Cinema Progresul, or the Poetry of Demolition



Cinema Progresul was the symbol of our resistance in the communist period of our teenage, a place where escaping from home and from school lessons, escaping from the sadness of uniformity and the whole red stupidity of the system, even by only watching a movie for a few hours was scandalously magic and absolutely fabulous!
For me, as a teenager, it was the place where I saw my first 3D movie, with those paper glasses, a sort of Russian documentary, in which, like at the beginning of the cinematographic adventure, when people were scared of the train ”coming out” on great speed from the screen, the same fear was felt all over again, this time by three-dimensional reality, with animals walking jumping and screaming everywhere in the dark room, near us, ”threatening to eat us alive”...
For one of my poet-lady friends, now living in Bucharest, it was the place of romantic adventures, where she kissed his first shy lover-boy, up in the balcony, while watching ”Cassablanca” or ”On the wings of the wind”, several times in a row.
This escapist thing is now possible every step of the way and that may be a sort of dream come true in the actual century. But at that time, it was love on the first site, and what we believed real progress could be. Those times made possible even Romanian masterpieces of cinematography, like ”Mircea cel Bătrîn” of the Romanian screenwriter and producer Sergiu Nicolaescu. This piece of art, inspired by true events, happened in our epic fighting against the Turkish empire, can stand any time near ”The Seven Samurais” of Akira Kurosawa
! As people use to say, these are oldies but goldies, and the heroic spirit of adventure was at his best.
After the revolution, Cinema Progresul was progressively abandoned, left to the mercy of nature and the elements. As many other places become a property in dispute for the court of laws. And thus, nobody took care of it anymore. In time, thanks to the real progress of capitalism, nobody was eager to watch cinematographic pictures anymore. The name of the cinema itself become a sort of sad irony, exactly as ”video killed the radio star” now was the turn of cinema to be killed by the computer. His earthly remains are now just a sort of poetic demolitions. Not for long now, it will be buried in the memory of history, fading away in the mists of the past. This is not Hollywood. This is the kind of tragedy naturally accepted at last by anyone, like death accepted as the happy end of the world.

Dimineţi fără destinaţie



ce vreau să spun e că să nu mai spun...că altfel încep să vreau.


îmi plac diminețile trezitoare la realitate
așa cu încetinitorul
dimineți în care pur și simplu
habar nu am ce oaia ei de treabă voi face

în care planurile sunt pentru clarvăzătorii
diletanți sau de ocazie
și oricum
e prea multă teorie
în orice direcție

mereu a fost la fel evident:
realitatea are alte șmenuri cu tine
nu poți decît să-i sugerezi
mai greu sau deloc să-i impui

așa mă trezesc uneori
că semenii mei se duc cu multă grabă
în sărăcia ei de supărare
și
fără destinație
ies liniștit în stradă

nu-i nicio bogăție aici sunt convins
că majoritatea sunt doar destine ieftine
o comedie de toată jalea
pentru spectatori aparent mulțumiți

legenda cockoșului de aur

pe locul acesta au ars de vii
conform unei legende fierbinți
ultima vrăjitoare din Europa
(una care mătura orașul pe sus)
respectiv un vrăjitor fugit de pe rug
reprins și linșat de mulțime

aici s-au borât cele mai tari chefuri
ale comuniștilor

aici primarul actual zis și Florea vrea 

să ardă
amenzi pentru deflorarea imaginii publice
vrea să confiște totul dar deh:
i se opune dreptul sfânt
la proprietate

e un blestem oameni buni
boschetarii și târfele și-o ard aici
ca-n basme

am trimis poza acestui palat prăpădit
prietenei mele din Austria
o tipă destul de cultivată de altfel
și zice mă interesează cum aș putea
deschide acolo o expoziție?

trăsnit de senin




bucuria e să o ști pentru tine
și să te dai idiot
iar suferința din păcate
e inversul acestei situații

dar mie mi-a ajuns pînă-n gît
să mai sper
prefer să obosesc de somn
și mă trezesc aievea
că nu mai visez nimic

uneori mobilul mai învie
spune că morți și răniți
dă-mi un bip cînd ai chef
să mai (fim) vii

să vină cineva să mă țină că
am o fixație:
nu mă potrivesc dracului nicăieri

da sunt nesperat de singur
dar am speranțe să mă trăsnească

poveste uimită cu un cîine

era vară aruncam în apă cu pietrii
aruncam după niște pești
cred că era prea limpede apa
peștii ăia grași prea indiferenți

atunci am văzut un cîine înota pe sub apă
un cîine care voia să-mi ia toți peștii
peștii mei care mi se cuveneau
deși nu nimerisem nici unul

asta m-a enervat la culme
am aruncat și după el
am găsit o piatră mai mare și ascuțită
care nu știu cum
nu știu cum dumnezeu
i-a rupt ambele picioare din față

pe urmă cîinele s-a tîrît cumva pe mal
sîngera oribil cu oasele picioarelor rupte
și mă privea
cu niște ochi demențiali

ce-i mai bolnav e că doar se tîra
și mă privea nu scotea un sunet
era un cîine mut
un nenorocit de cîine
însîngerat și mut

pe urmă brusc m-am trezit
cu un rău teribil
nu doar îmi părea chiar mă mușca
un rău teribil

era fain cred că arătam ca un mort
pe care dansează toți dracii

Niciun apel nepreluat. Culmea!

mă instalasem cu tot comfortul inclusiv
într-un bîrlog montan era așa
ca-n filmele uitate departe
de lumea dezlănțuită
acolo în aerul tare înmuiat în frig
am zis na fi-v-ar metropola Roma lui Nero

aveam tot timpul din lume îmi priveam
ateent palmele pe urmă le scuipam
să nu le deoache toporul
și crăpam cu sete la lemne

cîinele meu mă privea uimit
dar mobilul meu mă ignora suveran

obișnuit să fac curat pentru că nu se știe
cînd pică în control ministrul murdăriei
într-o zi a venit
o ursoaică să-mi sorteze gunoaiele alea bune
(ăia micii chicoteau prin tufișuri)
și cîinele meu a protestat vehement
încît era iminent să și-o ia în bot

oricum sihăstria mea avea niște aspecte agreabile
mîncam sănătos ca un adevărat turist naturist
citeam și dormeam ca pe lună
așa în general nu reușea nimic să mă țîțîie
lumea părea aceeași poate se învîrtea mai încet
iar eu cu mobilul continuam să ne ignorăm reciproc

niciun apel nepreluat
pînă într-o zi cînd stăteam așa
peste niște lemne
cu umerii ridicați și zîmbeam aplecat într-o parte
pe un frig bestial

tu tocmai ai apărut de nicăieri
rîdeai mi-ai arătat mobilul
cîinele meu se mira la culme
și toată lumea aceea dezlănțuită
brusc a înțeles
că nu mai poți

Monumente și fițe


Conform nonconformistei înțelepciuni populare cei mai drăguți vecini sunt ăia care s-au mutat. Așa și cu ex-comuniștii: cei mai drăguți sunt cei care se mută. Cei care au înțeles că e mai bine să ne lase în pace. Ăștialalți o mai lălăie pe lîngă noi cu melodia preferată: ”era mai bine înainte”…păi și normal, doar sloganul lor preferat era ”tot înainte”! Numai că acum par să se ducă tot înapoi, la așa-zisele vremuri bune. Realmente și logic vorbind, dacă era mai bun comunismul, ideologia lumii la ora actuală era majoritar comunistă. Din nefericire a adus mai multă pagubă decît bine în lume. Ca o casă a lui Ceaușescu, enormă, puerilă și inutilă. O casă pe care a trebuit să o recondiționăm, să o punem la punct, să o facem eficientă. Și, în sfîrșit, una pe care copii noștri o vor locui sau o vor închiria. Deocamdată încă mai finisăm la ea ”asistați” de monumente ex-comuniste și de fițe neo-capitaliste. Uite de pildă vine fiică-mea și mă întreabă nerăbdătoare tati cînd naiba va fi și la noi mijto odată? N-am să-i răspund cu enormitatea aia a luminiței de la capătul…lumii. Dar, pentru că invidiază ”babele alea americane tot un party și o croazieră”, îi spun: fain va fi cînd toți ex-comuniștii, actualmente magraoni, vor ajunge niște babe de croazieră. Și fain ar fi dacă Titanicul ăla al lor se va scufunda cu enormitatea lor degeaba, cu tot.

Tra-la-la mulți Fani 2011!