Hey Cristmas...live the kids alone
Am zis că make your Santa speech dear Cristmas şi pe urmă Live the kids alone să-şi zbenguie bucuria în felul lor...:) Uite că de dragul întrunirilor de familie prea ne amestecăm grijile părinteşti cu nevoia lor de independenţă. "Reîntîlnirea cu părinţii...se spune la radio...care ne-au fost alături tot anul" (sic!) păi cum chetrii adică te reîntîlneşti cu ticu-to care ţi-a fost Alături Tot Anul? Aiureli de bîlbîiţi lipsiţi de inspiraţie. E un dar de Crăciun să-i cărăm după noi în întruniri scorţoase de adulţi? Dar e să-i dai copilului ce-i al copilului nu să facem pe învăţaţii şi să le furăm distracţia. Îmi place expresia "plînsul celor făcători de bucurie" pentru generozitatea ei dar mă apucă groaza de opusul acesteia:" bucuria celor făcători de plînset"...căci a lor e politica şi barbarismul "ştiinţific" al sfătoşilor zilei. Al ălora care ştiu ei mai bine cu ce se papă Sărbătorile. Cu bani sex şi haleală udate din belşug cu băutură. Păi Spiritul Sărbătorilor e exat opusul acestor excese. E un copil ne-lăsat în pace şi bucurie nici acum. Ce e aşa de greu de înţeles: ho-fucking-ho-ho şi pe urmă gata oameni buni...live the Holly-Kid alone...şi have a life ce naiba...:)
Elegie cu pui de brad
se va tăia şi anul ăsta puiul de brad
ca-n vremea lui Irod pruncii din Iudeea
aşa e meciul se va găti de bîlci
trupul lui firav şi muribund
şi îi vom intona imne eroice oh tainembaum
oh taunembaum
deine leben ist ein hund
oh şi mă-ntreb cît a pătimit planta asta
după atîta Cristos şi Exterminare
cît va mai suferi deşi e printre singurele
care ne mai oxigenează iarna poluarea
care înfruntă piatra şi înălţimile
fără să-şi lase frunzele leşinate
la intrarea în Siberii de Iad
de fapt şi de fapt noi suntem Infernul lui
scîndura şi celuloza lui de aur verde
brăduleţ nebun drăguţ
noi stingem seva din tine
dar se spune că te-ai jertfi pentru bucuria
unei întregi planete de copii
wie schon tainembaum wie schon
ah şi fir-ai tu să fi cu tandreţea ta agresivă
cu frunzele tale de mireasmă înţepătoare
hai hai
cîntă cu noi
pui de brad
pui de brad
se face iar sărbătoare
în Siberiile noastre
de Iad
Sic tranzit secunda mundi
ziceam să bîzîim cîteva ameţite secunde
minunat de cumplit şi de fericit terminate
la urgenţă
dar chichirezu’ e în altă parte
uite cînd ai venit pe lume ţi-era rău şi plîngeai
da’ ai tăi rîdeau erau norocoşi să te aibă
tocmai scăpaseră săracii întregi de la travaliu
cînd vei pleca vei rîde va fi haiu’ lumii
ai tăi vor plînge rău şi pieriţi
ca la propria lor înmormîntare
vor fi nenorociţi le vei lipsi
tu tocmai te vei resimţii rupt în două
în cea mai egoist definitivă relaxare
asta e
realitatea e cam poetică
e toată un paradox de mumă şi ciumă
n-ai de ales te alegi involuntar
cu fericirile tale oribile
în ea are loc Ziua Morţilor şi iată
de ce i se spune Noaptea Învierii
e aproape decembrie în magazinele second-hand
s-au înmulţit păpuşile vechi
în rest e plin
de ambalaje aruncate de toată frumuseţea la gunoi
cum să le spui mai negru
situaţia e relativ pe roze
haili-hailo secunde mişto la urgenţă
de fapt e mai tandru
în costum şi desculţ ca să simţi
frigul din mahalaua ta academică
„şti
e o dărîmătură situată ultracentral
i se spunea Tare demult
Cinema Progresul...”
Argealu’ meu ghe pe cer
de unde vin eu călătorule
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe cînd
îşi mai exercita facultăţile vitale şi cînd era beat
de îndrăgibil
dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu’ mama lu’ Dumnezeu
de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie
de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pîinea
şi sarea pămîntului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună
de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hîit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mînie
e scena unui amfiteatru cu formă de vie
săpat de tata printre alţii pe cînd
îşi mai exercita facultăţile vitale şi cînd era beat
de îndrăgibil
dincolo de munţi şi păduri
dincolo de dracule noctambule
şi de certuri pe naţia
lu’ mama lu’ Dumnezeu
de unde vin sunt oameni nu peisaje
de plastic cu manechine
nu ciudăţenii cu fiţe turistice
sunt eu şi tu şi toţi care mai credem
în gramul ăla dubios de omenie
de unde vin singura viţă nobilă
care ne adevereşte e pîinea
şi sarea pămîntului
e tot ce ne ţine liberi şi de nebuni
aşa împreună
de-acolo mi-am montat pe ochi
un fel de risipire turmentată de zădărnicie
pentru că via s-a hîit şi peste ea
sau chiar peste tata creşte pădure
iar bucuria mea
e un fel de vis şi de ciudă
cu lacrimă înghiţită mereu
de mînie
alo...pixelo-dependenţi...se aude?
(Lets Get) Physical
Olivia Newton John
I'm saying all the things that I know you'll like,
Makin' good conversation
I gotta handle you just right,
You know what I mean
I took you to an intimate restaurant,
Then to a suggestive movie
There's nothin' left to talk about,
Unless it's horizontally
Let's get physical, physical,
I wanna get physical, let's get into physical
Let me hear your body talk,
Your body talk, let me hear your body talk
I've been patient, I've been good,
Tried to keep my hands on the table
It's gettin' hard this holdin' back,
You know what I mean
I'm sure you'll understand my point of view,
We know each other mentally
You gotta know that you're bringin' out
The animal in me
Let's get animal, animal,
I wanna get animal, let's get into animal
Let me hear your body talk,
Your body talk, let me hear your body talk
Olivia Newton John
I'm saying all the things that I know you'll like,
Makin' good conversation
I gotta handle you just right,
You know what I mean
I took you to an intimate restaurant,
Then to a suggestive movie
There's nothin' left to talk about,
Unless it's horizontally
Let's get physical, physical,
I wanna get physical, let's get into physical
Let me hear your body talk,
Your body talk, let me hear your body talk
I've been patient, I've been good,
Tried to keep my hands on the table
It's gettin' hard this holdin' back,
You know what I mean
I'm sure you'll understand my point of view,
We know each other mentally
You gotta know that you're bringin' out
The animal in me
Let's get animal, animal,
I wanna get animal, let's get into animal
Let me hear your body talk,
Your body talk, let me hear your body talk
Poem intravilan
am adoptat un municipiu un cîine de pripas e drept
că mă cam enerva jigodia se băga îi spuneam
omeneşte cu un calm dubios
ţiba umfla-te-ar buba
şi el se scotea se gudura eficient
cuştii îi spuneam Metropolis aveam o febleţe
la numele ăsta cretin îmi evoca
romanţe poliţiste
înalte ca gardu’
în inima lui sunau
clopotele mîntuirii pe jeepuri
şi băteau tobele de eşapament
ale globalizării efectului de sferă
libertatea se întindea
cît un lanţ de cafenele
parţial virtuale cu separeuri
pentru sărutatul interzis
pe-acolo ne pierdeam şi noi regăsiţii
ne făceam zefir ne topeam
unul la alta pe buze
cu un tremur abia şoptit
torizi aşteptînd să vină
o diafană ploaie de obuze
în lung şi în defrişat
se sublimau păduri de beton termophanatic
la umbra lor deasă
cîte o mică parcare pentru copii
scoşi în lesă
din închisoarea Intel- Playstation
de comunişti cu peruci şi bastoane
în rest maidanezul meu vorbea cîineza de haită
se evidenţia şi el onorific la grămadă
in the wind of change totul era la fel
doar cozile s-au schimbat
de la halimentară
pe autostradă
că mă cam enerva jigodia se băga îi spuneam
omeneşte cu un calm dubios
ţiba umfla-te-ar buba
şi el se scotea se gudura eficient
cuştii îi spuneam Metropolis aveam o febleţe
la numele ăsta cretin îmi evoca
romanţe poliţiste
înalte ca gardu’
în inima lui sunau
clopotele mîntuirii pe jeepuri
şi băteau tobele de eşapament
ale globalizării efectului de sferă
libertatea se întindea
cît un lanţ de cafenele
parţial virtuale cu separeuri
pentru sărutatul interzis
pe-acolo ne pierdeam şi noi regăsiţii
ne făceam zefir ne topeam
unul la alta pe buze
cu un tremur abia şoptit
torizi aşteptînd să vină
o diafană ploaie de obuze
în lung şi în defrişat
se sublimau păduri de beton termophanatic
la umbra lor deasă
cîte o mică parcare pentru copii
scoşi în lesă
din închisoarea Intel- Playstation
de comunişti cu peruci şi bastoane
în rest maidanezul meu vorbea cîineza de haită
se evidenţia şi el onorific la grămadă
in the wind of change totul era la fel
doar cozile s-au schimbat
de la halimentară
pe autostradă
cum ar trebui să fie un sait literar
motto:
"Altă caracteristică a tribului era existenţa poeţilor. La ritual lua parte oricine voia, se forma un cerc compus din vrăjitori şi din mulţime, cu toţii întinşi pe jos. La întîmplare, unul din ei nu se putea stăpîni şi striga tot ce îl doare sau îl fericeşte. Dacă poemul nu-i mişca, nimic nu se întîmpla. Dacă însă cuvintele poetului îi fascinau, se îndepărtau cu toţii de el, "under a holly dread"...stăpîniţi de o oroare sacră. Nimeni, dar absolut nimeni nu-i va mai adresa o vorbă, nici măcar propria lui mamă. Din acea clipă el nu mai era om ci zeu. Şi oricine putea să-l omoare...
Poetul, dacă mai apuca, îşi căuta refugiu în nisipurile dinspre Nord"
J. Louis Borges - Cartea de nisip
Una din păcatele capitale ale literaturii este izolaţionismul. Separatist sau de castă, provincial sau hermeneutic, patriotic sau lingvistic, de “isme” diverse, de club exclusivist,
ş.a.m.d. toate cu ştaif anarhist de “ştim noi mai bine” cu şi anume ce se papă litheratura.
Iar nenorocirea care nu vine singură... vine cu bisericuţe de my way or the highway, cu turnuleţe de pixeli sau de revistuţe obscure cu aere extra dar abia ordinare, cu mai multe
obligaţii decît drepturi, cu informaţii inutilizabile şi ierarhii magraonice de babalîci expiraţi.
Îmi tot revine în minte uşa lui Nichita veşnic deschisă tuturor vizitatorilor. Nu că aş muri după necuvintele lui dar ca idee de deschizător şi trăitor în ale poeziei omul era genial...
Dacă literatura trebuie să deschidă braţele universalităţii atunci le va deschide sincer,
total, liber şi con graţie...Altfel sunt doar tentative. Şi se tentează mai ales imposibilul.
Saiturile de profil din spaţiul virtual sunt prea sectante la ora actuală. Există chiar un paradox: majoritatea au nume neutre in ideea izolaţionistă , aşa cum de pildă “tiuk” nu-şi spune “saitul basarabenilor litherari” dar este mai ales aşa ceva , aşa cum “agonia” nu-şi spune “ saitul regăţenilor” dar e mai ales al lor, depinde cît de regionaliste ne sunt cerebelele...:) În felul ăsta nu se poate aspira la recunoaştere europeană dară-mi –te la cea universală... Se va obiecta poate lipsa de promovare, de marketing reclamogen, specific.
Dar nu va ţine : cea mai bună reclamă e valoarea artistică autentică şi care se autoimpune.
Restul e Hollywood cu frişcă, felie de lămîie şi gheaţă. Adevărata obiecţie ar fi lipsa de informaţie de profil şi de surse de inspiraţie. Şi aici revin la titlul articolului de faţă:
ce ar trebui să fie? Păi în principiu să le luăm pe rînd:
1. Inspirant şi emulativ, atît tehnic cît şi spiritual
2. Neoavantgardist în sensul de vîrf de lance al literaturii de mîine
3. Toţi membrii cu aceleaşi drepturi (majoritare) şi obligaţii (minime)
4. Drepturi revolute:
- Orice membru are dreptul să premieze şi să fie premiat în cazul creaţiilor de excepţie
- Să aleagă şi să fie ales în consiliul director al saitului
- Să fie informaţi permanent cu privire la edituri ( un Top n-ar strica) la concursuri,
evenimente culturale, traduceri, impresariat, link-uri literare alternative, precum şi ultimele bîrfe şi noutăţi literare.
5. Dreptul de a NU aminti de nimic şi de a da de regîndit şi resimţit totul.
6. Dreptul de a face şi anume ceva pe glorie şi de a fi anonimul popular preţuit la reala lui valoare.
7. Dreptul artistic la animalitate divină, prin care pot fi eu însumi şi în acelaşi timp excepţional.
8. Ajung şapte-zile-şapte-drepturi, dar lista rămîne deschisă permanent...:)
Tot în principiu, acest nou sait literar va avea un nume cu anume conotaţii regionaliste doar de sanchi aşa, să dea apă la moara bîrfeţilor...dar va fi de fapt transfrontalier în crezul lui axiologic, va intra cine vrea şi va rămîne cine “se scoate”...în evidenţă, evident...:)
Avem şi o propunere de titlu din partea unui tînăr autor (e vorba de Darie Ducan) :
Titlul ar fi Transliteraria.net...
Sus e propunerea mea de Frontispiciu, cu un subtitlu pastişat tot pe o idee a lui Darie. Imaginea e un fractal din seria Manderbolt...
P.S. Cu privire la motto. “Poetul” acela se autoexilează...în universalitate. Speranţa noastră e să găsim printre noi cel puţin UN asemenea proscris, căruia să-i dăm titlul de Scriptor Honoris Causa... Aşteptăm comentarii, înscrieri, noi contribuţii, critici constructive şi demolatoare, orice
credeţi că poate lansa pe orbită o nouă revelaţie. Haideţi cu noi...spre mileniul douăjdoi...:)
Al vostru, amical, de cursă lungă,
de zbor de înnotat pe jos,
George cel Asztalos
Manifestul Infrarealist
infradoză de George Asztalos
Spiritul infrarealist este acela al îngerilor căzuţi. Orfeu, primul dintre infrarealişti, care îmblînzea fiare, dresorul harpist, a căzut sfîşiat... de femei. Nu înainte de a coborî chiar în Infern, pentru iubita lui...Da, infrarealismul e orfic dar şi realist în acelaşi timp. E realitatea care nu se vede dar pe negîndite se simte. În lumea consumeristă de azi se simte prea puţin ; ce să mai infra sau resimţim? Rezultatul e stressant sau oniric. Stăm cu morcovul în cur sau visăm schimbarea. Diversele încercări de divorţ avangardist ale post-modernismului au sfîrşit lamentabil în pacturi casnice şi turnuri de ... pixeli. În poeme cu emoticoane, bloggerite de o lene degeaba. Avangarda a stat deasupra realităţii iar căderea ei a fost pe măsură. A eşuat în manualele didactice pe care le contesta. A damn beautifull end...
E vremea să coborîm în stradă şi chiar sub ea să îi minăm zbenguios lenea, să îi terorizăm drăgăstos luxul trist. Nu mai vrem o artă de cadavre în vid, de aşteptări de Godot...Vrem sperietura, urletul duios de care să ne îndrăgostim subit. Vrem o superbie schizoidă. Zbenguioasă. Vrem să ne rîdă spontan toate dedesubturile, toţi creierii din cap. Asta vrem...
Se spune despre cineva care şi-a găsit rostul în viaţă că s-a realizat. Sau suprarealizat. Noi nu ne găsim rostul ci rostirea. Noi nu ne realizăm ci sărăcim dinadins, ca să ne găsim bogăţiile. Dacă e ceva adevărat sau sublim în noi atunci e dedesubt şi nu în feţe şi suprafeţe.
Infrastructura artei trebuie bazată pe o axiologie nouă. Artistul de azi e ca naivul care exclamă oppa şi cu-cu la ochii telescopici ai melcului...şi vine kitchul, calcă melcul senin, ba mai şi şterge trotuarul cu rămăşiţele lui. Prostia, de ambele părţi, dacă ar durea, jumătate de omenire ar urla de groază. Cealaltă, eventual, ar geme. Infrarealistul dă în faţa kitchului cu bocancul Pe Lîngă melc, „şterge trotuarul” cu rămăşiţele lui virtuale şi abia pe urmă strigă oppa şi cu-cu...
Infrarealistul mănîncă iconiţe pe pită...sau pită unsă cu virgulă...cuţîtu’. Dar ştie ce gust are caviarul fără să facă o tragedie cosmică din asta...
E vremea să ne recunoaştem superba inferioritate de animale divine, un neocentaurism de barbari umanişti va devasta mileniul ,va cirogeniza barierele, va pune amiNtirile în formol...Şi e de preferat să rămînem minunata bestie care dansează cu disperarea acestui coşmar visător...
Spiritul infrarealist este acela al îngerilor căzuţi. Orfeu, primul dintre infrarealişti, care îmblînzea fiare, dresorul harpist, a căzut sfîşiat... de femei. Nu înainte de a coborî chiar în Infern, pentru iubita lui...Da, infrarealismul e orfic dar şi realist în acelaşi timp. E realitatea care nu se vede dar pe negîndite se simte. În lumea consumeristă de azi se simte prea puţin ; ce să mai infra sau resimţim? Rezultatul e stressant sau oniric. Stăm cu morcovul în cur sau visăm schimbarea. Diversele încercări de divorţ avangardist ale post-modernismului au sfîrşit lamentabil în pacturi casnice şi turnuri de ... pixeli. În poeme cu emoticoane, bloggerite de o lene degeaba. Avangarda a stat deasupra realităţii iar căderea ei a fost pe măsură. A eşuat în manualele didactice pe care le contesta. A damn beautifull end...
E vremea să coborîm în stradă şi chiar sub ea să îi minăm zbenguios lenea, să îi terorizăm drăgăstos luxul trist. Nu mai vrem o artă de cadavre în vid, de aşteptări de Godot...Vrem sperietura, urletul duios de care să ne îndrăgostim subit. Vrem o superbie schizoidă. Zbenguioasă. Vrem să ne rîdă spontan toate dedesubturile, toţi creierii din cap. Asta vrem...
Se spune despre cineva care şi-a găsit rostul în viaţă că s-a realizat. Sau suprarealizat. Noi nu ne găsim rostul ci rostirea. Noi nu ne realizăm ci sărăcim dinadins, ca să ne găsim bogăţiile. Dacă e ceva adevărat sau sublim în noi atunci e dedesubt şi nu în feţe şi suprafeţe.
Infrastructura artei trebuie bazată pe o axiologie nouă. Artistul de azi e ca naivul care exclamă oppa şi cu-cu la ochii telescopici ai melcului...şi vine kitchul, calcă melcul senin, ba mai şi şterge trotuarul cu rămăşiţele lui. Prostia, de ambele părţi, dacă ar durea, jumătate de omenire ar urla de groază. Cealaltă, eventual, ar geme. Infrarealistul dă în faţa kitchului cu bocancul Pe Lîngă melc, „şterge trotuarul” cu rămăşiţele lui virtuale şi abia pe urmă strigă oppa şi cu-cu...
Infrarealistul mănîncă iconiţe pe pită...sau pită unsă cu virgulă...cuţîtu’. Dar ştie ce gust are caviarul fără să facă o tragedie cosmică din asta...
E vremea să ne recunoaştem superba inferioritate de animale divine, un neocentaurism de barbari umanişti va devasta mileniul ,va cirogeniza barierele, va pune amiNtirile în formol...Şi e de preferat să rămînem minunata bestie care dansează cu disperarea acestui coşmar visător...
poem oarecum normal
pare-un fecior de lele uşor retardat se rîde
ridică în mîini creatura aceea o ţine sus
zice îl cheamă Manfred zic aha
seamănă cu un cîine dacă nu mă înşel
zic vere sunt încîntat sunt nenea cu excavaţia
sparg drumuri cu privirea da’ tu eşti niţel ciudat
mă faci să rîd deşi mai degrabă
mă muşcă o milă oarecum animalică
am şi gagică zice omul poartă codiţe luungi
zic bravo măi năzdrăvanule poate ai şi pupat-o
ă-hă-hee rîde e ruşinos nu prea mă suportă
zice mi-a dat chiar ieri o palmă
să n-o mai pup că sunt anormal
e ea nenorocită zic unde eşti anormal
dracu’ e anormal că ne-a montat
nişte dorinţe nesimţite
ca să ne sexizeze creierii din cap
io cred că sunt normal zice omu’
zic păi e clar mai bine ai pupa
animalu’ ăsta păros înţelege mai multe
e pre-te-nu meu zice te lasă de vrei
chiar şi să-l mîngîi tii lume
zic Manfred băiatule
tu ştii mai bine ca omu’ cine e
clar ca bună-ziua de bun
sau ca noaptea de fericit
fi-ţi-ar mutra minunii
de cîine ce eşti al dragului
de nesimţit
ridică în mîini creatura aceea o ţine sus
zice îl cheamă Manfred zic aha
seamănă cu un cîine dacă nu mă înşel
zic vere sunt încîntat sunt nenea cu excavaţia
sparg drumuri cu privirea da’ tu eşti niţel ciudat
mă faci să rîd deşi mai degrabă
mă muşcă o milă oarecum animalică
am şi gagică zice omul poartă codiţe luungi
zic bravo măi năzdrăvanule poate ai şi pupat-o
ă-hă-hee rîde e ruşinos nu prea mă suportă
zice mi-a dat chiar ieri o palmă
să n-o mai pup că sunt anormal
e ea nenorocită zic unde eşti anormal
dracu’ e anormal că ne-a montat
nişte dorinţe nesimţite
ca să ne sexizeze creierii din cap
io cred că sunt normal zice omu’
zic păi e clar mai bine ai pupa
animalu’ ăsta păros înţelege mai multe
e pre-te-nu meu zice te lasă de vrei
chiar şi să-l mîngîi tii lume
zic Manfred băiatule
tu ştii mai bine ca omu’ cine e
clar ca bună-ziua de bun
sau ca noaptea de fericit
fi-ţi-ar mutra minunii
de cîine ce eşti al dragului
de nesimţit
vin rîmele.duet pentru girafă şi ploaie
cred că petul de plastic gol e mai viu
decît mortul scîrbit de singurătate
so mark my words sad & lonely kids
de fapt nu există decît o moarte de plictiseală
respectiv o dement de vie solitudine
cînd nu mai eşti nebun de nimic
n-ai decît să-ţi pui mîinile pe piept
şi să aştepţi executorul bisericesc
uite aveam o girafă plictisită
de cîte ori
îi tăiam gîtul
nu doar că nu ieşea
nici urmă de sînge
dar gîtul i se alungea
se aluuuuuungea
se făcea nor şi cădea pe pămînt
ca un ochi de apă chioară
şi rîmele ieşeau în calea ei
strivite de fericire
decît mortul scîrbit de singurătate
so mark my words sad & lonely kids
de fapt nu există decît o moarte de plictiseală
respectiv o dement de vie solitudine
cînd nu mai eşti nebun de nimic
n-ai decît să-ţi pui mîinile pe piept
şi să aştepţi executorul bisericesc
uite aveam o girafă plictisită
de cîte ori
îi tăiam gîtul
nu doar că nu ieşea
nici urmă de sînge
dar gîtul i se alungea
se aluuuuuungea
se făcea nor şi cădea pe pămînt
ca un ochi de apă chioară
şi rîmele ieşeau în calea ei
strivite de fericire
un cartof de-men-ţi-al
doamne şi eu tocmai voiam să mă şi veselesc
să mă simt sau să îmi pară bine
dar dumnezeul meu e musai ceva
de care mă simt
sau îmi pare rău
mă întreb cam trist
ca o jivină orbeţ de divină
cît mai putem ajunge de ne-mai-văzuţi
şi nu doar că e de dorit dar
e de-men-ţi-al stringent
ca să ne vedem
păi cum de ce păi numai faptul că în consecinţă
ne-am putea despărţi prieteni
ar merita ditamai harababura
mă bîntuie benga la devlă
cum să mai spun nici mie
nu mi-e destul de limpede ceaţa
inima mea e un cartof creşte în cîmp
liber ca iarba plouă buruieni acolo
dinadins ca să înfloresc drăgăstos
da' numa' de-al naibii mă imunizez cu ambiţia
să vin să aburesc în farfuria ta
pe urmă gata devin invizibil şi
asta e toată memoria cartofului
tot dumnezeul lui nenorocit
he-he păi cine să mai şi ştie
care anume cartof
şi cum
şi de ce?
The happy side of naiba
numele fişierului e naiba
cînd vreau să-l închid mă întreabă
salvaţi modificările făcute la naiba?
salvez la naiba da
suntem specia care salvează naibii tot
deşi cea mai conştientă
din cele pe cale de dispariţie
nişte fragilopaţi dîrdîici
o momentană complicaţie
a unei simple picături de apă
ne salvăm marea noastră dorinţă de milenii
fiind aia să anihilăm frica de moarte
deşi suntem tot timpul
acelaşi inutil şi împuţit lucru
acelaşi cadavru constructiv
de miresme suav însufleţite
cu visele noastre mustind de zei
un zombi pe care-l trăsneşte aşa
o putere şi un curaj
de-vas-ta-toa-re
uite civilizaţia e mediul ideal
în care vezi de viu că mori
aşa că îţi dai seama ce bucurie e
doar faptu’ că eşti aici?
că aici e singura bucurie care te mai iubeşte
indiferent de răspunsuri sau tăceri?
orice lucru e de prisos
iar bucuria e aici fără cauză
şi e pe negîndite
„te rîzi ca proasta în tîrg” – se spune
şi e un mare adevăr aici
şi e o mare tristeţe
e chiar o nebunie
frica de moarte: da’cine
mă-sa e acest zeu malefic
de care ne temem mai dihai ca de dracu’?
şi de ce naiba să mă tem cînd din prima secundă
a acestei Nesimţite
nu mai simt naibii nimic?
cînd nu mai sunt decît un împuţit de lucru inutil?
păi măi Lucrule
io-te că io te comentez şi te omorez de nu te vez’:
dacă nu simt nimic după tine
de ce chetrii aş mai simţi înainte
cînd erai al naibii de fierbinte?
cînd vreau să-l închid mă întreabă
salvaţi modificările făcute la naiba?
salvez la naiba da
suntem specia care salvează naibii tot
deşi cea mai conştientă
din cele pe cale de dispariţie
nişte fragilopaţi dîrdîici
o momentană complicaţie
a unei simple picături de apă
ne salvăm marea noastră dorinţă de milenii
fiind aia să anihilăm frica de moarte
deşi suntem tot timpul
acelaşi inutil şi împuţit lucru
acelaşi cadavru constructiv
de miresme suav însufleţite
cu visele noastre mustind de zei
un zombi pe care-l trăsneşte aşa
o putere şi un curaj
de-vas-ta-toa-re
uite civilizaţia e mediul ideal
în care vezi de viu că mori
aşa că îţi dai seama ce bucurie e
doar faptu’ că eşti aici?
că aici e singura bucurie care te mai iubeşte
indiferent de răspunsuri sau tăceri?
orice lucru e de prisos
iar bucuria e aici fără cauză
şi e pe negîndite
„te rîzi ca proasta în tîrg” – se spune
şi e un mare adevăr aici
şi e o mare tristeţe
e chiar o nebunie
frica de moarte: da’cine
mă-sa e acest zeu malefic
de care ne temem mai dihai ca de dracu’?
şi de ce naiba să mă tem cînd din prima secundă
a acestei Nesimţite
nu mai simt naibii nimic?
cînd nu mai sunt decît un împuţit de lucru inutil?
păi măi Lucrule
io-te că io te comentez şi te omorez de nu te vez’:
dacă nu simt nimic după tine
de ce chetrii aş mai simţi înainte
cînd erai al naibii de fierbinte?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)