”

cert e că bucuria nu dă în gropi – i-am spus -
nu dă în gropi cînd vor grijile

“singura ei grijă” - zicea
“şi singura ei lipsă e aia
că e lipsită de griji”

bun păi mi-ai luat o grijă cît toate zilele
păziterminatorule – i-am zis -
las-o să plece e destul de mare deja
să aibă grijă de ea însăşi
şi să se descurce în grijania ei
de una singură