Trailerul noului meu volum de poeme MatAdor

Tată de duminică

Probleme de imagine

Motto: ”Cine dă în mine dă în fabrici și uzine” - Gazeta. De Perete

Adevărata problemă de imagine a USR e cea pe care și-a comis-o singură această instituție în istoria ei recentă și anume aceea că a devenit un fel de partid al scriitorilor, în care se intră în primul rând pentru avantajul călărețului de a primi suplimentul la pensie și, în al doilea rând, pentru marele privilegiu de a te intitula scriitor profesionist. La aceste două avantaje se reduce de fapt, nu și de drept, aventura de a scrie literatură în România. Cum a fost posibil ca cel mai cunoscut și (eventual logic) avizat critic literar să adune mii și mii de amatori sau chiar impostori într-o Uniune a Scriitorilor? Asta se poate întreba oricine vede clar situația tristă în care a ajuns scriitorimea română. Singura explicație e una politică, a puterii care corupe și absolutismului care corupe absolut. Doar naivii mai cred în democrația demersurilor unei asociații în fruntea căreia domnește un mic dictator ales pe viață și, care, se vrea eternizat ”pentru că nu are pe Cine să lase în locul lui”. În atare condiții, era și natural să apară chiar din sânul Uniunii reacții adverse. Care reacții, deși îndreptățite la libertatea cuvântului, au fost rapid puse la zid cu eticheta că ”strică imaginea USR”. Să fim bine înțeleși: imaginea asta era stricată demult. Ba chiar a atins performanța unui întreg pomelnic de fapte aflate la limita legii, începând cu insubordonarea la noua lege a Asociațiilor și Fundațiilor (pe motiv de lege comunistă de înființare a USR) și terminând cu excluderi în masă ale protestanților (pe motiv că îndrăznesc să-ți spună că greșești și că își cer drepturile respectate). Toate acestea, pe baza unui Statut modificabil la discreția conducerii și a unei legi abrogate. Care lege, chiar de ar fi operantă, cere și ea aprobarea Ministerului ceaușist al Artelor pentru astfel de acțiuni. Revoluția Anticomunistă din *89 n-a fost făcută ca să rămână legile ceaușiste în vigoare și, prin reducere la absurd, ca să ”strice imaginea României” în lume.  Istoria s-a Răsturnat ca să intre în Normalitate. Nu ca să o Repetăm irațional și bolnav. Din fericire mersul ei actual și-a perfecționat mijloacele legale de recuperare a normalității și cei ce le ignoră merită să ajungă, cu imaginea șifonată, la coșul ei de gunoi. Abia acolo vor realiza, în sfârșit, că Litera Legii Democratice e cu totul alta decât Litera Urii și Paranoiei în imaginea publică a scriitorului de azi.

Trandafiriada

eram pierduți pe câmpuri ca niște baloți de paie behăiți de oi asurziți de câini și tăntălăi de singuri așa că eu și cu niște trandafiri ne-am dus să ne asigurăm iubita că mai existăm de parcă am fii prăpădit părăsiți la sfârșitul lumii așadar iubita noastră ne mângâia ne dădea și apă din rezerva ei personală pe urmă ne așeza frumos în vază era așa de poetic de s-ar fi ofilit și pietrele dar noi o iubeam și așa prăpădiți ofiliți leșinați de ne ascultai cu urechea

Cind voi creste mare o sa ma fac un Falset Respectabil

Cind voi creste mare o sa ma fac un Falset Respectabil

Desigur exista si variante
Una subtila de Pilda mergem la Universitate adunam cunostinte
Informatiile esentiale ale inteligentei bunului simt
Astea ne fac sa ne simtim niste eleganti plini de o desteapta simtire
Chiar daca in fond suntem niste cretini

De ce nu exista alta lege esentiala a progresului
Decit Falsul in Acte Publice?
De ce de la inceputuri si chiar mai incolo
Nu e nimic al tau?
Bani cunostinte lucruri toate ale altora
De ce tot ce ai e ignoranta ta
Si o mare foame de ce au altii?

Parinti profesori preoti patroni politicieni
Toti au ceva si te invita la Adunare
Haideti cu totii sa ne adunam si sa adunam
Unde multimea face puterea
Si unde e cu atit mai puternica
Cu cit are mai multi si mai multe

Multimea e esentiala pentru Falsul in Acte Publice
Nimeni nu isi falsifica personalitatea
Ca sa faca treaba de Unul Singur
Ci tocmai ca sa i-o faca altii
Ca sa progreseze prin altii
Ca un Falset Respectabil
Plin de putere bani si prestigiu

Eu am fost Unul singur toata viata n-am adunat
Si n-am avut nimic
Chiar m-am si deposedat de tot ce de fapt Nu aveam
Si mi-am oferit tot ceea ce de fapt Aveam dintotdeauna

Sa cresti mare e o eroare bolnava
Sa cresti mare e tot una
Cu a comite adulter
La propria ta copilarie

Unde cresti mare e locul in care zboara vacile sfinte

Dar eu niciodata n-am stat prea mult intr-un loc anume
N-am avut deosebita onoare sa-l sfintesc
N-am tata si habar nu am cum e sa ai unul
Fiica-mea mi-a fost luata cu forta
De o lege chioara un fel de eroare a naturii

Activitatea mea preferata a fost mereu
Sa ma pregatesc sa plec
Propriu-zis toti facem asta
Dar avem impresia bolunda ca vom ramine

Cred doar in mainile mele si alea
Nu sunt infailibile mai pot si ele gresi
Nu sunt batute in cuie si printre altele
Nu imi servesc nici mie tot adevarul

Fiecare loc isi aduna relicve in vitrine
Si pare un cimitir profanat al eroilor
Pe care nu-i mai stie nici dracu

Singura lor calitate e ca pot sa incapa minunat
Atitea frumuseti si deseuri gramada
In acelasi loc pe o eterna cale de disparitie

Suntem adunati si plecati dinainte nu va faceti iluzii
Nu exista zi lasata de la d-zeu
In care sa nu dam bolunzelii de a fi un alt nume
Iar eu nu ma pot opri sa descopar
Inca o blestematie binecuvintata
Pe care sa o indur
Si sa o plec

Suntem în pom: înflorim de Crăciun !

dragii mei răsăriți de pe fixul rădăcinos al obișnuinței: suntem în pom, evident și nu doar de Crăciun dar în tot ceasul în care Excelența Sa Lectorul Honoris Causa ne citește, ne respiră adînc aerul înflorit din poeme! da, dragii mei suntem măr, păr și fir de trandafir, suntem tari, de esență fabulos-exotică și culmea e n-avem ce ne face, nebuni pe (alea) bune, Ăștia Suntem și cu noi defilați!
vă foarte mulțumesc de aprecieri și urări pe 2013 și vă doresc doar să fiți iubiți de să nu vă vedeți!

Îmi vine cîteodată să sper

iattă slugărim într-o mare britanie 
unde cîinii o duc de minune
într-un fel de realitate în genunchi

asta e
o rupem în whatewer
dar baremi știm pentru ce

în fine cui să-i pese
de drepturile elementare
ale unor cheap workers?
dacă mylord e speriat de teroriști
dacă susține că nu e doar traumatizant
ci și inconvenient

măi mylord
mai bine s-o lăsăm bîlbîită
că suntem paranoici
sau suntem dinglăi
dar ne-am obișnuit

nu e nicio problemă mylord
e doar o calmă disperare
în care mai aflăm că iattă
există pe lume niște realitate

yes măi mylord
nu e niciun mister
și să mor io dacă nu îmi vine
cîteodată să sper

dragilor vi se pregătește ceva

am două vești bune:

1) împlinesc pe 6 aprilie a.c. o jumate de secol
2) vi se pregătește ceva, ia ghiciți:

imaginează-ţi că nici nu realizezi

nu ştiu e o mare derută pe lume

toţi simt că nu se mai poate

că trebuie să vină naibii careva

să ne evacueze singurătatea

fiica asta de căţea

tăvălită prin scaieţi

ocupă interminabil abuziv

loc în noi

pe cînd toate celelalte lucruri

parcă n-au loc decăt o dată

sau pentru ultima oară

e o derută de nu-ţi imaginezi

care pe cine

cum i-ar place să-l vadă

dus între cei drepţi

io mă ţin ocupat de nu mă văd

niciodată singur

şi la drept vorbind

sunt cît se poate de solitar

buna dispoziţie face diferenţa

oricum nu dau un chior

pe jalnica indispoziţie a unora

fiecare şi-o izolează
cum crede mai bolnav
pe urmă o spovedeşte afectat

primului Salvator de Urgenţă 

ce să spun pădurea e plină

de opaci

şi ce să vezi io sunt aşa de transparent

de poţi vedea prin mine direct
cît eşti de speriat de viu

şi vine muma pădurii

şi nici nu realizezi

Ruperea în tragedie

Mottor: "am rupt-o în tragedie" - Ch. Chaplin

Tragedia e conceptul estetic cel mai condamnabil la fals în acte publice. Cum să redea cineva, chiar artist autentic, la modul plăcut simţurilor, o nenorocire, o catastrofă abominabilă? O asemenea treabă nu doar că e ireală şi improbabilă dar falsifică însăşi ideea de estetic. Nu e absolut nimic de plăcut în moarte oricît de eroică ar părea. Chiar pretinsa plăcere e doar prostia aceluia care "se răzbună", provocînd-o. Sau, la fel de tembel, acela care "se felicită" că îi supravieţuieşte...

 Tragedia e bolovanul care cretinizează estetica. Îi taie orice plăcere, altfel accesibilă. Singurul mod de a o aborda e doar exagerarea ei, dusă la limitele absurdului, pentru a o face demenţial de ridicolă. Pentru că în spatele oricărui aşa-zis sublim, care transformă bubele în preţiozităţi noi, stă un cor antic de bocitoare, un fortissimo de falseturi ridicole...

Tragedia e cel mai egoist sentiment posibil. Orice durere are propria ei personalitate şi nu se poate resimţi de doi oameni la fel. Orice ai face nu poţi exprima tragedia altora fără parfum de eşec şi falset. Nimeni nu-l poate urma pe Orfeu jos în iad. Asta e propria lui nenorocire care i se întîmplă doar lui şi nici dracu nu o poate retrăi chiar de ar fii nemuritor.

Tragedia în sine, ca idee, nu trebuie să existe decît pentru sine, "per se", altfel se ajunge la comicul situaţiei zombilitice de "hai să vă arăt ce tare am murit"...

Sau al "producătorului" de hollywood, al exploatatorului de păreri de rău, al cerşetorului miliardar foarte "demn" de milă. De fapt nu există niciun fel de demnitate în "arsenalul" tragediei. Doar un fel de durere degeaba cu aere demne. Fără nimic de înţeles din prostia care "ne doare" sau aia care "ştie ea ce ştie". Tot ce poate suscita e o mimică ieftină de suferind închipuit...

În faţa morţii, de dragul tragediei, se plînge ori pentru că eşti redus mintal ori că n-ai bani...

Orice pretinsă resemnare rezultată din tragedie nu e decît dezgust. Titanicul distruge în tine gustul pentru călătorii exotice. E o catastrofă cel mult dezgustătoare. Mult mai interesant e eroismul lui Tom şi Jerry. Cum să nu te leşine destinul epopeeic umflat în pene al acestui Hercule circar de doi lei? Toţi prometeii de operetă nu pot să termine altfel decît la circ. Acolo unde mai răsar uneori vreo doi fani turmentaţi, gata să urle de cea mai plăcută groază posibilă...

În concluzie, actualmente, tragedia şi-a trăit paiul înecatului, şi-a făcut mălaiul praf şi pulbere, după kilometri întregi de calamităţi de larg consum. Actualmente mai mergi la teatru doar "ca să vezi de ce mai suferă unii fraieri". Nu de alta dar amărîţii ăia de actori sunt chiar impresionanţi, cu toată dileala lor, moartă de rîs...