Ruperea în tragedie

Mottor: "am rupt-o în tragedie" - Ch. Chaplin

Tragedia e conceptul estetic cel mai condamnabil la fals în acte publice. Cum să redea cineva, chiar artist autentic, la modul plăcut simţurilor, o nenorocire, o catastrofă abominabilă? O asemenea treabă nu doar că e ireală şi improbabilă dar falsifică însăşi ideea de estetic. Nu e absolut nimic de plăcut în moarte oricît de eroică ar părea. Chiar pretinsa plăcere e doar prostia aceluia care "se răzbună", provocînd-o. Sau, la fel de tembel, acela care "se felicită" că îi supravieţuieşte...

 Tragedia e bolovanul care cretinizează estetica. Îi taie orice plăcere, altfel accesibilă. Singurul mod de a o aborda e doar exagerarea ei, dusă la limitele absurdului, pentru a o face demenţial de ridicolă. Pentru că în spatele oricărui aşa-zis sublim, care transformă bubele în preţiozităţi noi, stă un cor antic de bocitoare, un fortissimo de falseturi ridicole...

Tragedia e cel mai egoist sentiment posibil. Orice durere are propria ei personalitate şi nu se poate resimţi de doi oameni la fel. Orice ai face nu poţi exprima tragedia altora fără parfum de eşec şi falset. Nimeni nu-l poate urma pe Orfeu jos în iad. Asta e propria lui nenorocire care i se întîmplă doar lui şi nici dracu nu o poate retrăi chiar de ar fii nemuritor.

Tragedia în sine, ca idee, nu trebuie să existe decît pentru sine, "per se", altfel se ajunge la comicul situaţiei zombilitice de "hai să vă arăt ce tare am murit"...

Sau al "producătorului" de hollywood, al exploatatorului de păreri de rău, al cerşetorului miliardar foarte "demn" de milă. De fapt nu există niciun fel de demnitate în "arsenalul" tragediei. Doar un fel de durere degeaba cu aere demne. Fără nimic de înţeles din prostia care "ne doare" sau aia care "ştie ea ce ştie". Tot ce poate suscita e o mimică ieftină de suferind închipuit...

În faţa morţii, de dragul tragediei, se plînge ori pentru că eşti redus mintal ori că n-ai bani...

Orice pretinsă resemnare rezultată din tragedie nu e decît dezgust. Titanicul distruge în tine gustul pentru călătorii exotice. E o catastrofă cel mult dezgustătoare. Mult mai interesant e eroismul lui Tom şi Jerry. Cum să nu te leşine destinul epopeeic umflat în pene al acestui Hercule circar de doi lei? Toţi prometeii de operetă nu pot să termine altfel decît la circ. Acolo unde mai răsar uneori vreo doi fani turmentaţi, gata să urle de cea mai plăcută groază posibilă...

În concluzie, actualmente, tragedia şi-a trăit paiul înecatului, şi-a făcut mălaiul praf şi pulbere, după kilometri întregi de calamităţi de larg consum. Actualmente mai mergi la teatru doar "ca să vezi de ce mai suferă unii fraieri". Nu de alta dar amărîţii ăia de actori sunt chiar impresionanţi, cu toată dileala lor, moartă de rîs...

Actually we want to sleep. For good

dormim pe noi si realitatea traieste in locul nostru

suntem traiti de ea gramada

si

“ce sa-i faci” e intrebarea salvatoare

a tuturor luzarilor

“dormi pe asta” - spun englejii

daca vor sa mai reflectezi asupra unor decizii

si sa alegi in deplinatatea odihnita

a facultatilor mentale

dar treaba e ca in ciuda faptului

ca adormitii se mai gindesc si bla bla

scopul real al tuturora e sa doarma pe veci

realitatea e ceea ce ne scapa

nu iepurele cu palaria lui

ci iepurele care scapa

din palarie

e simpatia tuturor lipsurilor

care te umplu de plenitudinea ca mai e ceva

e clar ca mai e ceva

(“un fleac” - vorba aia)

care ne-a scapat

care mister?

Care magie?

Stim noi ce stim

de ce e palaria neagra

si iepurele alb

atita ca e ceva un bizdic

care ne-a scapat

stim pe naiba e inevitabil ca sa ne scape

are ceva de lume de dincolo fara explicatii

ceva de terminare de interzicere

a tuturor semnelor de circulatie

stim doar aia ca habar n-avem

si daca ai planuri mari sa-ti legi crucea de streang

ca sa te balangani in gol

ca sa iti dai singur impartasania

nu vei apuca sa profiti de investitia asta

treaba e ca dormim de vii

si realitatea evadeaza se duce

sa schiopateze beata pe aratura

ce sa-i faci vorba aia

lipsim gramada

ca niste somnambuli zevzeci

si nu mai visam nimic decit asta

sa

adormim

naibii

pe veci

Moartea sperietoarei

e aiurea nu avem nimic

cel mult un loc acolo 

unde să dăm dracului de pămînt
cu toată şandramaua

la 49 de ani nu-ţi mai trebuiesc multe
şi vezi în pierderea minţilor
un noroc nesperat

ai revelaţia că te doare şi lumina
doar dacă o priveşti

la 49 de ani mai e prea puţin
dar lumea te flatează că ohoo
eşti chiar tînăr
tînăr de-ţi vine rău

în mod normal te cam părăsesc
dragii de copii dacă-i ai
oricum ferească-te să divorţezi de meserie
sau să te concedieze nevasta
că nu te mai vrea nici mama dracului

în alte ţări proaspăt îmbătrîniţii
îşi iau o sex-bomb-baby-sitteră
din ţări subdezvoltate
şi pleacă în insule
să o digitalizeze

tu te miri că mai poţi urca
scările interminabile ale blocului
fără să pomeneşti toţi dumnezeii

una peste alta trebuie să te deştepţi
să fii atent că vin zile
în care realitatea va ajunge
proastă ca noaptea

ca la teveu unde urmează femeia
care şi-a cuţit iubitul
cu 49 de lovituri pe minut

măi să fie io nu cred
io sunt prost de tînăr încă
dar cel puţin ştiu o treabă:

nu tot ce îi prosteşte
mă şi mănîncă!

Toate grijile mor. De dau in gropi

fraţilor iată că în zilele mele de la apusul verii
la vremea cînd împrăştie teiul
ploaia lui de aur
a venit la mine neştiut şi pe ne-simţite
îngerul cel pazitor-exterminator
care m-a întrebat ce este
cu faţa mea dusă si
cu umerii mei aduşi?

păream mai degrabă du-te-vino
(între noi fie vorba)
la o sumară luare în evidenţă

“nu te mai tot îngrijora”- mi-a zis -
“în grijania ta îngrijorătoare”
(nu ştiu dacă mă înjura sau ceva)
“caută acolo pe dedesubt nişte linişte”-
mi-a zis el liniştit -“caută dedesubt si
toate celelalte ţi se vor oferi pe deasupra”

(arătarea asta chiar începea
să mă îngrijoreze)

“oricît s-ar strădui cineva
să se necăjească azi” -
spunea -
“mîine statuia lui nu va creşte
nici măcar un milimetru”

tot ce-i posibil şi chiar mai mult
i-am zis
oamenii se întrec pînă şi în olimpiade
ale nenorociţilor
îsi smulg coafura laolaltă cu paranoia din cap
şi mor de dau în gropi
mai ales pentru grija altuia

habar nu am i-am zis de ce e musai
sa-şi facă unii zilele
cu urîciuni probabile
cînd toată lumea ţi le serveşte aici şi acum
gratis sau pe doi lei

“păi vezi?” - mi-a zis el -

“grija e cam perversă dacă o atingi
pretinde că e copilul tău
şi mai tîrziu copilul vrea afară
vrea acolo la întuneric unde e plînsetul
şi scrîşnetul dintilor”

cert e că bucuria nu dă în gropi – i-am spus -
nu dă în gropi cînd vor grijile

“singura ei grijă” - zicea
“şi singura ei lipsă e aia
că e lipsită de griji”

bun păi mi-ai luat o grijă cît toate zilele
păziterminatorule – i-am zis -
las-o să plece e destul de mare deja
să aibă grijă de ea însăşi
şi să se descurce în grijania ei
de una singură