despre nişte bau-bau

scrie nişte poizii frumuaase zice Sănduca
despre ceva cu flori şi cîmp cu iarbă
sau despre zăpăcelile alea de păsări
nu despre bau-bau

i-am zis că scriu o poiezire de iubire
către bau-bau
ca să nu mai fie rău dar ţi-ai găsit

bau-bau ăsta e o cocomîrlă necesară
creşte pe lîngă casa omului
creşte cophii cuminţi
şi nici nu cere de mîncare
dară-mi-te o poezire de iubire?

l-am lăsat să-şi vadă the amaru’ lui şi ne-am dus
cu Sănduca fără flori păsări şi iarbă
direct la magazin
era o mare criză de lapte şi mălai
da’ mai ales de cipsuri d’ălea
cu surprize de doi lei
toate bune şi murfoase sau invers

cine mai ştie de unde a venit omul ăsta negricios
io taciturn ea vorbăreaţă s-a băgat în seamă cu el
am un sac mare i-a zis închid acolo copiii răi
ca să păzească şobolanii să nu fugă din sac
bîrrrr a zis Sănduca io sunt cumiiinte
i-am zis că vezi să nu mai faci belele că acolo ajungi
şi o să ţineţi unii de alţii cu dinţii ca şobolanii

Sănduca a făcut click în căpşorul ei şi a zis ochei
şi aşa într-o murfoasă de zi a rupt o creangă din mălin
m-am ofuscat şi i-am spus că de ce rupe floarea
cu tot cu săraca aia de creangă
că florile sunt puii ei şi creanga e mama
şi că să-i fie ruşine că face belele şi o spun lui bau-bau

Sănduca nu ştia de ce e voie să luăm puii şi mama nu
i-am spus că atunci n-are cine să mai facă pui
aha a zis păi am fost foarte rea şi cred că nenea ăla
o să mă pună în sac să mă joc cu urîţii ăia de şobolani

lasă i-am zis
că vorbesc io cu el să te ierte de data asta
de data asta Sănduca nu m-a crezut
şi seara am văzut-o cu o găletuşă de apă
ţinea creanga aia udă şi ofilită în mînuţele ei aşa

şi o mîngîia

de ce mă bonsai

totu-i o chestie de dresaj şi de repetiţie
ne miniaturizăm ştiinţific e raiul pe pămînt
aici la Popasul Muma Pădurii

în puterea obişnuinţei dimineaţa
e un tranchilizant maniaco-depresiv
care îşi pierde efectul rapid

e nevoie de alta şi alta şi niciodată
nu e destul
e schizofrenetic de puţin
încet încet şi inevitabil
dependenţa ajunge la electro-şocuri

oamenii sunt ciudaţi nu crezi
că ăia răi sunt toţi închişi
în schimb eşti mereu mai convins
că o grămadă umblă liberi
şi tot mai trăsniţi printre noi

uite asta e o dimineaţă atît de liniştită
încît nu m-ar mira
dacă ar deschide termopanul
o con-tempo-rană frumoasă

şi ar urla îndrăgostită spre cer

interviu şi interpretare text personal la Experimentele Roliteratura

Hipocriţilor şi fraţilor mei lectori...vi se pregăteşte ceva:

Teiul meu balşoi. Zis şi Gică2

am un tei am un tovarăş de proximitate
lîngă blok un tip înalt şi balşoi
de cîte ori ies în balcon să iau aer cu pipa
mă ameţeşte îl întreb ce să mai zăpăcim
de parfum draj tovarăj gică tace
în general îi trec păsări prin cap îşi ţine
creanga streaşină la frunte se leagănă
şi-mi face subtil cu ochiu’

are nişte ochi de camuflaj
uneori e o lumină în ei de parcă
răsare clorofilă din soare

vecinii şoptesc pe ascuns „a crescut feroce”
(gică spune că sunt cîini răpciugoşi
şi pestilenţiali care se pişă la rădăcină)
ei spun că riscă să cadă pe blok şi ehee
riscă pe mama lor de meschini

gică e un deosebit de galben-verzui
în ordinea fenomenelor

văzuţi la microscop toţi suntem mici ticăloşi
de diverse calibre
avem impresia că jupînii ne scuipă distraţi
direct în creştetul capului
aşa că învîrtim găinării mărunte
să nu se sesizeze din avion

io cred că gică ăsta al meu rîde
de toată insatisfacţia de boala esenţială
a spaimelor noastre

ştie că mai sus de el nu e nimeni
aşa plouat cum e şi ascuns sub iarbă
dar dacă prin nuştiuce minune ar fi
şi-ar ţine creanga streaşină la frunte

aşa amical şi bio-zeieşte
cum mă tot zăpăceşte gică pe mine
io cred că i-ar zîmbi

De-a mă-sa şi de-a tac-su

pînă la urmă ce mă-sa suntem adulţi
avem deprinderi cu greutate chiar grave
dacă nu mă înşel
pînă la urmă vine o linişte aşa
aproape cimitirică
umblăm aşa pe vîrfuri
să nu trezim copchilu’
pe urmă strigăm „copchileee
făzz lecţiile nu te prosti lela-n tramvai
că îţi abrutizez delicatesele...”

pînă la urmă umblăm în deprinderi
în sobra noastră de surîzătoare dezamăgire
dar există consolări se dau şi premii
ne giugiuleşte la sexyment o naibă angelică
da’ cum să mai reţii de unde ai plecat
te lasă neuronii cu ochii în soare
sau sideraţi în foste sticle pline
în melanholii de siliciu

la urma urmelor avem şi soluţii
ne spală de zor nişte ape murdare
ne iasă experienţa pe urechi cine ştie
ne dau şi adeverinţă cu acte în regulă
ne pun la punct în rîndu’ lumii

în trăsnita ei de nenorocită
de ipocrizie

mahmuritor.exe

azi sunt rupt în gură copii
un fel de tinereţe mahmură
şi patinată cu oxizi face lumea
bine-nţeleasă
iar pe mine tot mai rău

mîngîiat deasupra mormîntului gol
şi lovit cu dedesubturi în plin

e clar o să-i iert pe toţi şi pe toate
înafară de ce trebuie făcut acum
şi asta e tot ce mai vreau
să-i dau bătaie

deşi
am prostit ştiu că doar inocenţa
asta a mea e de vină

nu ne scăldăm de două ori
în aceeaşi şampanie desigur
m-am hotărît mă fac arheolog
vreau să ajung o celebritate
dintr-o ruină

Ateisme foarte creştine. Aproape paranormale (2)

lumea e necesitate sau întîmplare, e spirit sau materie în esenţă, atîta cît gîlceava filosofilor o vrea pură şi definitiv distilată în concept. buba e aia că toată cunoaşterea nu e pînă la urmă decît o punere de acord cu imposibilul. iar norocul e ăla că nu ne puşcă nime' dacă nu vrem să alegem. s-au cam rărit dictaturile iar inchiziţia s-a mulţumit pînă la urmă să scurme în cutia milei...:) asta nu ne împiedică să punem în discuţie variantele principale disponibile şi, eventual, să construim una nouă. nu prin demolare şi nici prin castele gonflabile. rănile comunisto-naziste ale secolului abia trecut nu se vor vindeca prin mila mîntuitoare a creştinismului şi nici prin jemonfişul capitalist. nicio ideologie nu are panaceul universal, necesar stuporilor noastre autodestructive. în felul ăsta pot crede foarte bine într-o religie a literaturii de pildă, într-o sectă a lui Als Ob sau ceva...e acelaşi lucru şi total aiurea. se poate desfiinţa şandramaua la primul vînt mai nervos...deocamdată ne mulţumim să strigăm "vino doamne, vino doamne" şi domnul respectiv se face siderat că-şi leagă şiretele...:) unii spun că adevărul e pur ştiinţific. şi socialismul era la fel şi ne-a adus la sapă de cauciuc...:) după mine ştiinţa, care a pornit vitează în recunoaşterea necunoscutului nu a ajuns decît în acelaşi loc: la recunoaşterea necunoscutului. cît la sută din funcţionalitatea creierului uman e cunoscută? foarte puţin. ridicol de puţin. în schimb am ajuns la nivel subatomic, la bombe nucleare şi inginerii genetice, gata să distrugem şi să recreem lumea de la început. spunem despre un biet cerşetor că n-are niciun dumnezeu dar despre lumea în care ne mor copiii de Sida noo...că ne beşteleşte popa şi pune poliţia pe noi. ar trebui date legi pentru orice formă de teroare inclusiv sau mai ales ideologică iar copiii la şcoală să fie învăţaţi mai ales să creadă în propriile lor mîini. mîini care, singure, îi pot face stăpîni ai propriilor destine. nu părinţii, nu sistemul sau sistemele, nu aleluia din cer sau naiba de subpămînturi. alegerea suntem noi, fiecare în parte, noi suntem alfa şi omega, în rest ducă-se toată lumea cu şandramaua ei...de zoozei! nu ne oblgă nimeni să sărim în prăpastie sau să escaladăm groapa himalayelor. dar orice formă de ideologie e şi una de drog. drog pe cere îl testăm pe pielea noastră şi care dă dependenţă şi ne "eliberează" în mama ei de sclavie. se spune "să gîndim liber" dar nu e suficient, trebuie acţionat liber, trăit pe deplin liber ca Diogene odinioară, din propria neacecvare la lume şi datele ei corupte, din pur şi simpla bucurie de a fi viu, ca vrăbiile, fără fanatisme de sectă sau my way or the highway... poate lumea e doar o cifră într-un şir infinit de numere naturale, un atom dintr-o broască mai mare, ştiu io, ne-am amuza savuros să aflăm astfel de adevăruri, nimic nu e exclus, lumea e oricum amalgamată şi în perpetuu mixaj, nu ne scăldăm de două ori în aceeaşi şampanie şi aşa mai departe... cu asta ne punem de acord de fapt, cu limitele cunoaşterii, cu neputinţa noastră eroică de a cuprinde totul, într-un Singur Cuvînt. totul nu e spirit şi nu e materie, nu e Dumnezeu şi nu e em ce pătrat. şi în niciun caz nu vom plînge sub drobul de sare din cauza asta sau să ambiţionăm ştiinţa să recreze lumea că ne-am plictisit sau ne pare imposibilă. ne-am săturat de experimente tip Auschwitz de la inchiziţie la bomba atomică, de la Ana la Caiafa. e timpul să punem mîna pe propriile destine şi în secolul prezent să facem tot atît bine cît rău au adus ele în trecut. e timpul să punem cruce tuturor ideologiilor de balamuc care ne-au copt-o atît de democratic de te miri că mai suntem întregi. şi dacă am făcut istorie cu răsturnarea uneia din cele mai scîrbavnice şi bestiale dictaturi, să punem şi ceva comestibil pe masă nu doar old-relieable-ul capitalism consumist, cu reclame pe băţ. ce va fi nu prea ştim, e o frontieră aici, ne punem doar de acord şi vrem cu totul şi cu totul Altceva...:)
Hmm...poate om muri ş-om vedea!...:))

neosurrealism extraterestru

Gellu Naum citit de o poetă extaziată că ştie...:)