era un realism muşcător m-am trezit într-un cîine
în cele mai umile simţăminte posibile
eram indignat strigam strident
cred că înjuram în cîineasca mea de baltă
dincolo de gard la spital pe un teritoriu sigur
îmi făceam şi eu ca tot omu' dathoria
îmi răcneam plămînii la diverse mă cam hîrîiau
îmi stîrneau cele mai ostile animozităţi
eram capabil să rup lanţul cu capul nu alta
păream o catastrofă m-au dat şi într-o emisiune
la ziar stăteam în patru labe în amiaza mare
speriam lumea pe drum aveam o animalică sălbăticie
în atitudini eram dat dracului dar cică-mi apăram
propriile principii de înger prădător păzitor
prădam pe naiba şi ce chetrii păzeam exasperam
populaţia afectiv ca o bestie domnule tulburam
neliniştea publică serios eram o calamitate
se umpluse oraşul de unii ca mine nu mai avea
loc omu' de noi să parcheze nici acasă nevasta
îi făcea nişte crize de toată coma avea şi cu inima
ca să vezi totul dovedea un realism foarte tăios
încît m-am trezit un chirurg
şef general de spital răcneam tăios la subalterni
la subordonaţii mei subdezvoltaţi de pildă
aveam un specialist în limbrici
ăsta credea că pe toţi pacienţii îi durea în cur
de fapt ei voiau doar să-i facă bine care limbric
uite venea o gravidă îi zicea "ai limbrici" şi ea
înţelegea nu era bătută în cap "se mai întîmplă" era convinsă "poate că totu' se petrece
într-un limbric" explica specialistul
anume "într-unul extrem de cosmic
şi prost ca noaptea" zicea "nici nu sesizezi
acest aspect colosal" era halucinant era o situaţie
pacienţii deveneau tot mai impacienţi ei nu muşcau
atît de uşor gogoaşa asta insipidă cu limbrici
erau agnostici unii pretindeau un diagnostic fix
la obiect şi anume precis cu exactitate "vă spun io"
zicea specialistul "că domnul cu mîna ruptă care
a căzut din pom are limbrici" "limbrici pe mă-ta"
i-am tăiat-o ca un şef care mă respectam de spital
"are o fractură băi loază" şi "de ce stetoscopu' meu
să aibă taman limbrici?""păi" îmi şopteşte
specialistul "pe mă-sa" cică "dacă l-a mîncat în cur
să se suie în pom..." e-te na:
ce poate face limbricu' din om!